Parlamentare2024/ MAI: 124 de posibile incidente electorale - de la debutul campaniei electorale; 14 nu s-au confirmat
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, sâmbătă dimineaţa, că de la debutul campaniei electorale au fost semnalate 124 de posibile incidente electorale, cu 13,3% mai puţine faţă de campania pentru alegerile parlamentare precedente şi cu 34,4% faţă de campania pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Din totalul de 124 de incidente semnalate, 12 sunt în curs de verificare şi 14 nu s-au confirmat, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Ministerul Afacerilor Interne.
Conform sursei citate, 18 sesizări nu au fost de competenţa MAI aşa că 17 au fost transmise pentru competentă soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă şi una către Biroul Electoral Central.
Efectivele MAI au aplicat 11 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei şi 44 de avertismente şi au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracţiuni.
Cele mai frecvente sesizări au făcut referire la afişajul electoral, respectiv distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a platformelor program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite - aproximativ 37%, afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale - 16%, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală - aproximativ 10%.
În timpul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile pentru desfăşurarea în siguranţă a 93 de manifestări electorale, numărul acestora fiind cu aproximativ 61% mai mic faţă de alegerile parlamentare din 2020. Toate manifestările electorale s-au desfăşurat fără evenimente deosebite.
Cele mai multe manifestări au fost organizate în judeţele Argeş (11), Ialomiţa (9) şi Giurgiu (8) şi s-au desfăşurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii.
MAI reaminteşte că sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00, s-a încheiat oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe reţelele de socializare, poate fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 4.500 şi 10.000 de lei.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, prin continuarea propagandei electorale se înţelege: afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile parlamentare; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile parlamentare în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice sau private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi.
De asemenea, până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală.
Menţinerea conţinutului cu caracter electoral referitor la alegerile parlamentare, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet şi pe platformele online de socializare şi care nu face obiectul unei promovări active, plătită pentru afişarea respectivului conţinut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acţiune de continuare a propagandei electorale, reaminteşte MAI. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10







