Dâmboviţa: Jurnalistul Marius Buga, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi de Curtea de Apel Ploieşti care menţine decizia primei instanţe.
Decizia este definitivă.
"Tip soluţie: Menţinerea pedepsei. Soluţia pe scurt: (...) admite apelurile Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul Buga Marius Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 243 din data de 14 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi civilă, şi pronunţă o nouă hotărâre după cum urmează: Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Buga Marius Ionuţ la plata sumelor de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale (...) constatând acoperite aceste prejudicii (...) ridică măsura sechestrului asigurător (...) asupra imobilului (...) aflat în proprietatea inculpatului Buga Marius Ionuţ. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Conform art. 241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de apelantul inculpatul Buga Marius Ionuţ. (...). Definitivă", se arată în decizia instanţei de marţi.
Judecătoria Târgovişte a decis în luna mai condamnarea la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi opt luni.
"Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (...) ocupaţie - reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. (...) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (...) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie", se arată în decizia Judecătoriei Târgovişte din luna mai.
Această decizie a fost contestată cu apel, iar Curtea de Apel Ploieşti a hotărât marţi menţinerea pedepsei.
Prima instanţă a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV. Reprezentanţii televiziunii au anunţat imediat după ce jurnalistul a fost reţinut că au aflat cu surprindere despre investigaţie.
"Condamnăm cu tărie orice acţiune imorală (...). Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!", se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv la acel moment. AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.caploiesti.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Șoferiță găsită cu mașina oprită pe calea ferată, la Eforie Nord; avea alcoolemie de 1,64 mg/l
Polițiștii constănțeni au găsit, duminică, o șoferiță, în vârstă de 36 de ani, care oprise mașina pe linia de cale ferată din stațiunea Eforie Nord, aceasta fiind testată etilotest cu un rezultat de 1,64 mg/litru alcool pur în aer expirat. 'La data de 10 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției O
Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare de peste jumătate de milion de lei, oprite de la comercializare de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma în urma verificării a două mijloace de transport peste 2.000 de produse de îmbrăcăminte, marochinărie, parfumerie și ceasuri, în valoare de peste jumătate de milion de lei, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate,
Ilfov: Bărbați împușcați cu o armă airsoft într-o spălătorie auto în Pantelimon; agresorii se află în custodia polițiștilor
Trei bărbați au fost depistați și se află în custodia polițiștilor ilfoveni, după ce ar fi tras cu o armă tip airsoft în două persoane în urma unui conflict, la o spălătorie auto din orașul Pantelimon. 'La data de 8 mai, în jurul orei 20:37, polițiști din cadrul Poliției Orașului Pantelimon au fost sesizați de către o unitate spital
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de ordine publică pe traseul Semimaratonului București; traficul va fi restricționat
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării evenimentului sportiv 'Semimaraton Internațional București 2025', care se va desfășura în perioada 10-11 mai. 'Startul pentru evenimentul sportiv se va da din zona Pieței Constituției, iar organiza
CCR: Legea privind executorii judecătorești - neconstituțională
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, vineri, sesizarea fostului președinte Klaus Iohannis în cazul Legii privind executorii judecătorești, stabilind că actul normativ este neconstituțional. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis obiecția de neconstituționalitate
Ziua Europei/Ministrul Justiției: România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, vineri, că România va continua să fie un partener activ și credibil în cadrul Uniunii Europene. 'Cu prilejul Zilei Europei, doresc să transmit un mesaj de respect, recunoștință și angajament ferm față de valorile care stau la baza construcției europene: democrația, statul de drept, drepturile fund
Ziua Europei/ DNA: Consolidarea statului de drept presupune o justiție funcțională, independentă și credibilă
România, în calitatea sa de stat membru al UE, are obligația de a asigura o aplicare fermă și echitabilă a legii, iar consolidarea statului de drept presupune 'o justiție funcțională, independentă și credibilă', subliniază reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei.
Falsă tămăduitoare din Giurgiu, reținută după ce a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro
O tânără în vârstă de 27 ani, din Giurgiu, care a pretins că este tămăduitoare și a înșelat o femeie din Bacău cu 160.000 de euro, a fost reținută de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'Din cercetări a reieșit că, în perioada 202
Ziua Europei/CSM reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei în care își reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei justiții independente și performante. Potrivit unui comunicat al CSM, remis AGERPRES, instituția se alătură celebrării Zilei Europei, sărbătorită anual &icir
Mureș: Șoferul unei cisterne cu azot lichid, surprins fumând în cabină, după ce a depășit viteza regulamentară
Șoferul unei cisterne care transporta azot lichid a fost surprins fumând în cabină, după ce polițiștii l-au oprit în trafic pentru depășirea limitei de viteză cu 32 km/h, în timpul acțiunii TRUCK & BUS, parte a planului de operațiuni ROADPOL, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. 'Î
Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas 'în nelucrare'. Pe 5 mai, magistratul i-a redus lui Georgescu perioada cât va sta sub control judiciar, de la
IGPR: Un bărbat și o femeie, reținuți pentru că ar fi adus din Spania peste 2 kg de cocaină și 20 kg de canabis
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru că în luna mai ar fi procurat din Spania și ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat internațional, peste două kilograme de cocaină și aproximativ 20 de kilograme de canabis.
Cluj: Persoană ce deținea asupra sa 11 kilograme de canabis, reținută pentru trafic de droguri de risc
O persoană de 37 de ani a fost reținută de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc, după ce asupra acesteia au fost descoperite 11,6 kilograme de canabis. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea
Prezidențiale2025/ CCR discută, vineri, cererea lui Sebastian Popescu de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, vineri, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. De asemenea, tot în ședința de vineri, instanța constituțională va lua în discuție și confirmarea/validar
Suceava: Bărbat reținut după ce a împușcat un câine fără stăpân
Un bărbat din localitatea Lisaura, comuna Ipotești, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi împușcat cu o armă un câine fără stăpân, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, bărbatul de 74 de ani este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de 'uciderea animalelor,