Cluj: Un arestat i-a promis unui poliţist contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze
Un bărbat aflat în arest i-a promis unui poliţist contravaloarea unui apartament pentru a-l ajuta să evadeze, ambii fiind cercetaţi în prezent într-un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Cluj al DIICOT.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis duminică, procurorii au dispus, pe 6 septembrie, reţinerea a doi inculpaţi, unul având calitatea de agent de poliţie. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reţinere şi arestare preventivă, de către personalul centrelor de reţinere şi arestare preventivă.
În acelaşi dosar sunt continuate cercetările cu privire la alţi doi inculpaţi, aflaţi în stare de arest preventiv într-o altă cauză, pentru comiterea infracţiunilor de instigare la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reţinere şi arestare preventivă şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv. Ei sunt suspectaţi că, în perioada 2023 - mai 2024, au procurat, transportat, depozitat, manipulat şi distribuit substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.
"Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada mai - septembrie 2024, unul dintre inculpaţi, aflat într-un centru de detenţie i-a dat agentului de poliţie, prin intermediul unui coinculpat (pe parcursul a trei întâlniri) sumele de 1.500 de euro, 5.000 lei şi 2.000 lei în schimbul cărora acesta din urmă i-a remis un telefon mobil cu cablu de date, un lacăt şi o pânză de bomfaier cu care intenţiona să creeze un spaţiu în care să ascundă telefonul mobil. În acelaşi interval de timp, inculpatul aflat în stare de arest preventiv i-a promis inculpatului (agent de poliţie) contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze", se arată în comunicat.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.
La propunerea procurorilor DIICOT, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a trei dintre inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu faţă de un alt inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR rediscută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, liderul USR, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei deciz
Patru polițiști de la Rutieră, acuzați că luau mită de la conducători auto
Patru agenți de poliție de la Brigada Rutieră a Capitalei sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind acuzați că au luat în mai multe rânduri bani de la șoferi, pentru a nu-i sancționa în urma unor abateri săvârșite în trafic. Conform Parchetului, î
Constanța: Bărbat prins în flagrant când tranzacționa un kilogram de cocaină în stațiunea Mamaia
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut după ce a fost prins de polițiștii constănțeni, în stațiunea Mamaia, în timp ce tranzacționa un kilogram de cocaină. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat, miercuri, că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța, împreună cu procurorii Direcției de
Bărbat trimis în instanță pentru amenințări la adresa judecătorilor: 'Condamnarea lor cu suspendare pe... funie'
Parchetul General cere în instanță condamnarea la o pedeapsă cu suspendare a unui bărbat din Cluj, acuzat că a postat mesaje pe Facebook în care a dus amenințări la adresa unor judecători. 'În cursul lunii august 2025, inculpatul a îndemnat publicul, pe platforma online Facebook, să săvârșească infracțiuni (de omor, de omor ca
Trei români - acuzați că au spart o locuință din Belgia, de unde au furat bijuterii și colecții de monede
Trei români sunt acuzați că au spart o locuință din Belgia, în decembrie 2025, de unde au furat bijuterii, colecții de monede și un ceas de valoare. Doi dintre hoți au fost prinși în Belgia și se află în prezent în arest preventiv, în timp ce al treilea a fugit în România, fiind capturat marți, în urma unei
Doi membri ai clanului Ștoacă, arestați preventiv după o bătaie pe Metalurgiei cu un clan rival
Doi membri ai clanului Ștoacă au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost implicați într-o încăierare pe stradă, în zona Metalurgiei din cartierul Berceni al Capitalei, cu membri ai unui clan rival - Toboșaru. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, este vorba de doi bărbați î
Neamț: Un pompier de la ISU Tulcea a câștigat a patra ediție a concursului 'Scări pe Toaca'
Plutonierul major Ciprian Comișan, din cadrul ISU Tulcea, a câștigat a patra ediție a concursului 'Scări pe Toaca', a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, organizator al evenimentului. Pe poziția secundă s-a clasat plutonierul adjutant șef Adrian Bursuc, din cadrul ISU Caraș-Severin iar podiumul a fost complet
Brăila: Trei bărbați arestați preventiv într-un dosar de braconaj cinegetic; 18 ogari, ridicați în urma perchezițiilor
Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar penal care vizează infracțiuni de braconaj cinegetic, uciderea fără drept a animalelor și conducerea unui vehicul fără permis, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii brăileni fiind ridicați și 18 ogari, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Potrivit surs
Constanța: Persoane reținute după ce au înscenat accidente rutiere cu implicarea autoturismelor de lux
Două persoane au fost reținute și alte patru sunt cercetate penal în stare de libertate, pentru infracțiuni printre care înșelăciune, camătă și șantaj, după ce au înscenat accidente rutiere în care erau implicate autoturisme de lux, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit sursei
Instanța supremă dispune eliberarea mercenarului Horațiu Potra și plasarea acestuia în arest la domiciliu
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri eliberarea din arest preventiv a mercenarului Horațiu Potra și plasarea acestuia în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. 'Admite contestația formulată de inculpatul Potra Horațiu împotriva încheierii din data de 10 iunie 2026 pronunțată de judecătorul d
DIICOT îi aduce noi acuzații lui Andrew Tate - trafic de persoane și spălare a banilor
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus miercuri extinderea cercetărilor față de influencerul Andrew Tate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și spălare a banilor. Andrew Tate a fost chemat miercuri la DIICOT pentru a i se aduce la cunoștință noile acuzații, care se adaugă la alte infracțiuni pentru car
DNA: Evaziune de peste 50 de milioane de lei în domniul curieratului; șase persoane reținute
Un număr de șase persoane acuzate că au coordonat o rețea de evaziune fiscală în domeniul curieratului online au fost reținute, marți, pentru 24 de ore, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Timișoara, într-un dosar cu un prejudiciu estimat de peste 50 de milioane de lei. Față de trei din
Bărbat dus la secție după ce ar fi agresat trei participanți la marșul Bucharest Pride (surse)
Un bărbat de 37 de ani a fost condus la secție, în urma unei percheziții în București într-un dosar penal de lovire sau alte violențe și amenințare, după ce acesta ar fi agresat, într-o stație STB, trei persoane care participaseră, sâmbătă, la marșul Bucharest Pride, potrivit unor surse judiciare. Polițiștii Direc
Andrew Tate, audiat la DIICOT
Andrew Tate s-a prezentat miercuri dimineața la DIICOT, el fiind anchetat de procurori pentru mai multe infracțiuni, printre care constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Influencerul a fost chemat la DIICOT și la sfârșitul lunii mai, când a fost anunțat că este cercetat penal pentru o nouă infrac










