logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tribunalul Timiș l-a condamnat la 25 de ani de închisoare pe studentul care și-a ucis iubita

Imagine din galeria Agerpres

Studentul la Medicină, care și-a ucis iubita cu peste 50 de lovituri de cuțit, într-un apartament din Timișoara, primăvara trecută, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 25 de ani de închisoare cu executare, pentru omor calificat, sentința putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Instanța a decis că inculpatul trebuie să plătească și 100.000 de euro despăgubiri morale către părinții victimei și 35.000 lei ca despăgubiri materiale către aceștia.

Soluția pe scurt arată că instanța 'condamnă pe inculpatul Dragomir Mirel Liviu, la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru omor calificat, în regim de detenție. Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de cinci ani, exercitarea unor drepturi (de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și altele conexe, n.r.), dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dispune prelevarea de la inculpatul Dragomir Mirel Liviu a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (...). Menține măsura arestării preventive a inculpatului Dragomir Mirel Liviu', arată, luni, site-ul oficial al Tribunalului Timiș.

Studentul medicinist din Caraș-Severin, care în martie anul trecut și-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuțit, în Timișoara, colegă cu el la aceeași facultate din municipiu, a fost trimis în judecată pentru omor calificat, în septembrie, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

În fapt, s-a reținut că în data de 22 martie 2024, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timișoara, inculpatul a agresat-o fizic pe victima M.A.M., aplicându-i lovituri repetate cu două cuțite, provocându-i acesteia 51 de leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante în zona feței, gâtului și pieptului, care au condus la decesul tinerei la aceeași dată.

Tânărul a fost depistat ulterior, în județul Caraș-Severin, în urma unui complex de activități informativ-operative desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. În urma audierilor, el a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru omor. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 474

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 30-05-2026 19:31

VIDEO Bărbat urmărit pentru furt și conducere fără permis, prins după o urmărire pe A2 și un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost prins de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora pe Autostrada A2 și a fost implicat într-un accident rutier, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Justitie si interne 30-05-2026 14:27

Prahova: Bărbat cercetat pentru ultraj, după ce și-a instigat câinele să-i atace pe polițiști

Polițiștii Secției Rurale Puchenii Mari au intervenit vineri pentru punerea în executare a unui ordin de protecție emis de instanță, în comuna Gorgota, județul Prahova. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, persoanei protejate i-au fost comunicate măsurile dispuse de instanță, iar bărbatului împotriva căruia fusese emis ordinul i-au fost

Justitie si interne 30-05-2026 13:17

Poliția Română: Peste 8.400 de sancțiuni și aproape 3.000 de intervenții în ultimele 24 de ore

Poliția Română a intervenit în ultimele 24 de ore la aproape 2.900 de solicitări ale cetățenilor și a constatat peste 8.400 de fapte contravenționale, în cadrul acțiunilor desfășurate la nivel național pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Potrivit datelor transmise de IGPR, polițiștii au organizat 516 acțiuni și a

Justitie si interne 30-05-2026 10:41

MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave și muniție, în cadrul Programului SAFE

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a Armatei Române, în cadrul Programului SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei), a anunțat instituția. 'Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat

Justitie si interne 30-05-2026 10:27

Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost arestat preventiv

Antrenorul de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Câmpina a admis propunerea formulată de Parc

Justitie si interne 29-05-2026 19:44

VIDEO Dronă căzută la Galați/ Predoiu anunță că ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri seară că, în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe la Galați, ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului, urmând ca datele să fie transmise procurorilor care se ocupă de ancheta penală.

Justitie si interne 29-05-2026 17:16

Argeș: Încă doi suspecți reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro

Încă doi suspecți au fost reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro, în care au fost efectuate mai multe percheziții la sfârșitul lunii martie, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Dosarul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminal

Justitie si interne 29-05-2026 17:03

Argeș: Turistul bulgar mușcat de urs pe Transfăgărășan, amendat de jandarmi cu 20.000 de lei

Turistul bulgar care a fost mușcat de un urs pe DN 7C - Transfăgărășan, în ziua de 27 mai, a fost amendat de jandarmi cu 20.000 de lei. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Argeș, sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru hrănirea urșilor aflați în libertate. &#

Justitie si interne 29-05-2026 16:52

Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție rămân în arest; o judecătoare a făcut opinie separată

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri menținerea arestului preventiv în cazul procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Contestația celor doi procurori față de decizia de arestare, luată în primă instanță pe 15 mai, s-a judecat la ICCJ pe parcursul a tr

Justitie si interne 29-05-2026 16:30

Pastor penticostal, trimis în judecată sub acuzația că a violat o fată de 15 ani

Un pastor penticostal, în vârstă de 72 de ani, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a agresat sexual și a violat o fată de 15 ani. ''În cauză s-a reținut că, în perioada 2021 - 2022, inculpatul, având calitatea de pastor la o biserică penticostală situată în București, a supus

Justitie si interne 29-05-2026 16:19

Asistent medical ATI, judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu decesul unui pacient

Un asistent medical ATI de la o clinică privată din Capitală a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, fiind acuzat de procurori că a efectuat unui pacient o transfuzie de sânge fără a verifica grupa sanguină a acestuia, fapt ce a dus la instalarea unui șoc hemolitic și insuficiențe multiple de organe, pacientul decedând în august 20

Justitie si interne 29-05-2026 16:05

Parchetul General preia ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați

Parchetul General anunță că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, care a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact. Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. ''În continuarea comunicatului de presă

Justitie si interne 29-05-2026 16:03

Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)

Două persoane au fost reținute de polițiști sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ''Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada martie - mai 2026, o persoană ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Bacău, diferite ca

Justitie si interne 29-05-2026 15:56

Un medic de la Spitalul Floreasca recunoaște că a primit mită de la pacienți; va primi o pedeapsă cu suspendare

Un medic ortoped de la Spitalul Floreasca a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă cu suspendare pentru că ar fi primit mită de la pacienți. ''Procurorii au dispus sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un inculpat (un bărba

Justitie si interne 29-05-2026 15:52

Patru polițiști rutieri din Capitală, acuzați că au primit mită pentru a mușamaliza un accident auto

Patru polițiști de la Brigada Rutieră a Capitalei au fost plasați în arest la domiciliu de către judecători, într-un dosar în care sunt acuzați că ar fi primit aproximativ 2.000 de euro pentru a mușamaliza un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului. Cei patru au fost reținuți în urmă cu două