Mureş: Ofiţer de poliţie din IPJ, reţinut de DNA; acuzaţii legate de provocarea intenţionată de accidente
Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a fost reţinut de procurorii DNA, o parte dintre acuzaţii fiind legate de provocarea intenţionată a unor accidente în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA.
Conform unui comunicat de presă emis, joi, de DNA, procurorii anticorupţie de la Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 noiembrie, a inculpatului Marius Manea, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Mureş, Poliţia Municipiului Târgu-Mureş-Biroul Rutier, acuzat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (4 infracţiuni); înşelăciune, fals intelectual, fals în declaraţii, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârşite în forma autoratului, complicităţii sau participaţiei improprii, în total 46 de infracţiuni).
Totodată, a fost reţinut în acest dosar şi M. M. V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune (4 infracţiuni), fals în declaraţii (2 infracţiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracţiuni) şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
"În perioada 2021-2024, inculpatul Manea Marius ar fi desfăşurat operaţiuni de cumpărare-vânzare autovehicule şi piese ale acestora (22 de situaţii), reprezentând acte de comerţ în scopul obţinerii de profit, incompatibile cu funcţia, atribuţia şi însărcinarea pe care acesta le îndeplinea, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară. Activitatea infracţională a inculpatului ar fi vizat cu preponderenţă cumpărarea de autoturisme din afara ţării, pe care ulterior le vindea pe piaţa auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenţionată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M. M. V., precum şi de sprijinul altor persoane", spun anchetatorii.
Aceştia arată că accidentele simulate ar fi avut loc în diferite oraşe din România, între care Târgu Mureş, Braşov, Alba Iulia, Turda, dar şi în Germania.
"Foloasele obţinute de către inculpatul Manea Marius de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societăţile de asigurări sunt estimate, la acest moment procesual, la suma de 150.000 lei. Cu titlu de exemplu, în luna iunie 2023, inculpatul Manea Marius ar fi indus în eroare cu intenţie, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenţionată a autoturismului Audi A7 deţinut de inculpat şi un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut. În urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societăţii de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menţionat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei", explică DNA.
Totodată, în perioada iunie 2022 - iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informaţii nedestinate publicităţii referitoare la datele personale ale unor persoane (pe numele cărora erau înmatriculate diverse autovehicule), informaţii pe care acesta le-ar fi obţinut în virtutea funcţiei, prin verificarea bazelor de date, şi pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, spun procurorii.
Cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş şi I.G.P.R. - Direcţia de Operaţiuni Speciale - Brigada de Operaţiuni Speciale Târgu Mureş. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10







