Aproape 300 de arme, 10 arbalete şi zeci de mii de proiectile, găsite la percheziţiile efectuate vineri în toată ţara

Poliţiştii au descoperit vineri, în timpul unei ample operaţiuni desfăşurate la nivel naţional, 299 de arme deţinute nelegal, dintre care 139 de arme scurte şi 160 de arme lungi, 10 arbalete, dar şi 91.028 de proiectile/alice.
De asemenea, au fost ridicate 157 de cartuşe cu gaze, 63 de cartuşe letale, 28 de săgeţi, precum şi 12 kilograme de articole pirotehnice.
În urma descinderilor, 80 de persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie pentru audieri.
Armele şi muniţia aferentă au fost comercializate în România, prin intermediul unui site, de către o firmă din afara ţării.
Potrivit Poliţiei Române, la operaţiunea de vineri au participat aproximativ 1.000 de poliţişti din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, împreună cu cei din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistică, acţiuni speciale.
Poliţiştii au documentat activitatea unei societăţi comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea s-a desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
În ceea ce priveşte condiţiile generale de autorizare pentru aceste arme neletale supuse autorizării, persoanele nu trebuie să fie condamnate cu executare pentru fapte săvârşite cu intenţie, să nu fie inculpate în momentul în care solicită această autorizare, trebuie să fie apte medical şi psihologic, să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, viaţa sau integritatea persoanelor. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Trafic restricționat în mai multe zone din Capitală, în weekend
Circulația autovehiculelor va fi restricționată, sâmbătă și duminică, între orele 9:00-23:00, pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, pentru desfășurarea evenimentului cultural-artistic dedicat proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană', organizat de Primăria Municipiului București prin
Bărbat din Capitală, arestat preventiv după ce a violat o fată de 13 ani
Un bărbat în vârstă de 24 de ani din Capitală a fost arestat preventiv sub acuzația că a violat o fată de 13 ani, el având o relație și cu mama fetei. 'În perioada aprilie - mai 2025, inculpatul a întreținut trei raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, în timp ce se aflau la locuința acesteia din B
Dosar Nordis/ Patronul Vladimir Ciorbă poate părăsi România
Curtea de Apel București a decis ca patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, să rămână sub control judiciar, însă are permisiunea să părăsească teritoriul României. Pe 13 iunie, DIICOT a prelungit măsura controlului judiciar pe numele lui Vladimir Ciorbă, însă acesta a atacat decizia în instanță. ''
Olt: Percheziții după ce doi minori au tras cu un pistol neletal pe o stradă din comuna Iancu Jianu
Polițiștii au efectuat mai multe percheziții după ce doi minori au tras cu o armă neletală pe o stradă din comuna Iancu Jianu, iar la domiciliile verificate a fost găsită arma, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Potrivit IPJ, inițial, un bărbat a crezut că sunt aruncate petarde pe stradă și a anunțat Poliția.
Harghita: Penitenciarul Miercurea-Ciuc oferă forță de muncă necalificată pentru firme, în condiții avantajoase
Penitenciarul Miercurea-Ciuc lansează un apel către mediul de afaceri, oferind acces la forță de muncă specială necalificată, formată din persoane private de libertate, în condiții contractuale avantajoase, se arată, vineri, într-un comunicat transmis presei. ''Penitenciarul Miercurea-Ciuc vine în sprijinul mediului d
DNA: Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului ''Carol Davila'' - urmărit penal pentru luare de mită
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar ''Carol Davila'' din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurori
Dosarul morții lui Rareș Ion/ Maru și o femeie au fost trimiși în judecată de DIICOT
Tudor Duma, zis ''Maru'', și încă o femeie, cunoscută sub numele de ''Pika'', au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT în dosarul în care sunt acuzați că i-ar fi vândut droguri și pus la dispoziție locuința pentru a se droga lui Rareș Ion, tânărul de 20 de ani care a decedat în luna apr
Vaslui: Percheziții într-un dosar de corupție care vizează agenți de poliție; un polițist a fost reținut
Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat patru percheziții domiciliare, trei dintre locațiile percheziționate aparținând unor polițiști care, la momentul comiteri
IGPR: Polițiștii au intervenit în aproape 50.000 de cazuri de violență domestică în primele cinci luni ale acestui an
Polițiștii au intervenit în aproape 50.000 de cazuri de violență domestică în primele cinci luni ale acestui an, dintre care peste 25.000 fiind în mediu rural. 'În primele 5 luni ale anului, polițiștii au emis 4.670 de ordine de protecție provizorii, 1.783 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecț
Prahova: Anchetă internă la IJP după cazul tinerei de 22 de ani ucisă cu toporul
O anchetă internă a fost demarată la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova în urma crimei care a avut loc, luni, în localitatea Lipănești, o tânără de 22 de ani fiind ucisă cu toporul de către concubinul său. 'Am solicitat prin Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Control Intern efectuarea de verificări interne cu
Bacău: O sabie de patrimoniu veche de circa 3.500 de ani, găsită în urma unei percheziții
O sabie care ar putea face parte din patrimoniul național a fost găsită în urma unei percheziții domiciliare, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Polițiștii au pus în executare, în urmă cu o zi, un mandat de percheziție domiciliară emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvâ
Dâmbovița: Aproximativ 550 de infracțiuni de violență domestică; peste o treime au avut loc în spațiul public
Peste 550 de infracțiuni de violență domestică au fost înregistrate în Dâmbovița în primele cinci luni ale acestui an, mai mult de o treime dintre ele având loc în spațiul public, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În perioada ianuarie - mai 2025, la nivelul județului Dâ
Senatorul PSD Marius Humelnicu, trimis în judecată pentru că a condus o mașină cu permisul suspendat (surse)
Senatorul PSD Marius Humelnicu a fost trimis în judecată de Parchetul General, după ce în martie 2024 a condus în București o mașină având permisul suspendat, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Parchetul General a anunțat joi că a trimis în judecată un senator pentru săvârșirea infracțiunii d
Arad: Tatăl care și-ar fi abuzat copiii, ce obținuseră ordin de protecție, a fost reținut
Tatăl celor doi copii de 13 și 15 ani din comuna Bîrsa care obținuseră ordin de protecție față de părinți, după ce ar fi fost abuzați de-a lungul timpului, a fost reținut miercuri seară, în urma audierilor de la parchet. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au declarat joi, pentru AGERPRES, că bărba
Prahova: Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiționată (surse)
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, Udrea va formula o nouă cerere după ce va intra în comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Târgșor, care va