Călin Georgescu, așteptat din nou în instanță

Călin Georgescu este așteptat miercuri la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde se va judeca plângerea sa împotriva măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Primul termen al procesului a avut loc luni, când Georgescu a venit înconjurat de bodyguarzi și o mulțime de susținători, care au provocat o adevărată busculadă în fața sediului instanței.
Instanța a amânat atunci dezbaterile pentru miercuri, după ce avocații lui Georgescu au cerut timp pentru a studia documentele de la dosar.
Procesul este programat pentru ora 8,30.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.
Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Jandarmeria Capitalei: 6 jandarmi, sancționați disciplinar în urma plângerii unor femei care participaseră la Bucharest Pride
Șase jandarmi au fost sancționați disciplinar după ce au fost găsiți vinovați de o comisie de verificare a Jandarmeriei Capitalei, în urma plângerii a trei femei care au fost luate cu duba și duse la secție după ce a fost depistate cu spray cu piper, la evenimentul Bucharest Pride 2025. 'Având în vedere faptul că tr
IGPR: Persoană urmărită internațional pentru instigare la omor, depistată în mai puțin de 24 de ore
Polițiști ai Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale IGPR au depistat în București un bărbat, de 44 de ani, cu având dublă cetățenie - rusă și germană, urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare din Germania, întrucât se sustrăgea punerii în executare a unui mandat european de arestare pentru
Poliția Capitalei: Bărbat prins în flagrant când transporta un colet cu 9 kg de canabis provenit din Spania
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce ar fi transportat nouă kilograme de canabis ce ar fi ajuns în România printr-o firmă de curierat. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, vineri, AGERPRES, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București
Parchetul General îi schimbă calitatea în inculpat lui Georgescu după ce a citat din Corneliu Zelea Codreanu (surse)
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Sursele citate au menționat că fostul candidat la alegerile prezidenți
Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că Georgescu a fost chemat pentru a fi chestionat de anchetatori în legătur
Călin Georgescu, chemat la Parchetul General (surse)
Călin Georgescu a fost citat, vineri, la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu faptul că a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Potrivit surselor, întâlnirea lui Georgescu cu procurorii a fost stabilită pentru
Roxana Ioana Petcu, numită de CSM la șefia Inspecției Judiciare
Roxana Ioana Petcu a fost numită, joi, de Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, joi, validarea rezultatelor concursului organizat în perioada 26 februarie - 1 iulie și a decis numirea în funcția de inspector-șef al Inspecției Judic
MAI: DGA va fi reorganizată în teritoriu pentru a corespunde noilor competențe stabilite prin decizia ÎCCJ
Direcția Generală Anticorupție (DGA) va fi reorganizată în teritoriu prin gruparea mai multor servicii județene și centre operaționale zonale, pentru eficientizarea activității în contextul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din 16 iunie prin care s-a stabilit că polițiștii DGA au voie să lucreze doar la cazuri cu inculpați c
CCR discută pe 1 iulie o sesizare privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător constituțional
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 1 iulie o sesizare privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător al CCR, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai instituției. Sesizarea a fost înaintată Curții Constituționale de Partidul S.O.S. România. Marți, plenul Senatului l-a
Ziua Drapelului Național/Predoiu: Să respectăm și să purtăm cu mândrie acest simbol oriunde ne-am afla
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj de Ziua Drapelului Național, afirmând că acesta ne unește peste generații și ne amintește că suntem un singur popor, cu un destin comun. ''Astăzi, de Ziua Drapelul
Prahova: Judecătoria Ploiești a rămas în pronunțare privind cererea de liberare condiționată a Elenei Udrea
Judecătoria Ploiești a rămas, joi, în pronunțare cu privire la cererea de liberare condiționată din penitenciar a fostului ministru al Turismului Elena Udrea. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că judecătorii vor da o soluție în acest dosar la data de 1 iulie. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contes
Parchetul General: Bărbat acuzat că ar fi deținut ilegal arme de foc militare - reținut
Un bărbat a fost reținut de procurorii Parchetului General într-un dosar în care este acuzat că ar fi deținut ilegal arme de foc militare. Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis, joi, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus punerea î
VIDEO UPDATE/ Dolj: Bărbatul cercetat pentru amenințare și uz de armă care a tras în direcția polițiștilor - reținut
Bărbatul din Șimnicu de Sus cercetat pentru amenințare și uz de armă neletală, după ce și-a amenințat soția, rămânând în locuință cu cei patru copii minori iar la sosirea polițiștilor a tras în direcția acestora, a fost reținut miercuri. Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj, în co
Botoșani: Funcționari ai Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului, trimiși în judecată de DNA pentru corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 26 de persoane fizice și juridice într-un dosar privind săvârșirea unor fapte de dare și luare de mită, abuz în serviciu sau fals intelectual, se arată într-un comunicat de presă transmis,
Ministrul Apărării - întâlnire bilaterală cu omologul francez în marja Summitului NATO de la Haga
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu omologul francez, Sebastien Lecornu, în marja Summitului NATO de la Haga, accentul fiind pus în cadrul discuțiilor pe consolidarea Grupului de Luptă aliat din România, de la Cincu, care este condus de Franța. Potrivit unui comu