IGPR: 262 de persoane cu mandate europene de arestare şi 1.464 dispărute, depistate în octombrie
Un număr de 262 de persoane cu mandate europene de arestare şi peste 1.460 de persoane dispărute au fost depistate de poliţişti în luna octombrie, informează sâmbătă Poliţia Română.
Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi cea de identificare a cadavrelor şi a persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.
Astfel, în perioada 1 - 31 octombrie, în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 282 de persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 205 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 39 aveau mandate de arestare preventivă.
Totodată, au fost depistate 262 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare, pentru 8 dintre ele fiind dispuse sentinţe penale de internare în unităţi medicale de specialitate.
De asemenea, în perioada 1 - 31 octombrie, în urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii de investigaţii criminale, au fost depistate 1.464 de persoane dispărute, 959 fiind minore. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Cadavrul unui tânăr dispărut, găsit într-o zonă împădurită de lângă Babadag
Cadavrul unui tânăr care fusese dat dispărut a fost găsit, sâmbătă, de polițiștii din Tulcea, într-o zonă împădurită din apropiere de orașul Babadag, unde au avut loc căutări, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul avea 26 de ani și a fost dat dispărut în 21 iulie, potrivit la Inspectoratului de Pol
Hunedoara: O femeie din Botoșani, reținută într-un dosar de înșelăciune prin metoda 'Accidentul'
O femeie în vârstă de 30 de ani din municipiul Botoșani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind bănuită de comiterea unei înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Hunedoara, cercetările au început d
Poliția de Frontieră: 30 de percheziții domiciliare, efectuate într-un dosar privind contrafacerea de produse și spălarea banilor
Un număr de 30 de percheziții au fost efectuate în municipiul București și în județele Prahova, Ialomița, Giurgiu și Ilfov de polițiștii de frontieră într-un dosar penal privind introducerea în țară și comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, precum și a unor produse accizabile provenite din activități ilicite. Potri
Dronă doborâtă la Buzău/Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București: Activitățile de cercetare la fața locului - finalizate
Activitățile de cercetare la fața locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din județul Buzău au fost finalizate, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P
Mehedinți: Urmărire în trafic - mașina abandonată de un șofer fără permis a lovit o autospecială de poliție
O autospecială de poliție a fost avariată după ce a fost lovită de un autoturism rămas neasigurat, abandonat de un șofer care încerca să scape de polițiști în urma unei urmăriri în trafic. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani și fără permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore, a informat, vineri, IPJ Mehedin
Dronă doborâtă la Buzău/ Parchetul General: Drona era de tip Shahed
Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în zona Padina din județul Buzău era de tip Shahed, informează Parchetul General într-un comunicat de presă. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că azi, data de 24
Dronă doborâtă la Buzău/ MApN: Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Ministerul Apărării Naționale a informat vineri seara că echipele MApN aflate în teren au identificat zonele de impact rezultate în urma interceptării dronei de către o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române. Astfel, resturi din dronă și din racheta interceptoare au fost identificate în zona Padina, județul Buzău, iar
Cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție au fost plasați în arest la domiciliu
Tribunalul București a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție să fie plasați în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba de Mihai Rafiu - directorul general al Uzinei Mecanice București, Tiberiu Alexandru Pîrvu - director general al Uzinei Mecanice Plopeni și Liliana Soresc
Liviu Luca și fosta conducere PSV Company, obligați să plătească daune de 15 milioane lei
Tribunalul Prahova a dispus vineri ca fostul sindicalist Liviu Luca și alți șase inculpați să plătească peste 15 milioane de lei cu titlu de daune materiale, în dosarul devalizării PSV Company SA (fostă Petromservice). Din banii luați fraudulos de la PSV Company, Liviu Luca și-a construit un conac în localitatea prahoveană Păulești
Fraudă la examenul pentru permis/Candidații primeau din exterior răspunsurile la teste folosind aparatură audio-video
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a reținut șase persoane, printre care se află și administratorul unei școli auto, acuzați că ajutau candidați la examenul pentru permisul de conducere să treacă de proba teoretică, prin oferirea în timp real a răspunsurilor corecte folosind aparatură audio și camere video. Opt inculpați su
DNA: Fostul secretar de stat Adrian Pintea, trimis în judecată; procurorii au pus sechestru pe un imobil
Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată,
Bihor: Decizia instanței privind ridicarea sechestrului de 6 milioane de euro în dosarul Pașca, amânată pe 31 iulie
Tribunalul Bihor a rămas în pronunțare și va decide în 31 iulie dacă menține sau ridică măsurile asigurătorii în valoare de peste 6 milioane de euro instituite asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani aparținând lui Viorel Pașca și membrilor familiei sale, într-un dosar în care apărarea susține că sechestrul este nelegal și neî
Corupție în industria de apărare/Procurorii au găsit 500.000 de euro în locuința directorului Uzinei Mecanice Plopeni
Procurorii DNA au găsit în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, director la Uzina de Armament Plopeni, sume de bani în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Banii au fost ridicați și vor fi puși sub sechestru. Trei directori de la două companii de stat de armament au fost reținuți vineri de procurorii
Neamț: Polițiștii au găsit în vestiarele medicilor ortopezi de la SJU dispozitive în valoare de peste 200.000 lei
Polițiștii chemați, miercuri seara, de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț la secția de Ortopedie a unității sanitare au găsit în vestiarele mai multor medici ortopezi dispozitive medicale estimate la peste 200.000 de lei, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, conf. dr. Alexandru Patrașcu. Managerul SJU Piatra-Neam
Trei directori din companii de stat de armament, reținuți de DNA pentru luare de mită (surse)
Trei directori din companii de stat de armament au fost reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați că ar fi luat mită, au declarat vineri surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor citate, este vorba de Mihai Rafiu - directorul Uzinei de Armament București, Alexandru Tiberiu Pîrvu - director la Uzina de Armament Plopeni și Liliana Sorescu - directo






