Codexul Constituțional, ediția a II-a - lansat la Chișinău
Ediția a II-a a Codexului Constituțional, reunind legile fundamentale ale celor 27 de state membre ale UE, Constituțiile Republicii Moldova și Marii Britanii, a fost lansat la Chișinău.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc, care este coautor al lucrării alături de Ștefan Deaconu, Domnica Manole, Elena Simina Tănasescu, Silviu Barbu și Ioan Muraru, a amintit că prima ediție a fost tipărită în urmă cu zece ani.
'În anul 2015, în calitate de ministru al Justiției, am reușit să conving cei mai buni profesori universitari să participe la realizarea unui proiect care își propunea să cuprindă într-o carte traducerea și prezentarea în limba română a tuturor Constituțiilor statelor membre ale UE. (...) Codexul Constituțional s-a distribuit rapid în anul 2015 în Parlament, Guvern, CSM, Facultăți de drept și biblioteci publice, beneficiind și de o versiune electronică ce se putea descărca gratuit de pe site-ul Ministerului Justiției pe orice telefon mobil, fiind astfel accesibil oricărui cetățean dornic să afle cum funcționează democrația și cum sunt protejate drepturile fundamentale în țările europene', a scris Cazanciuc, miercuri, pe Facebook.
El a evidențiat că ediția a II-a a lucrării este rezultatul unor ani de muncă și dorinței de a reuși, iar lansarea a coincis cu împlinirea a 30 de ani de la fondarea Curții Constituționale a Republicii Moldova.
'În ultimii ani, mai multe state UE și-au modificat Constituțiile, într-un ritm cumva neașteptat pentru una dintre valorile cele mai importante ale unei legi fundamentale - stabilitatea. Așa a apărut ideea elaborării unei a doua ediții, pe care de câțiva ani de zile îmi propun să o realizez în Republica Moldova. Lucrarea (...) este un depozit de reglementări care cred că va fi extrem de util în acest parcurs european al fraților noștri și îl poate inspira pe omul politic să ia decizii în interesul cetățeanului, în concordanță cu valorile constituționalismului european. (...) Urmează, desigur, o lansare și la București', a adăugat Robert Cazanciuc. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Robert Cazanciuc/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu
Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să
Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ







