Percheziții în Bacău și Satu Mare la suspecți de skimming, infracțiuni comise pe teritoriul Franței
Polițiști și procurori de combatere a criminalității organizate au efectuat, marți, trei percheziții domiciliare în județele Bacău și Satu Mare, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni informatice pe teritoriul Franței, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Acțiunea a fost efectuată în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Franța - Tribunalul Judiciar din Bordeaux iar suspecții sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
În perioada iulie 2023 - octombrie 2024, aceștia ar fi efectuat operațiuni ilegale de copiere a datelor de pe cardurile de alimentare utilizate la terminalele de plată ale benzinăriilor din Franța.
Suspecții ar fi realizat ulterior clone ale cardurile, pe care le-ar fi folosit pentru alimentarea frauduloasă cu carburant.
'În urma perchezițiilor efectuate la locuințele persoanelor cercetate, au fost descoperite și ridicate un laptop, telefoane mobile, medii de stocare a datelor, carduri bancare și nebancare, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. Totodată, a fost pus în executare un mandat european de arestare față de una dintre persoanele cercetate', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul șef adjunct Gabriel Dumitrache.
Anterior, în luna noiembrie 2024, pe teritoriul Franței au fost efectuate, cu sprijinul autorităților române, patru percheziții domiciliare, în urma cărora au fost confiscate sume de bani, criptomonede, dispozitive artizanale special concepute pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și mai multe autovehicule ce ar fi folosite la comiterea infracțiunilor.
La acel moment, autoritățile judiciare din Franța au dispus arestarea preventivă a cinci cetățeni români, membri ai grupării de criminalitate organizată.
Acțiunea de marți a fost realizată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii structurii centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și cu sprijinul jandarmilor din Bacău și Satu Mare. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: politiaromana.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di
Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață
Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț
CSM: Executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, în contextul recentei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, că executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat. 'În contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza 'Pușcașu și alții &ic







