Călin Georgescu află după primul tur al alegerilor dacă scapă de controlul judiciar
Judecătoria Sectorului 1 a amânat, miercuri, pentru 5 mai, pronunțarea unei decizii în legătură cu plângerea depusă de Călin Georgescu privind prelungirea măsurii controlului judiciar.
Georgescu a fost miercuri în instanță pentru a-și susține cauza, însă judecătorul a decis să amâne o decizie pentru ziua de luni, 5 mai, după ce se încheie primul tur al alegerilor prezidențiale.
Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și are mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacău: Două minore din județul Vrancea, găsite de polițiști în preajma unei păduri
Două fete în vârstă de 12 și 15 ani din județul Vrancea, plecate de acasă fără acordul părinților, au fost găsite, sâmbătă, de o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, județul Bacău, într-o pădure situată la limita dintre cele două județe. Potrivit unui comunicat de presă transmis de repre
Cei patru bărbați implicați în conflictul din Centrul Vechi al Capitalei, plasați sub control judiciar
Cei patru bărbați implicați în conflictul care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în Centrul Vechi al Bucureștiului au fost plasați sub control judiciar. Pot
Botoșani: Cinci percheziții ale polițiștilor într-un dosar de braconaj cinegetic
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au efectuat, sâmbătă, cinci percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, a informat purtătorul de cuvânt al instituției, Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, în ur
Alba: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi achiziționat precursori de explozivi sub identitatea unei persoane decedate
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce ar fi achiziționat precursori de explozivi restricționați folosindu-se de identitatea unei persoane decedate, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare î
Conflict în Centrul Vechi între mai mulți români și ucraineni/ Patru bărbați reținuți
Patru bărbați implicați în conflictul care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în Centrul Vechi al Bucureștiului au fost reținuți pentru 24 de ore. În scandal au fost implicate mai multe persoane, atât cetățeni străini (cu vârste cuprinse între 17 și 51 de ani), veniți în România pentr
Argeș: Un bărbat care intenționa să se sinucidă, găsit într-o pădure cu ajutorul sistemului de monitorizare electronică
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, care anunțase că intenționează să se sinucidă, a fost găsit vineri seară într-o pădure din sudul județului Argeș, cu ajutorul sistemului de monitorizare electronică. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, șefa Postului de Poliție din comuna Ș
Ședință operativă la MAI, în contextul concertului artistului Max Korzh; Predoiu: Prioritatea este siguranța cetățenilor
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat vineri la o ședință operativă a conducerii MAI, dedicată planificării, organizării, coordonării și desfășurării misiunilor care revin structurilor MAI în contextul concertului susținut sâmbătă, pe Arena Națională, de artistul din Belarus Max Korzh, eveniment la care este estimată participare
Tribunalul Botoșani respinge o acțiune împotriva Universității București referitoare la studiile președintelui Nicușor Dan
Tribunalul Botoșani a respins, vineri, ca nefondată, o acțiune a fostei judecătoare Lăcrămioara Axinte care a cerut Universității București să facă publice informațiile privind studiile președintelui Nicușor Dan. Acțiunea împotriva Universității București a fost deschisă în luna februarie a acestui an, fostul magistrat invocând în acțiu
Jandarmeria, Poliția Română, Brigada Rutieră și ISU - măsuri sporite de siguranță pentru evenimentele din weekend
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acționa în sistem integrat pentru un climat de ordine și siguranță publică atât în Capitală, cât și în toate județele în weekend, când se vor desfășura mai multe evenimente sportive, cultural-artistice și religioase. 'Aceste măsuri au fost adoptate în cont
ICCJ sesizează CCR în legătură cu modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri sesizarea Curții Constituționale în legătură cu o lege care aduce modificări Codului de procedură penală, prin care parlamentarii au instituit o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară a proceselor în instanțe. Decizia vine după ce președinta Instanței supreme, Lia Savonea, i
O femeie-pompier condamnată în dosarul Colectiv și fugită din România va executa o pedeapsă mai mică în Republica Moldova
Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnați în dosarul Colectiv, fugită acum patru ani din România înainte de pronunțarea sentinței, a fost încarcerată într-un penitenciar din Republica Moldova, unde va executa o pedeapsă mai mică decât cea aplicată de instanțele române. În mai 2022, Antonina Radu, pompier &i
Conflict în Centrul Vechi între mai mulți români și ucraineni, veniți la concertul lui Max Korzh
Un conflict a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în Centrul Vechi al Bucureștiului, între mai mulți cetățeni români și ucraineni veniți în România pentru concertul rapperului belarus Max Korzh, programat sâmbătă pe Arena Națională. Potrivit Poliției Capitalei, incidentul a fost semnalat în jurul orei 03:00 de
Galați: Primarul de la Drăgușeni a rămas fără mandat după ce a fost declarat incompatibil prin decizie a ÎCCJ
Mandatul primarului comunei gălățene Drăgușeni, Dumitru Vintilă, declarat incompatibil printr-o sentință definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a încetat de drept, după ce, săptămâna aceasta, prefectul județului Galați, George Toderașc, a emis ordinul de încetare a mandatului. Înalta Curte de Casație ș
Constanța: Reținut după ce a tras cu un pistol cu bile în părinții unor copii care se jucau cu mingea pe stradă
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce, deranjat de doi copii care se jucau cu mingea pe stradă în apropierea curții sale, a tras cu un pistol cu bile în părinții acestora, o persoană fiind rănită și transportată la spital, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Poliția a transmis, joi seară,
IGPR: Procentajul funcțiilor de conducere ocupate prin împuternicire în Poliția Română este de peste 9%
Procentajul funcțiilor de conducere ocupate prin împuternicire la nivelul Poliției Române este în prezent de peste 9%, în scădere față de 1 ianuarie, când era de peste 10%, a informat, joi, directorul de Cabinet al șefului IGPR, Georgian Drăgan. Drăgan a făcut această precizare într-o conferință susținută în urma unui









