VIDEO Studiu al Agenției Antidrog: Canabisul revine pe primul loc în topul drogurilor de consum
Canabisul revine pe primul loc în topul drogurilor de consum, potrivit unui studiu realizat de Agenția Națională Antidrog (ANA) anul trecut, a informat, miercuri, comisar-șef de poliție Monica Georgescu, reprezentantă a ANA.
Ea a declarat, într-o conferință de presă, că studiul mai arată că, pentru toate tipurile de droguri, cele mai mari prevalențe se înregistrează pentru categoria 15 - 34 de ani.
Monica Georgescu a adăugat că există o ușoară creștere a consumului experimental, dar mulți dintre cei care au încercat stupefiante s-au oprit la faza de încercare și nu au ajuns la dependență.
'Rezultatele ultimului studiu în populația generală se prezintă astfel: în ceea ce privește consumul oricărui tip de drog ilicit se înregistrează 12,3% prevalență de-a lungul vieții, adică a consumului experimental. Aceasta înseamnă că aproximativ una din zece persoane a încercat cel puțin o dată în viață un tip de drog ilicit. Dacă ne referim la consumul din ultimul an, proporția celor care au încercat să consume un drog ilicit se înjumătățește, respectiv una din 20 persoane a încercat să consume în ultimul an, iar dacă ne referim la ultima lună atunci o persoană din 30 a încercat să consume un drog ilicit în ultima lună', a precizat Georgescu.
Potrivit acesteia, în continuare, bărbații au rate de consum mai mari decât femeile, iar în ceea ce privește vârsta cele mai mari prevalențe se înregistrează pentru populația de 15 - 34 de ani, iar pentru 35 - 64 de ani prevalențele sunt de trei ori mai mici.
Monica Georgescu a menționat că una din 15 persoane a încercat cel puțin o dată în viață canabis, iar cea mai mică vârstă de debut declarată pentru consum a fost 12 ani.
Consumul de noi substanțe psihoactive înregistrează 'o depreciere', a mai indicat ea. Una din 35 de persoane a încercat să consume noi substanțe psihoactive de-a lungul vieții, vârsta minimă de debut fiind 13 ani.
Cercetarea relevă că una din 50 de persoane a experimentat consumul de cocaină crack de-a lungul vieții și că vârsta minimă de debut pentru acest tip de drog a fost 11 ani.
Nu în ultimul rând, una din 70 de persoane a încercat de-a lungul vieții să consume ecstasy, iar vârsta minimă de debut a fost 13 ani.
'Pentru a avea o imagine a consumului de droguri ilicite în România, comparativ cu statele UE, cu datele existente la acest moment în buletinul statistic european, au fost calculate medii europene pentru principalele droguri și situația se prezintă astfel: pentru orice tip de drog ilicit de-a lungul vieții, România se află la aproape jumătate din media europeană, pentru canabis valoarea înregistrată în România este de trei ori mai mică decât media europeană, pentru cocaină crack valoarea în România este de două ori mai mică, pentru ecstasy este de 2,5 ori mai mică, iar pentru amfetamine de patru ori mai mică decât media europeană', a mai informat Monica Georgescu.
La rândul său, directorul Agenției Naționale Antidrog, chestorul de poliție Ramona Dabija, a precizat că studiul realizat de ANA, pe baza indicatorilor europeni, în cursul anului trecut este reprezentativ la nivel național. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu










