Rectorul SNSPA a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu
Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, a anunțat că a sesizat miercuri organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii 'de fals în înscrisuri', de către Călin Georgescu, în contextul colectării semnăturilor pe care le-a depus pe data de 1 octombrie 2024 la Biroul Electoral Central, ca anexă la dosarul său de candidat, pentru alegerile prezidențiale din noiembrie-decembrie 2024.
'Astăzi, 19 martie 2025, am sesizat organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri, prevăzută de Codul penal, Art. 292, de către domnul Călin Georgescu, în contextul colectării celor peste 239.000 de semnături pe care le-a depus oficial, pe data de 1 octombrie 2024, la Biroul Electoral Central, ca anexă la dosarul său de candidat, pentru alegerile prezidențiale din noiembrie-decembrie 2024', a scris Pricopie pe Facebook.
Potrivit rectorului, plângerea se întemeiază pe declarațiile contradictorii ale fostului candidat Călin Georgescu, care, pe de o parte, 'a susținut public' că în vederea strângerii celor peste 239.000 de semnături a fost sprijinit de 'peste zece mii de voluntari', iar pe de altă parte, atât în documentele oficiale de candidatură, cât și în declarațiile publice, a susținut că a avut 'zero costuri', cu ocazia alegerilor prezidențiale, Turul 1, din 24 noiembrie 2024.
'Este bine cunoscut faptul că procesul de strângere a 200.000 de semnături este unul complex, în special pentru un independent, imposibil de realizat, în absența unei minime echipe și a unui proces laborios de organizare, care presupune eforturi financiare de peste un milion de lei, chiar și în situația existenței a 'peste 10.000 de voluntari'. Consider că astfel de practici frauduloase subminează fundamentele democrației și încrederea cetățenilor în procesul electoral, motiv pentru care am decis să sesizez organele judiciare competente și în legătură cu acest caz', a susținut Pricopie.
În opinia sa, 'fenomenul fraudării' semnăturilor de susținere pentru un candidat la alegerile prezidențiale a devenit 'unul larg răspândit'.
'În ultimele zile, presa a prezentat o serie de informații îngrijorătoare referitoare la modul grosolan și fraudulos prin care anumiți candidați au decis să obțină aceste semnături. De asemenea, chiar Biroul Electoral Central, în ultimele zile, a sesizat Parchetul în raport cu suspiciunile de fraudă în raport cu dosarele a doi candidați, Sebastian-Constantin Popescu și John-Ion Banu-Muscel, care însă, în pofida sesizărilor respective, se vor afla pe buletinul de vot, cu ocazia alegerilor din 4 mai 2025', a afirmat rectorul.
Pricopie solicită autorităților să investigheze 'cu celeritate' aceste fapte în interesul transparenței și al integrității procesului electoral.
'Solicit respectuos autorităților să investigheze cu celeritate aceste fapte în interesul transparenței și al integrității procesului electoral. Opinia publică trebuie să afle dacă dl. Călin Georgescu a intrat prin fraudă într-o competiție electorală pe care a încercat să o manipuleze, în vederea câștigării poziției de președinte al României', a mai arătat rectorul. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu










