DNA a reținut doi primari și un om de afaceri din Botoșani; alte patru persoane, sub control judiciar
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului comunei botoșănene Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, precum și a primarului orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, pentru fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat transmis marți de DNA, Verginel Gireadă este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, iar Dan Oloeriu pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
De asemenea, procurorii DNA au început început urmărirea penală și au dispus reținerea administratorului unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor, Marcel Bîrsan, pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuată.
Cei trei urmează a fi prezentați, marți, în fața magistraților Tribunalului Botoșani cu propunerea de arestare preventivă.
DNA informează, totodată, că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune în valoare de 50.000 de euro, începând cu data de 7 aprilie 2025, pe o perioadă de 60 de zile, față de Ionuț Voicu, secretarul general al filialei teritoriale Botoșani a Partidului Național Liberal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și a fostului primar al comunei Ungureni, Ilie Ivanache și a administratorului public al aceleași comune, Rareș Batîr, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
'În vederea garantării respectării obligațiilor și a participării inculpaților la procesul penal, la data de 07 aprilie 2025, s-a instituit cauțiunea asupra unor bunuri imobile, aparținând fiecăruia dintre cei trei inculpați, respectiv Voicu Ionuț, Ivanache Ilie și Batîr Rareș', transmite DNA.
În aceeași cauză s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, față de Neculai Șchiopu, viceprimar al comunei Coșula, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2024, Verginel Gireadă, în calitate de primar al comunei Mihai Eminescu, ar fi pretins și primit cu titlu de mită, pentru sine și pentru alte două persoane apropiate, de la omul de afaceri Marcel Bîrsan - care execută contractele respective în comună Mihai Eminescu - plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții în valoare de 91.822 lei, efectuarea în mod prioritar a unor plăți în favoarea unei firme administrate de o persoană din familie, precum și un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiții avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren intravilan în valoare de 50.000 euro.
Pe 13 august 2024, primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, în mod direct, ar fi pretins cu titlu de mită de la același om de afaceri, care defășura lucrări în orașul Flămânzi, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, remiterea unor materiale de construcții în valoare de 75.111 lei (materiale pe care le-a primit la finalul lunii august 2024), precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații aferente construcției unui imobil personal.
Totodată, pe 1 octombrie 2024, viceprimarul comunei Coșula, Neculai Șchiopu, ar fi pretins de la Marcel Bîrsan remiterea, pentru altul, a unor materiale de construcții în valoare de peste 30.000 lei.
În perioada 26 septembrie - 24 octombrie 2024, secretarul general al PNL, Ionuț Voicu, ar fi pretins în mod direct, de la Marcel Bîrsan, sume de bani neprecizate sub aspectul cuantumului, în schimbul exercitării influenței date de ascendentul funcției pe care o deține, astfel încât să determine persoanele responsabile să favorizeze societatea comercială respectivă pentru câștigarea unor licitații publice, pentru executarea în condiții favorabile a contractelor aflate în derulare sau pentru deblocarea administrativă a sumelor de bani aferente lucrărilor executate.
Pe 11 septembrie 2024, administratorul public al comunei Ungureni, Rareș Batîr, dar și primarul de atunci, Ilie Ivanache, care și-a pierdut mandatul în urma alegerilor locale din 2024, ar fi pretins de la Marcel Bîrsan 5% din valoarea unui contract de aproximativ 635.000 lei pe care societatea intenționa să îl obțină la licitația ce urma să aibă loc la data de 14 septembrie 2025. În schimb, Batîr și Ivanache i-ar fi pus la dispoziție omului de afaceri toate datele și criteriile de atribuire din documentația aferentă licitației, informații care nu erau destinate publicității, de natură a favoriza societatea administrată de acesta din urmă.
'Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Voicu Ionuț, Ivanache Ilie, Batîr Rareș și Șchiopu Neculai trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor.: George Onea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.










