Contabilă acuzată că și-a însușit aproape 800.000 de euro din casieria Teatrului Bulandra
Contabila-șefă a Teatrului Bulandra a fost trimisă în judecată de procurori pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, după ce și-a însușit peste 3,9 milioane lei (aproape 800.000 euro) din casieria teatrului, prin efectuarea de plăți fictive către diverși colaboratori.
În același dosar, a fost trimisă în judecată și o complice a contabilei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în perioada februarie 2018 - august 2019, în calitate de contabil-șef în cadrul Teatrului Municipal 'Lucia Sturdza-Bulandra', femeia și-a însușit suma totală de 3.914.570 lei din casieria instituției, prin efectuarea a 160 plăți numerar către 33 colaboratori persoane fizice, beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceștia din urmă să fi primit în realitate sumele de bani, ori au primit sume de bani considerabil mai mici decât cele menționate în statele de plată.
Sumele de bani nereale presupus plătite către diverși colaboratori erau justificate prin întocmirea unor state de plată falsificate de către contabila șefă a teatrului și erau semnate de către aceasta și de către directorul teatrului, din acea perioadă.
Complicea contabilei este acuzată că a contribuit activ la recrutarea unor persoane fizice care au figurat ca fiind plătite în calitate de colaboratori ce beneficiază de venituri din drepturi de autor și a efectuat plăți în numele instituției, cu sume de bani provenite din casieria instituției.
În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare aparținând celor două inculpate până la concurența sumei de 3.914.570 lei. Măsura sechestrului asigurător a fost instituită efectiv asupra a trei imobile (apartamente), un autovehicul și asupra mai multor bijuterii aparținând inculpatelor, evaluate la aproximativ 3.500.000 lei.
Dosarul se va judeca la Tribunalul București. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet










