Bihor: Persoană cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, arestată preventiv
O persoană de 40 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a informat luni, într-un comunicat, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.
Activitatea infracțională a acestei persoane a fost documentată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, pe parcursul anului 2025, persoana cercetată ar fi procurat și deținut, în scopul comercializării, diferite cantități de droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant delict, în municipiul Oradea, în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 50 de grame de cristal (3-CMC), pentru 7.000 de lei.

Foto: (c) IPJ Bihor
În urma percheziției efectuate la locuința acesteia, au fost descoperite și ridicate cantități de substanțe interzise (canabis și ecstasy), un cântar electronic de precizie, 115 pungi zip-lock de diferite dimensiuni, precum și alte mijloace de probă.
La data de 13 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 14 martie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Un bărbat, fals ofițer SRI, trimis în judecată pentru trafic de influență și înșelăciune în formă continuată
Un bărbat care se prezenta, în mod mincinos, ca ofițer SRI sau 'cu funcții înalte' în alte structuri, a fost trimis în judecată după ce ar fi încasat zeci de mii de euro promițând angajări în servicii secrete și structuri de urgență, a informat miercuri, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar; decizia a fost luată de un complet de divergență
Tribunalul București a decis miercuri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Decizia vine după ce doi judecători au avut opinii diferite în acest caz. Unul dintre magistrați considera că se impune prelungir
Argeș: Trei suspecți au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în urma unui flagrant
Trei suspecți au fost reținuți, miercuri, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Cele trei persoane, care au 36, 39 și respectiv 45 de ani, au fost prinse în urma unei acțiuni a polițiștilor Brigăzii d
CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă
Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali au respins,
Pensiile magistraților/CSM: Creșterea vârstei de pensionare va genera plecări din sistemul judiciar
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține că noul cadru legislativ, după decizia Curții Constituționale pe legea pensiilor speciale ale magistraților, va avea efecte grave asupra funcționării sistemului judiciar și va genera plecări din sistem. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Curții Constituționale a Rom&
Percheziții DIICOT la o grupare de cămătari, condusă de interlopul Florin Ghinea zis Ghenosu (surse)
Procurori de la DIICOT și polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat, miercuri, opt percheziții domiciliare pe raza județului Dâmbovița, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.
Judecătorul Alin Ene(CSM): Democrația a murit; ca orice hoț care mai întâi neutralizează câinele de pază
Judecătorul Alin Ene este primul membru al CSM care reacționează după decizia Curții Constituționale pe legea pensiilor speciale ale magistraților, într-un mesaj ironic pe Facebook. 'Democrația a murit! Trăiască Guvernul! Einstein a învins: totul este relativ. Chiar și Constituția. Decizia de azi nu e doar despre pensiile magis
Bistrița-Năsăud: Tânăr ajuns în arestul Poliției după ce a furat un seif în care a găsit 550 de euro
Un tânăr de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud după ce, la începutul lunii februarie, a pătruns pe timpul nopții într-o casă din comuna Feldru, de unde a sustras un seif, în care erau depozitați 550 de euro. Potrivit comunicatul
Dolj: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de persoane după ce a exploatat o tânără în Italia
Un bărbat de 26 de ani din județul Dolj a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane după ce a indus în eroare o tânără cu situație materială precară și fără educație, căreia i-a promis conviețuire și apoi a exploatat-o sexual în Italia. Potrivit IPJ Dolj, din actele de urmărire penală a reieșit că, profitând de s
Cluj: Bărbat de 38 de ani, arestat pentru violarea unei fetițe de 9 ani
Un bărbat de 38 de ani, care ar fi violat o fetiță de 9 ani, aflată în grija temporară a acestuia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform deciziei judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 'În esență, în sar
Dolj: Cinci bărbați din comuna Cetate, reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe
Cinci bărbați din comuna Cetate, județul Dolj, cu vârste cuprinse între 30 și 56 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce au provocat un scandal cu violență, patru persoane ajungând la spital. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniști
Pensiile magistraților/Ministrul Justiției: Nu trebuie să existe un război între puterile statului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri, după decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor speciale ale magistraților, că 'nu trebuie să existe un război între p
Decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților - luată cu 6 voturi la 3 (surse)
Decizia Curții Constituționale a României privind noul proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților a fost luată, miercuri, cu șase voturi pentru respingerea sesizării Înaltei Cu
UPDATE CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraților - constituțional
Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Decizia a fost luată după cinci amânări.
Pensiile magistraților/ Cazurile analizate anterior de CJUE sunt total diferite de sesizarea ICCJ (surse)
Judecătorii Curții Constituționale analizează miercuri cererile depuse de Instanța supremă și judecătorul constituțional Gheorghe Stan privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților. În esență, Instanța supremă consider










