CCR constată că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Codul fiscal privind impozitarea progresivă a pensiilor
Curtea Constituţională a României a constatat, joi, că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Codul fiscal privind impozitarea progresivă a pensiilor.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, CCR, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 101 din Legea 227 /2015 privind Codul fiscal sunt neconstituţionale.
"În esenţă, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a impozitului care se bazează pe partea contributivă şi pe partea necontributivă a pensiilor, precum şi pe doi indicatori variabili (câştigul mediu salarial brut şi câştigul mediu salarial net), textul nu precizează care este în concret modalitatea de calcul a părţii contributive, respectiv perioada la care se raportează partea contributivă a venitului din pensii, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.1 alin. (5) din Constituţie", se precizează în comunicat.
De asemenea, Curtea a reţinut că raportarea la aceiaşi indicatori variabili se menţine şi în cazul pensiilor care au doar componentă necontributivă, respectiv pensiile militare.
"Din moment ce indicatorii folosiţi în formula de calcul nu sunt constanţi, iar valoarea lor se stabileşte anual, odată cu adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, textul de lege criticat creează premisele pentru că pensia aflată în plată să fie permanent repusă în discuţie şi să fie supusă unei recalculări anuale, prin raportare la fiecare nou nivel al câştigului salarial mediu brut şi al câştigului salarial mediu net, ceea ce încalcă dispoziţiile art.1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art.15 alin. (2) din Legea fundamentală", spune instanţa constituţională.
Totodată, Curtea a observat că legiuitorul are dreptul de a reglementa formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, astfel cum rezultă din prevederile Legii fundamentale, însă acest drept este supus cerinţelor constituţionale referitoare la principiul legalităţii şi securităţii raporturilor juridice fiscale, în componenţa privind calitatea normelor.
Curtea a constatat că, în aceste condiţii, rămân aplicabile dispoziţiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen









