Maramureș: 17 percheziții domiciliare la persoane implicate în trafic de droguri; nouă persoane arestate preventiv
Nouă persoane au fost arestate preventiv, joi, după mai multe percheziții domiciliare, într-un dosar de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Maramureș.
Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș, polițiștii au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probele administrate a reieșit că, începând cu anul 2019, una dintre persoane ar fi inițiat și constituit, împreună cu alte persoane, o grupare de criminalitate organizată având ca scop obținerea de beneficii materiale importante prin comercializarea de substanțe interzise.
'Liderul grupului și-ar fi asumat coordonarea activității infracționale, respectiv modul de procurare a drogurilor de mare risc și substanțelor psihoactive, stabilirea gramajului și prețului cu care se vindeau în funcție de cantitate, direcționarea membrilor grupării la locațiile din care ar fi urmat să preia substanțele destinate vânzării, îndrumarea cumpărătorilor către locurile de întâlnire cu cei care ar fi realizat comercializarea directă a drogurilor și substanțelor psihoactive, precum și modalitatea de împărțire a banilor încasați. Membrii grupului infracțional organizat ar fi fost remunerați în funcție de cantitatea vândută în cursul unei zile, ori li s-ar fi permis de către lider să își însușească profitul pe care l-ar fi realizat din vânzarea substanțelor interzise', a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.
Potrivit acesteia, cercetările au mai relevat faptul că, până la finalul lunii ianuarie 2025, membrii grupării ar fi efectuat operațiuni de cumpărare, deținere, oferire, transport, porționare, împachetare și vânzare a unor cantități de 3-CMC (cunoscut sub denumirea generică de cristal), 2-CMC, MDM-4en-PINACA și 2 MMC, către consumatori din municipiul Baia Mare.
'În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate, în municipiul Baia Mare, au fost descoperite și ridicate 1.709 plicuri de diverse dimensiuni ce conțin substanță vegetală din categoria noilor substanțe psihoactive, înscrisuri, sume de bani în lei și euro, un autoturism, precum și alte mijloace de probă. Anterior, pe parcursul urmăririi penale, au fost reținuți de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș alți 2 membri ai grupării (față de care judecătorii au dispus măsura arestării preventive) și au fost descoperite și ridicate, în cursul perchezițiilor, aproximativ 900 de grame de cristal, drog de mare risc și 11.652 de plicuri cu substanță vegetală, tot din categoria drogurilor de mare risc', a mai precizat Florina Meteș.
Miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a 11 persoane.
'Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă a 9 dintre cei reținuți, pentru 30 de zile', a mai adăugat Florina Meteș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Grupei Canine și celor operativi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu
Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să
Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ
DIICOT a destructurat o rețea de traficanți de droguri care acționa în zona în care se află Arestul Central al Capitalei
Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o rețea de traficanți de droguri, formată din două grupări, care acționa în zona centrală a Bucureștiului în care se află sediul Arestului Central al Poliției. Anchetatorii au efectuat miercuri 11 percheziții în municip
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru trafic de droguri de mare risc
Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar față de doi dintre ei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara,








