IGPR: Aproape 500 de persoane urmărite în Sistemul Informatic Schengen, localizate în România în perioada 13 - 19 septembrie
Aproape 500 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen au fost localizate, în perioada 13 - 19 septembrie, pe teritoriul ţării noastre, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, au mai fost depistate 46 de autovehicule şi 42 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), informează un comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES.
Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 60 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 214 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi patru persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 19 documente, fiind găsite şi 45 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
"Totodată, 137 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR", arată sursa citată.
Dintre acestea, 24 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 19 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 18 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar două erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 23 de documente şi un autovehicul căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu









