Predoiu - întâlnire cu structurile MAI: Nu ezitaţi să-i scoateţi de pe şosele pe cei ce pun în pericol siguranţa traficului
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a cerut reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, miercuri, în cadrul unei şedinţe cu structurile de ordine publică şi situaţii de urgenţă ale MAI, să nu aibă ezitări să-i scoată de pe şosele pe cei care pun în pericol siguranţa traficului.
"Vă rog să abordaţi principalele cauze care conduc la producerea accidentelor grave. N-aveţi ezitări să scoateţi de pe şosele, aplicând legea, evident, pe cei care pun în pericol siguranţa traficului şi viaţa cetăţenilor, conducând sub influenţa alcoolului, sub influenţa substanţelor interzise sau chiar dacă nu sunt sub această influenţă şi sunt sub influenţa lipsei de educaţie, de control, de echilibru, încalcă reguli, conduc agresiv, stingheresc în trafic pe ceilalţi participanţi, se comportă necivilizat în trafic", a transmis Predoiu.
El a evidenţiat că aparatele DrugTest folosite sunt de ultimă tehnologie. "Ştiu că intransigenţa în domeniul acesta nu naşte simpatii, dar asta este o primă reacţie. Pe termen lung, societatea va înţelege, publicul înţelege, sunt convins de acest lucru, pentru că va realiza că nu vrem altceva decât să protejăm viaţa şi integritatea oamenilor nevinovaţi care circulă disciplinaţi şi respectă legea în trafic. Implementaţi tehnologia modernă în care s-a investit: DrugTest, radare fixe. Subliniez încă o dată şi cu această ocazie, noi ştim, dar o fac şi pentru public, că utilizăm aparate DrugTest de ultima tehnologie pe care le utilizează şi colegii noştri din ţările Uniunii Europene", a afirmat ministrul de Interne.
Cătălin Predoiu a vorbit şi despre Planul de siguranţă şcolară în care au fost cooptate mai multe ministere şi pe baza cărui numai Jandarmeria Română a desfăşurat aproape 200.000 de patrulări în jurul unităţilor de învăţământ. Totodată, Poliţia Română şi Agenţia Naţională Antidrog au desfăşurat zeci de mii de acţiuni, de platforme, de discuţii cu părinţii, profesorii şi elevii.
"Pe primele şapte luni ale acestui an, 90% din infracţiunile săvârşite în arealul şcolar au fost săvârşite în interiorul şcolilor, deci, deşi nu este atributul nostru principal, trebuie să facem un efort de comunicare şi în interiorul şcolilor şi lansez, încă o dată, deschiderea noastră de cooperare spre toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. Flagelul drogurilor va fi învins numai în momentul în care familia, şcoala, societatea civilă, organele de aplicare a legii, justiţia sunt aliniate la acelaşi nivel, luptă cu aceeaşi intensitate şi abordează această traumă societală din toate părţile", a punctat Predoiu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d








