DIICOT: Bărbat arestat pentru trafic de droguri, după ce ar fi înfiinţat două culturi de canabis
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalului Buzău, după ce ar fi înfiinţat şi întreţinut, pe raza unei comune din judeţul Buzău, două culturi de canabis în scopul comercializării, dar şi pentru consum propriu.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, sâmbătă, AGERPRES, joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău au dispus reţinerea unei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi măsura controlului judiciar faţă de o alta, cercetat pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
"Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada iunie 2023 - septembrie 2024, unul dintre inculpaţi a înfiinţat şi întreţinut, pe raza unei comune din judeţul Buzău, două culturi de canabis, outdoor, în scopul comercializării dar şi pentru consum propriu", arată anchetatorii.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza judeţului Buzău şi în municipiul Bucureşti, au fost identificate şi ridicate cantitatea de peste 700 de grame canabis depozitată în diferite recipiente (provenind din cultura obţinută în anul 2023), o cultură outdoor şi seminţe de canabis, un gram substanţă pulverulentă susceptibilă a avea efecte psihoactive, două grindere, un cântar de precizie, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă, menţionează procurorii.
Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a bărbatului reţinut, pentru o perioadă de 30 de zile, mai informează comunicatul DIICOT.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi bărbaţi, ambii din Bucureşti, ar fi cumpărat anterior mai multe imobile în comuna Chiojdu, unde ar fi înfiinţat culturile de canabis.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti şi Bucureşti, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi Grupării Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei Bucureşti. AGERPRES / (A - autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &









