Brașov: Proiect în premieră națională - Avocatul de Serviciu; 40 de apărători au acceptat să îndrume cetățenii pro bono
Tribunalul Brașov, în colaborare cu Baroul Brașov, a lansat, luni, în premieră în România, proiectul 'Avocatul de serviciu', prin care avocați brașoveni vor oferi consultanță de orientare, gratuit, cetățenilor care nu își permit sau pur și simplu au nevoie de sfaturi juridice pentru a se 'orienta' în cadrul instanțelor brașovene.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brașov, Elena Grama, a precizat, pentru AGERPRES, că, până în prezent, un număr de 40 de avocați brașoveni au acceptat să participe la acest proiect, în mod gratuit.
Potrivit lui Grama, interesul avocaților brașoveni pentru acest proiect a constituit o surpriză inclusiv pentru instanțe și a fost parte din proiectul managerial cu care judecătoarea Nicoleta Constantinescu a câștigat un mandat la conducerea Tribunalului Brașov.
Conform sursei citate, se vor putea adresa biroului cetățenii care, spre exemplu, vor să se informeze cu privire la pașii pe care trebuie să-i facă atunci când doresc introducerea unei cereri sau cei cărora instanța nu le-a desemnat un avocat din oficiu.
'Într-un efort de a răspunde provocărilor cu care se confruntă cetățenii în accesarea serviciilor juridice, inițiativa urmărește să faciliteze accesul la justiție al cetățenilor prin crearea unor birouri de informare de tip help desk în spațiile instanței.'Avocatul de serviciu''este parte a unui efort continuu de a facilita accesul la justiție și de a sprijini cetățenii în înțelegerea și exercitarea drepturilor. Având la bază un parteneriat între Tribunalul Brașov și Baroul Brașov, inițiativa include deschiderea unui birou într-un spațiu din incinta Tribunalului Brașov și a Judecătoriei Brașov, pus la dispoziție de aceste instanțe, unde un avocat va fi disponibil de luni până joi între orele 08:30 și 12:30', se arată într-un comunicat remis de Tribunalul Brașov.
În baza proiectului, avocați din cadrul Baroului Brașov vor oferi îndrumare juridică și administrativă de bază în mod gratuit justițiabililor care se adresează Judecătoriei Brașov, Tribunalului Brașov și Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
'Proiectul 'Avocatul de serviciu' este un răspuns concret la nevoia de a sprijini cetățenii în exercitarea drepturilor și de a îmbunătăți accesul la Justiție. Prin acest parteneriat ne propunem să oferim justițiabililor un sprijin real pentru a obține informații generale despre aspecte juridice sau administrative, contribuind astfel la o mai bună orientare în cadrul procedurilor judiciare în care sunt implicați', a declarat președintele Tribunalului Brașov, Nicoleta Constantinescu. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10







