Alba: Persoane rămase înzăpezite cu autoturismul pe un drum forestier, salvate de jandarmi şi sancţionate
Două persoane care au rămas înzăpezite cu autoturismul pe un drum forestier din Apuseni au fost sancţionate cu avertisment scris după ce au fost salvate de către jandarmii montani, a căror intervenţie a fost una dificilă, având în vedere condiţiile meteo şi faptul că în zonă stratul de zăpadă era consistent, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES.
"Aseară (sâmbătă - n.r.), la ora 22,03, un apel la numărul unic de urgenţă 112 sesiza faptul că, pe un drum forestier în apropiere de localitatea Mătişeşti, două persoane au rămas înzăpezite cu autoturismul cu care se deplasau. La locul evenimentului a fost dirijată patrula din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieşeni, care, după ce a parcurs un traseu extrem de dificil, prin zăpadă, mai mult de 5 km, a identificat cele două persoane. Acestea nu necesitau îngrijiri medicale, fiind mai mult speriate de situaţia în care se aflau şi ora târzie", se menţionează în comunicatul transmis de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba.
Potrivit acestuia, intervenţia jandarmilor a fost una dificilă, având în vedere condiţiile meteo şi faptul că în zonă stratul de zăpadă este consistent.
"Patrula de jandarmi a deblocat autoturismul şi l-a repus pe un drum practicabil, persoanele întorcându-se spre casă fără probleme. Jandarmii au sancţionat contravenţional persoanele în cauză cu un avertisment scris, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (acces fond forestier fără acordul administratorului)", mai arată IJJ Alba.
În prima zi a anului, un turist care a fost salvat de jandarmii montani de la Şureanu, după ce a rămas înzăpezit cu ATV-ul pe drumul dintre Poarta Raiului spre Curmături, a fost amendat cu 500 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
IGPR: Primul permis de conducere suspendat în urma folosirii sistemului e-SIGUR
Polițiștii din cadrul Direcției Rutiere au suspendat, miercuri, primul permis de conducere în urma folosirii sistemului e-SIGUR. 'Astăzi, polițiștii din cadrul Direcției Rutiere au întocmit primul proces-verbal de constatare a contravenției prin care a fost aplicată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de
Dolj: Opt cadre medicale ar fi raportat efectuarea unor gărzi, deși n-ar fi fost în unitate
Mai multe cadre medicale ar fi raportat la CAS efectuarea de servicii de gardă la Centrul de Permanență Murgași, deși nu ar fi fost prezente în perioada respectivă în sediul unității medicale, în cauză având loc miercuri nouă percheziții domiciliare. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au informat că
Arad: Deținuții care muncesc au adus Penitenciarului peste 10 milioane de lei anul trecut
Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în cursul anului 2024 pentru diverse firme au adus instituției un venit de 10.019.920 lei (echivalentul a 2.014.237 euro), în creștere cu 30% față de anul anterior. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, George Andrei Băețan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că 197 d
Botoșani: Peste 10.000 de cutii cu pliculețe de tutun pentru narghilea, descoperite la Racovăț
Peste 10.000 de cutii cu pliculețe ce conțineau tutun pentru narghilea au fost descoperite într-un microbuz care ieșea din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, cu destinația Ucraina, au transmis, miercuri, reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Potrivit acestora, microbuzul
Prahova: Percheziții la Primăria Sinaia și la primarul Vlad Oprea (surse)
Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții la sediul Primăriei Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea într-un dosar care vizează mai multe fapte de corupție. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că percheziții au loc și la un apropiat al lui Oprea, dar și la șefa Poliției Locale Sinaia. Ancheta vizeaz
Fostul primar Daniel Tudorache scapă de închisoare; ICCJ i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare în 'Dosarul diamantelor'
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a aplicat, marți, o pedeapsă cu suspendare în 'Dosarul diamantelor' pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență. Inițial, Daniel Tudorache primise la instanța de f
IGPR: 16 percheziții la o grupare internațională care copia ilegal carduri de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia
Polițiștii au arestat preventiv, în România și Belgia, mai mulți membri ai unei grupări infracționale organizate care se ocupau cu copierea ilegală a cardurilor de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia, iar apoi alimentau autoturismele cu carburant folosind clonele cardurilor. 'La data de 21 ianuarie, polițișt
Prahova: Aproape 40 de cazuri de dispariție, înregistrate la IJP; cel mai vechi datează de 20 de ani
Aproape 40 de cazuri privind dispariția unor persoane sunt înregistrate în acest moment la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, cel mai vechi dosar vizând o dispariție de acum 20 de ani. Potrivit datelor comunicate de IJP Prahova la solicitarea AGERPRES, două dintre cazurile de dispariție menționate fac
CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidențiale din România. 'Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, astăzi, reunindu-se în complet de Cameră și în baza unui vo
MAI: Se vehiculează un fake news privind faptul că 'a fost premeditat' procesul de anulare a alegerilor prezidențiale
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, marți, că în spațiul public se vehiculează un fake news prin care se induce ideea că 'a fost premeditat' procesul de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale de anul trecut. 'Printr-o postare din social media și prin afirmațiile făcute în timpul unei emisiuni de televiziune se induce idee
DGPMB: Tânăr de 24 de ani, arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual mai multe femei
Un tânăr de 24 de ani a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv, pentru agresiune sexuală în formă continuată și ultraj contra bunelor moravuri, după ce ar fi agresat mai multe femei în locuri publice. 'La data de 20 ianuarie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 1 Poliție au reținut un t
Arad: Străini fără drept de intrare în Spațiul Schengen, găsiți în autovehicule în zona de frontieră
Mai multe persoane din Afganistan, Irak, Iran și Sri Lanka, care nu aveau documente de călătorie în Spațiul Schengen, au fost prinse îndreptându-se spre frontiera cu Ungaria în autovehicule conduse de un moldovean și un român, bănuți de trafic de migranți. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Poliția de Frontieră A
Prahova: Bărbat acuzat de hărțuire; a încălcat ordinul de protecție și a montat dispozitive de localizare pe mașina concubinei
Un bărbat din Ploiești este acuzat de hărțuire, după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție obținut de către concubina sa și ar fi montat dispozitive de localizare pe mașina acesteia. Polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară în municipiu î
Timiș: Curtea de Apel Timișoara a suspendat cauza în care Dominic Fritz contestă raportul ANI
Curtea de Apel Timișoara (CAT) a suspendat, luni, judecarea dosarului în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a contestat raportul ANI, care l-a declarat în conflict de interese, fiind sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate. 'CAT dispune sesizarea Curții Constituțio
IGPR: 2 persoane, arestate preventiv după ce au comandat din Olanda droguri ascunse în hrana pentru pisici
Un bărbat și o femeie au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi comandat din Olanda, prin intermediul unei firme internaționale de curierat, un colet ce ar fi conținut aproximativ 600 de grame 3-CMC (drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de 'cristal'), ascunse într-o pungă de hrană pe