logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Pecheziţii DNA la Spitalul Municipal din Rădăuţi (surse)

Imagine din galeria Agerpres

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, peste 100 de percheziţii în judeţul Suceava, dintre care trei la instituţii publice.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderi au loc şi la Spitalul Municipal din Rădăuţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Colegiul Tehnic Rădăuţi.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 108 locaţii situate pe raza judeţului Suceava, reprezentând trei instituţii publice, două sedii ale unor persoane juridice de drept privat şi 82 de domicilii ale unor persoane fizice.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023 - 2024", se precizează în comunicat.

Aceleaşi surse judiciare au arătat că dosarul ar viza, printre altele, mite primite pentru angajarea în cadrul unităţii medicale şi mite primite de cadrele medicale de la pacienţi. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 11-05-2025 18:17

Prezidențiale2025/ Sesizare față de ecranul de mari dimensiuni de la mitingul organizat de Nicușor Dan în Piața Victoriei

O sesizare a fost făcută la 112 față de dimensiunile prea mari și care ar încălca reglementările legale ale ecranului electronic amplasat în Piața Victoriei pentru mitingul electoral organizat, duminică seară, de susținătorii candidatului independent Nicușor Dan. 'În contextul adunării publice din Piața Victoriei, o perso

Justitie si interne 11-05-2025 17:02

Ialomița: Dosar penal pentru lipsire de libertate, după ce o tânără de 20 de ani a sesizat că a fost sechestrată

Anchetatorii din județul Ialomița au deschis un dosar pentru lipsire de libertate în cazul unei tinere de 20 de ani care a plecat de acasă, iar după câteva zile i-a comunicat vărului său că este sechestrată. Conform datelor comunicate, duminică, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul

Justitie si interne 11-05-2025 10:24

Prahova: Percheziții la suspecți de înșelăciune și conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive

Polițiștii din Prahova au efectuat, duminică, patru percheziții într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive. 'Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2024 - mai 2025, o femeie de 39 de ani ar fi indus &i

Justitie si interne 10-05-2025 20:27

Constanța: Șoferiță găsită cu mașina oprită pe calea ferată, la Eforie Nord; avea alcoolemie de 1,64 mg/l

Polițiștii constănțeni au găsit, duminică, o șoferiță, în vârstă de 36 de ani, care oprise mașina pe linia de cale ferată din stațiunea Eforie Nord, aceasta fiind testată etilotest cu un rezultat de 1,64 mg/litru alcool pur în aer expirat. 'La data de 10 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției O

Justitie si interne 10-05-2025 11:32

Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare de peste jumătate de milion de lei, oprite de la comercializare de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma în urma verificării a două mijloace de transport peste 2.000 de produse de îmbrăcăminte, marochinărie, parfumerie și ceasuri, în valoare de peste jumătate de milion de lei, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate,

Justitie si interne 09-05-2025 19:17

Ilfov: Bărbați împușcați cu o armă airsoft într-o spălătorie auto în Pantelimon; agresorii se află în custodia polițiștilor

Trei bărbați au fost depistați și se află în custodia polițiștilor ilfoveni, după ce ar fi tras cu o armă tip airsoft în două persoane în urma unui conflict, la o spălătorie auto din orașul Pantelimon. 'La data de 8 mai, în jurul orei 20:37, polițiști din cadrul Poliției Orașului Pantelimon au fost sesizați de către o unitate spital

Justitie si interne 09-05-2025 18:10

Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de ordine publică pe traseul Semimaratonului București; traficul va fi restricționat

Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării evenimentului sportiv 'Semimaraton Internațional București 2025', care se va desfășura în perioada 10-11 mai. 'Startul pentru evenimentul sportiv se va da din zona Pieței Constituției, iar organiza

Justitie si interne 09-05-2025 15:31

CCR: Legea privind executorii judecătorești - neconstituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, vineri, sesizarea fostului președinte Klaus Iohannis în cazul Legii privind executorii judecătorești, stabilind că actul normativ este neconstituțional. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis obiecția de neconstituționalitate

Justitie si interne 09-05-2025 14:19

Ziua Europei/Ministrul Justiției: România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, vineri, că România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene. 'Cu prilejul Zilei Europei, doresc să transmit un mesaj de respect, recunoștință și angajament ferm față de valorile care stau la baza construcției europene: democrația, statul de drept, drepturile fund

Justitie si interne 09-05-2025 13:44

Ziua Europei/ DNA: Consolidarea statului de drept presupune o justiție funcțională, independentă și credibilă

România, în calitatea sa de stat membru al UE, are obligația de a asigura o aplicare fermă și echitabilă a legii, iar consolidarea statului de drept presupune 'o justiție funcțională, independentă și credibilă', subliniază reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei.

Justitie si interne 09-05-2025 12:45

Falsă tămăduitoare din Giurgiu, reținută după ce a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro

O tânără în vârstă de 27 ani, din Giurgiu, care a pretins că este tămăduitoare și a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro, a fost reținută de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'Din cercetări a reieșit că, în perioada 202

Justitie si interne 09-05-2025 09:54

Ziua Europei/CSM reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei în care își reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante. Potrivit unui comunicat al CSM, remis AGERPRES, instituția se alătură celebrării Zilei Europei, sărbătorită anual &icir

Justitie si interne 08-05-2025 17:18

Mureș: Șoferul unei cisterne cu azot lichid, surprins fumând în cabină, după ce a depășit viteza regulamentară

Șoferul unei cisterne care transporta azot lichid a fost surprins fumând în cabină, după ce polițiștii l-au oprit în trafic pentru depășirea limitei de viteză cu 32 km/h, în timpul acțiunii TRUCK & BUS, parte a planului de operațiuni ROADPOL, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. 'Î

Justitie si interne 08-05-2025 16:39

Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas 'în nelucrare'. Pe 5 mai, magistratul i-a redus lui Georgescu perioada cât va sta sub control judiciar, de la

Justitie si interne 08-05-2025 16:26

IGPR: Un bărbat și o femeie, reținuți pentru că ar fi adus din Spania peste 2 kg de cocaină și 20 kg de canabis

Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru că în luna mai ar fi procurat din Spania și ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat internațional, peste două kilograme de cocaină și aproximativ 20 de kilograme de canabis.