Sibiu: Şoferul elveţian drogat şi fără permis şi prins după ce a fost urmărit de poliţişti, arestat preventiv
Şoferul elveţian, prins de poliţişti după o urmărire în trafic, drogat şi fără permis, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.
"În această seară, ca urmare a propunerii înaintate de procurorul de caz, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului în vârstă de 19 ani. Cercetările în acest caz continuă", a declarat Elena Welter.
Poliţiştii sibieni au acţionat potrivit procedurii şi nu au folosit şoferii drept scuturi umane, ci au avut grijă să realizeze urmărirea în siguranţă a şoferului elveţian, drogat şi fără permis, pe DN1, contrar acuzelor aduse de unii conducători auto care s-au simţit scuturi umane, a declarat, marţi, şeful Serviciului Rutier din IPJ Sibiu, comisar-şef de poliţie Bogdan Maxim.
"Din analiza pe care am făcut-o, s-a acţionat exact în conformitate cu prevederile procedurilor care reglementează modul de oprire, chiar forţată, a autovehiculelor, în trafic. (...) Principala preocupare pe care o avem la momentul unei astfel de misiuni, chiar în subsidiar rămâne oprirea, este aceea de a asigura o urmărire în siguranţă", a precizat Bogdan Maxim, într-o conferinţă de presă.
Potrivit şefului Serviciului Rutier din IPJ Sibiu, dacă şoferul drogat, care se credea nepotul lui Dracula, ar fi reuşit să intre cu maşina în municipiul Sibiu, atunci "consecinţele ar fi fost mult, mult mai grave".
"Eu apreciez, din experienţa pe care o am în structura de Poliţie Rutieră, că dacă autovehiculul ar fi pătruns în municipiul Sibiu, nu ar fi survenit avaria respectivă, consecinţele atitudinii teribiliste a autorului de eveniment ar fi fost mult, mult mai grave", a subliniat Bogdan Maxim.
Şoferul elveţian, în vârstă de 19 ani, urmărit duminică, 20 octombrie, de poliţişti după ce a furat un autoturism din municipiul Făgăraş şi a provocat două accidente rutiere în judeţul Sibiu a fost reţinut, a anunţat luni IPJ Sibiu. Potrivit sursei citate, şoferul nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.
Conducerea IPJ Sibiu a explicat marţi, în timpul conferinţei de presă, cum a avut loc urmărirea şoferului drogat şi fără permis. Iniţial, poliţiştii nu ştiau că au de-a face cu un şofer drogat şi fără permis, ci cu un conducător auto care ar fi sustras o maşină din judeţul Braşov.
Şoferul a fost urmărit de către poliţiştii care au încercat să îl oprească, folosind dispozitivul Spike, fără succes, pentru că acesta a fost ocolit de către conducătorul auto.
Conform sursei citate, urmărirea a continuat spre municipiul Sibiu, unde s-a dispus organizarea unui alt dispozitiv, format din poliţişti ai Biroului Rutier Sibiu şi ai Secţiei 1 Poliţie Urbană Sibiu - 4 poliţişti. Primii ajunşi în zona de acces în municipiul Sibiu, în apropierea intersecţiei DN1 cu strada Mihai Viteazu din localitatea Şelimbăr, au fost reprezentanţii Biroului Rutier.
În jurul orei 11,18, la scurt timp după sosirea primului echipaj, au ajuns şi poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Urbană Şelimbăr, care au poziţionat autospeciala de poliţie pe breteaua de acces în intersecţia sens giratoriu, "pentru a evita posibilitatea de coliziune, în traiect perpendicular, şi a degaja circulaţia pe direcţia de deplasare a autoturismului urmărit.
"Imediat după ce poliţiştii au coborât din autospecială şi în timp ce poliţiştii Biroului Rutier se deplasau printre autovehiculele aflate pe benzile 1 şi 2 ale sensului de mers pentru a se poziţiona, autoturismul urmărit a ajuns în zonă, unde, din cauza vitezei şi, aşa cum avea să se constate ulterior, din cauza lipsei de experienţă în conducere şi conducerii sub influenţa substanţelor psihoactive, în încercarea de a pătrunde printre cele două şiruri de autovehicule oprite în coloana formată în aşteptare pentru a intra în intersecţie, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu trei autoturisme, un al patrulea autoturism fiind avariat de bucăţi metalice rezultate din coliziunea celorlalte autovehicule. După impact, autoturismul urmărit a mai rulat aproximativ 200 m, spre intersecţia sens giratoriu, unde şoferul a oprit, a abandonat autoturismul şi a părăsit în fugă locul accidentului, în direcţia localităţii Şelimbăr", arată Poliţia Sibiu.
Şoferul urmărit de către poliţişti a fost prins de aceştia "în foarte scurt timp, pe o stradă din apropiere, din localitatea Şelimbăr, după care a fost condus la sediul Serviciului Rutier Sibiu pentru lămurirea situaţiei şi aplicarea măsurilor legale conform competenţei", se precizează în comunicatul IPJ Sibiu. AGERPRES / (A, AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde










