Consiliul Național de Integritate: Este nevoie de responsabilitate în discursul public pentru a nu compromite integritatea și credibilitatea ANI

Consiliul Național de Integritate a transmis, miercuri, că este nevoie de responsabilitate în discursul public pentru a nu compromite integritatea și credibilitatea ANI.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, CNI, în calitatea sa de garant al independenței Agenției Naționale de Integritate, apreciază că pozițiile politice exprimate în spațiul public care tind să discrediteze activitatea ANI, în contextul declarării neconstituționale a mai multor prevederi din Legea nr. 176/2010, afectează unul dintre pilonii esențiali ai sistemului de integritate din România.
''Consiliul subliniază că este nevoie de responsabilitate în discursul public pentru a nu compromite integritatea și credibilitatea ANI, instituție fundamentală în sistemul de stat de drept democratic, autonomă și nepolitizată, a cărei activitate se desfășoară strict în conformitate cu legea. De-a lungul anilor, ANI a investigat și constatat cazuri de incompatibilitate, conflicte de interese și averi nejustificate care au implicat demnitari din întreg spectrul politic. Acest aspect demonstrează imparțialitatea și angajamentul său pentru apărarea integrității funcției publice'', se arată în comunicat.
Mai mult, a precizat sursa citată, evaluările organismelor internaționale confirmă independența acestei instituții.
Potrivit Raportului Comisiei Europene privind Statul de drept publicat în 2024, Agenția Națională de Integritate și-a menținut rezultatele foarte bune în gestionarea declarațiilor de avere, a cazurilor de conflicte de interese și incompatibilități, demonstrând constant echilibru și credibilitate.
''În consecință, Consiliul Național de Integritate respinge ferm declarațiile liderilor politici care pun sub semnul întrebării imaginea, credibilitatea și autoritatea ANI și face apel către toți factorii politici, decidenți sau nu, să manifeste respect și responsabilitate în discursul public pentru a evita orice impact negativ asupra instituțiilor și interesului public și orice interpretare eronată sau prejudiciabilă'', se menționează în comunicat.
Consiliul Național de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent din membri desemnați de către fiecare grup parlamentar din Senat, grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Comunelor din România, Ministerului Justiției și ai Ministerului Finanțelor, ai funcționarilor publici și ai înalților funcționari publici, ai asociațiilor magistraților, precum și ai organizațiilor societății civile. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Radu Marinescu: Ministerul Justiției susține reforma pensiilor magistraților; urmează o consultare cu mediul judiciar
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că susține reforma pensiilor magistraților, însă a menționat că proiectul anunțat de premierul Ilie Bolojan este unul 'de idei' și urmează să fie discutat cu mediul judiciar. 'Ministerul Justiției susține această reformă. Ministerul Justiției susține, evident, proiectel
Cluj: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane au fost reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de mare risc, cercetările relevând faptul că acestea nu s-ar fi implicat direct în tranzacții, ci ar fi apelat la persoane din anturajul lor. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICO
Descinderi într-un caz de decontări ilegale de medicamente pentru boli grave; implicați - medici și farmaciști
Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează miercuri 39 de percheziții în București și județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, la locuințele unor persoane și la sedii și puncte de lucru ale unor firme implicate într-un mecanism fraudulos de decontări ilegale de medic
Arad: Angajatul care ar fi bătut un copil luat în plasament de o asociație a fost găsit mort
Bărbatul cercetat penal după ce ar fi bătut un adolescent aflat în plasament la asociația la care lucra, din localitatea Frumușeni, a fost găsit mort, marți seară, de polițiștii care îl căutau după ce familia l-a dat dispărut, fiind luată în calcul sinuciderea. În cursul zilei de marți, familia bărbatului de 51 de ani s
IGPR: 38 de percheziții la proxeneți care duceau tinere în mai multe țări din Europa
Procurorii DIICOT și polițiștii Capitalei au pus în aplicare, miercuri, 38 de mandate de percheziție în București și județele Ilfov, Argeș și Buzău, într-un dosar în care sunt vizați proxeneți care duceau în mai multe țări europene tinere pentru exploatare sexuală. 'Din cercetările efectuate a rezultat că, &ic
Proiectul privind pensiile magistraților - principalele prevederi
Draftul proiectului de modificare a pensiilor magistraților prevede că judecătorii și procurorii, dar și judecătorii de la Curtea Constituțională, cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani. De asemenea, cuantumul net al pensiei nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut &icir
Un membru CSM compară măsurile anunțate de Bolojan cu ale unui 'măcelar' într-o sală de operație
Judecătorul Claudiu Drăgușin, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, spune că măsurile anunțate marți de Ilie Bolojan privind reforma pensiilor magistraților reprezintă 'apogeul unei campanii de demonizare a unui sistem care funcționează bine' și face o paralelă între aceste măsuri și un 'măcelar' care intră într-o sală de operație.
