Avocat: Acuzatorul nu este în stare nici măcar la momentul acesta să explice ce anume a făcut domnul Buzatu
Apărătorii lui Dumitru Buzatu au cerut, luni, cu ocazia primului termen în procesul în care fostul lider PSD este acuzat de luare de mită, ca instanța să explice în ce constă exact învinuirea adusă clientului lor.
'Am făcut în instanță o referire foarte importantă la faptul că acuzatorul nu este în stare nici măcar la momentul acesta să explice ce anume a făcut domnul Buzatu, pentru că în repetate rânduri spune ca pretins (bani - n.r.) direct, ba că a pretins indirect sau din atitudine. Ce înseamnă atitudine? S-au uitat nostalgic spre stânga, s-a uitat zâmbind către dreapta? După care, în repetate rânduri se descrie o faptă care e trafic de influență nu este luare de mită, deci nici măcar acuzarea nu este sigură în legătură cu fapta ce ar fi fost săvârșită de domnul Buzatu', a precizat avocatul Kristian Winzer.
Avocații au contestat probatoriul administrat în cauză și au solicitat atât reaudierea martorilor, cât și audierea unor martori noi.
'Cererile noastre în probațiunea de astăzi, raportate la un număr semnificativ de martori, vizează un lucru esențial, dar simplu în același timp: aflarea adevărului. Noi vrem ca martorii care au fost audiați în faza de urmărire penală și ale căror declarații sunt traduse, sunt interpretate denaturat, modificate la nivel de substanță de către acuzare, să fie audiați și în fața instanței de judecată pentru a putea inclusiv apărarea să le adreseze întrebări pentru a înțelege exact ce aspecte pot dumnealor să redea. Martorii noi pe care i-am propus au în esență aceleași rațiuni probatorii', a mai spus Winzer.
Instanța a stabilit un nou termen în dosar pe data de 24 martie, când urmează să fie audiat denunțătorul lui Dumitru Buzatu, omul de afaceri Emil Savin.
În septembrie 2023, Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obțină un contract. Banii au fost găsiți de anchetatori în portbagajul mașinii acestuia, după ce fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant de la omul de afaceri Emil Savin. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)
Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C
VIDEO Bărbat acuzat că i-a instigat pe oameni să-l elibereze pe Georgescu: Intrăm în Arestul Central și îi lichidăm pe toți
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut sub acuzația că i-a instigat pe susținătorii lui Călin Georgescu să intre în incinta Arestului Central, să-i ''lichideze pe toți'' și să-l ia cu elicopterul de acolo pe fostul candidat la alegerile prezidențiale. ''Polițiștii Serviciului de Investigații C
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost trimis în judecată omul său de încredere Ionel Rusen, în timp ce italianul Massimiliano Arena are
Vaslui: Daune de 400.000 de euro pentru familia unei fetițe care a decedat acum 12 ani la Spitalul Huși
Familia unei fetițe care a decedat în urmă cu 12 ani, la vârsta de 4 ani, după ce ar fi fost tratată necorespunzător la Spitalul municipal 'Dimitrie Castroian' din Huși, trebuie să primească daune morale în valoare de 400.000 de euro pentru pierderea suferită, potrivit unei decizii luate, miercuri, de magistrații Curții de Apel Iași.
Descinderi DIICOT/Vizați - șeful Biroului Vamal Constanța, un șef de la ANAF Bacău și directori de la Oil Terminal (surse)
Șeful Biroului Vamal Constanța și inspectori vamali din acest județ, șeful inspecției fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil Terminal Constanța și angajați de la CEC Bank București se află printre persoanele vizate de perchezițiile desfășurate joi de DIICOT pentru destructurarea unei grupări care se ocupa cu evaziunea fiscală cu motorină, au decl
Anchetă privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice cu suma de 1,7 milioane de lire sterline
Procurori de la Parchetul General și polițiști de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează joi 21 de percheziții pe raza județelor Argeș, Dolj, Ilfov, Dâmbovița, Bihor și Vaslui, la sedii de firme și locuințele unor persoane, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem infor
Zeci de percheziții DIICOT într-un dosar de deturnare a licitațiilor publice și evaziune cu motorină
Procurorii DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigada de Investigare a Criminalității Economico - Financiare efectuează joi 46 de percheziții în București și județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, e
Ministerul Justiției propune reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii, prin scăderea numărului lor de la 175 la 41
Ministerul Justiției anunță că a elaborat un proiect de lege privind reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii, urmând ca numărul acestora să scadă de la 175 la 41. Noile parchete vor avea un sediu principal în orașele reședință de județ, dar și sedii secundare pe lângă toate judecătoriile din țară.
Peste 1,6 milioane de lei, delapidați de trei angajate din fondurile Universității București
Trei angajate de la Universitatea din București sunt cercetate de procurori, sub control judiciar, sub acuzația că au delapidat din taxele plătite de studenți peste 1,6 milioane de lei. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 remis miercuri, în perioada 2022 - 2025, având calitatea de salari
SRI: Trei cetățeni pakistanezi - declarați persoane indezirabile pentru România; aveau acțiuni și opinii radicalizate
Trei cetățeni pakistanezi au fost declarați persoane indezirabile pentru România pe o perioadă de zece ani, deoarece aveau 'opinii și acțiuni specifice unor persoane aflate într-un stadiu avansat al procesului de radicalizare' și amenințau securitatea națională, a transmis, miercuri, Serviciul Român de Informații (SRI).
SRI: Atac cibernetic de proveniență rusă - oprit în urma intervenției Centrului Național Cyberint
Serviciul Român de Informații (SRI), prin Centrul Național Cyberint, a identificat, în decembrie anul trecut, un atac cibernetic de compromitere a unei instituții guvernamentale naționale de către actorul cibernetic rus APT TURLA și a implementat măsuri de contracarare a acestuia și de remediere a efectelor sale, a transmis, miercuri, SRI.
VIDEO Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații/Radu Oprea: Profesionalismul - baza cooperării militare cu aliații
Profesionalismul militarilor români din teatrele de operații, de-a lungul timpului, a reprezentat baza încrederii și cooperării militare cu aliații NATO, a declarat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea. El a participat la o ceremonie mil
De ce vrea o judecătoare eliberarea lui Georgescu din arest: Nu există nicio dovadă că banii ar fi ajuns la el
Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul București susține că nu există nicio dovadă că banii din presupusa faptă de înșelăciune de care este acuzat Călin Georgescu ar fi ajuns la el, acesta fiind unul dintre motivele invocate de magistrat când a dispus în urmă cu două zile eliberarea din arest a fostului candidat la alegerile prezidenția
Reacția CNSAS după conferința președintelui: Pe site-ul Consiliului sunt liste cu 6.000 de cadre și colaboratori ai Securității
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității transmite că, în cei 26 de ani de activitate, instituția a deconspirat 17.104 informatori ai fostei Securități comuniste, iar pe site-ul CNSAS sunt publicate liste cu 4.920 de ofițeri și subofițeri și 1.120 de colaboratori ai fostei poliții politice. Reacția CNSAS vine după ce &ic
Diana Șoșoacă, trimisă în judecată - acuzată că a amenințat doi polițiști: Dacă nu oi pune eu bâta pe ăștia
Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru ultraj, fiind acuzată că în decembrie 2024 i-a amenințat și s-a manifestat agresiv față de doi polițiști care veniseră la ea acasă să-i înmâneze o amendă. 'La data de 15 decembrie 2024, persoanele vătămate, polițiști în cadru







