CCR: Ordonanţa Guvernului privind transporturile rutiere - neconstituţională
Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere, stabilind că actul normativ este neconstituţional.
"În esenţă, Curtea a reţinut că, prin actul normativ criticat, orice operator de transport rutier de persoane poate solicita efectuarea unor servicii regulate la nivel interjudeţean numai în privinţa rutelor care nu sunt deservite deja de operatorii care deţin licenţe de traseu valabile până la data de 30 iunie 2023, respectiv a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2024, prin noile autorizaţii de transport prevăzute de legea criticată. Această soluţie legislativă exclude posibilitatea ca alţi operatori de transport care nu aveau licenţe de traseu valabile la data de 30 iunie 2023 să solicite autorizaţii de transport naţional de persoane pentru servicii regulate interjudeţene pentru orice traseu interjudeţean, în condiţiile legii criticate", se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
Curtea a constatat că atribuirea serviciilor de transport rutier de persoane, prin servicii regulate, la nivel interjudeţean, reglementată prin legea criticată, restricţionează şi chiar înlătură concurenţa pe această piaţă relevantă prin stabilirea unor condiţii "discriminatorii" pentru operatorii care solicită pentru prima dată accesul pentru efectuarea de servicii regulate de transport rutier pe o anumită cursă de pe un traseu interjudeţean.
Totodată, Curtea a reţinut că, fiind vorba de o piaţă reglementată, în care concurenţa se manifestă doar la momentul atribuirii curselor, prelungirea duratei programului de transport interjudeţean prin măsuri neconcurenţiale conduce, automat, la lipsa concurenţei, blocând "în mod nejustificat" accesul pe piaţă al potenţialilor operatori în domeniu.
"În plus, lipsa unui criteriu de atribuire concurenţială a rutelor de traseu, precum criteriul tarifului de călătorie practicat pe traseu/km, care să aibă ponderea cea mai mare atunci când este acordată o exclusivitate pe un traseu, denaturează concurenţa pe această piaţă specifică a transporturilor rutiere şi conduce la un monopol sui-generis, în favoarea operatorilor actuali care deţin licenţe de traseu pentru cursele/traseele respective, ceea ce echivalează cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la economia de piaţă şi la obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale", spune instanţa constituţională.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că deţinătorii actuali de licenţe de traseu valabile până la data de 30 iunie 2023 sunt favorizaţi faţă de noii operatori şi prin prelungirea, iniţial până la data de 31 decembrie 2024 şi ulterior, pentru o durată maximă de 3 ani, a autorizaţiilor de transport, iar în lipsa stabilirii celui mai important criteriu de evaluare, cel al tarifului de călătorie, şi a unor criterii tehnice şi de calitate a mijloacelor de transport care să permită creşterea calităţii vieţii şi asigurarea unui nivel de trai decent (precum respectarea normelor de poluare sau de siguranţă în trafic, gradul de confort al autovehiculelor - dotarea cu instalaţii de aer condiţionat, vechimea maximă de nouă ani a autovehicului, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi ori transportul persoanelor aflate în localităţi izolate, fără acces la infrastructura feroviară etc.), este afectat însuşi scopul legitim al Legii concurenţei nr.21/1996 constând în protecţia finală a consumatorilor, motiv pentru care aceste soluţii legislative încalcă principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, concurenţei loiale şi aduc atingere libertăţii economice şi nivelului de trai, astfel cum sunt prevăzute în Constituţie.
"Prelungirea nejustificată a valabilităţii licenţelor de traseu/autorizaţiilor de transport la nivel interjudeţean conduce la distorsionarea mediului concurenţial, prin favorizarea operatorilor existenţi pe piaţă şi interzicerea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze aceste servicii în condiţii economice şi de calitate superioare", menţionează Curtea Constituţională. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și