DGPMB: Prejudiciu de peste 10 milioane de lei din contrabandă cu tutun - 14,5 tone; două persoane reținute
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați instanței cu propunere legală într-un dosar de contrabandă cu tutun, cu un prejudiciu cauzat bugetului de stat de peste 10.000.000 de lei. 'Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigare a Criminalității
Pensionarea magistraților/ CSM: Intențiile Guvernului încalcă flagrant principiile consacrate de Constituție și de reglementările internaționale
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut marți că intențiile Guvernului în legătură cu modificarea vârstei de pensionare și cuantumul pensiilor magistraților încalcă 'flagrant' principiile consacrate de Constituție și de reglementările internaționale. 'Consiliul Superior al Magistraturii dezaprobă ferm măsurile preconi
Argeș: Trei administratori de firme, reținuți într-un dosar cu prejudiciu de peste 9 milioane de euro
Trei administratori de firme au fost reținuți, marți, de procurorii DNA într-un dosar ce vizează fapte prin care statul ar fi fost prejudiciat cu peste 9 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, ei sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni precum stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau
Tulcea: Parchetul Militar a preluat ancheta în cazul accidentului nautic de la Sulina; conducătorul ambarcațiunii e cadru militar
Ancheta în cazul accidentului nautic soldat cu patru morți, petrecut în zona Golfului Musura, Brațul Sulina, a fost preluată de Parchetul Militar în condițiile în care conducătorul ambarcațiunii care s-a răsturnat este cadru militar, a informat, marți, Autoritatea Navală Română. 'Conducătorul ambarcațiunii răsturnate l
Dâmbovița: Polițist prins că a cultivat canabis pentru comercializare
Un polițist care a cultivat canabis în localitatea Comișani este cercetat împreună cu alte patru persoane pentru trafic de droguri, informează, marți, IPJ Dâmbovița. 'Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița împreună cu p
Iași: Șofer cu o alcoolemie de 2,20 mg/l, reținut de polițiști
Un șofer în vârstă de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și pe numele său a fost deschis dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului. Potrivit unei informări a IPJ Iași, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au depistat un bărbat, de 36 de ani, în timp ce con
Giurgiu: Doi șoferi turci, arestați preventiv pentru trafic de migranți
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu împreună cu polițiști bulgari au depistat, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate pe DN 5, două persoane de origine afgană și irakiană care încercau să treacă ilegal frontiera, informează, marți, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Cazul Emil Gânj/ O cutie cu telefoane, găsită la o rudă a fugarului; peste 300 de sesizări (surse)
Emil Gânj, suspectat de uciderea femeii din localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, și-ar fi premeditat fapta și și-ar fi pregătit provizii din timp, ar fi distrus și îngropat un telefon pe care l-a folosit, iar poliția a găsit la domiciliul unei rude o cutie în care erau mai multe telefoane, care în prezent sunt verificate, potrivit unor surse