Accident pe Centura Capitalei: Şoferul vinovat, un tânăr de 20 de ani, prins după ce a fugit de la locul coliziunii cu motociclistul

Poliţiştii l-au depistat şi reţinut pe un tânăr de 20 de ani, considerat autorul accidentului de pe Centura Capitalei în care un motociclist a decedat, care fugise de la locul coliziunii.
"La data de 5 august, în jurul orei 7,32, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB - km 42, în zona localităţii Jilava s-a produs un eveniment rutier între două autoturisme şi o motocicletă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din Măgurele, iar din primele verificări au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, ar fi acroşat un motociclist, de 43 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism, care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 37 de ani, iar în urma evenimentului rutier, tânărul de 20 de ani ar fi părăsit locul accidentului", informează IPJ Ilfov.
Poliţiştii rutieri l-au depistat în trafic pe tânărul de 20 de ani, în prezent aflându-se în custodia acestora, pentru continuarea cercetărilor.
"La faţa locului s-au deplasat două echipaje medicale, care au acordat îngrijiri celor două victime, pentru bărbatul care conducea motocicleta au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul acestuia, iar celălalt bărbat a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate", arată sursa citată.
Cei doi conducători de 20 şi 37 de ani au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, care efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Timiș: Bărbat reținut pentru furtul unor bijuterii în valoare de 300.000 lei
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, de polițiștii timișeni, pentru furt, după ce ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de 300.000 de lei, dintr-un magazin din centrul municipiului Timișoara. Potrivit unei informări transmisă miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, polițiștii Secției 1
Buzău: Dosar penal pentru posibil abuz în serviciu în cazul unor eventuale abuzuri la secția Ojasca
Polițiștii buzoieni au deschis un dosar penal in rem pentru posibile fapte de abuz în serviciu, în cazul mai multor pacienți ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, secția exterioară Ojasca, care ar fi fost abuzați, autoritățile fiind sesizate de către inspectorii de la Consiliul de Monitorizare. Potrivit IPJ Buz
Hunedoara: Șapte bărbați reținuți în urma unui conflict izbucnit pe o stradă din Lupeni
Șapte bărbați din orașul Lupeni au fost reținuți marți de polițiști, în urma unui scandal care a avut loc pe o stradă din localitate, suspecții fiind cercetați pentru infracțiunile de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, conflictul în care
Prahova: Tânăra ucisă cu toporul nu a solicitat niciodată ordin de protecție; sesizări la 112 privind conflicte verbale
Tânăra de 22 de ani din Lipănești care a fost ucisă cu toporul de către concubinul său nu a solicitat niciodată ordin de protecție, la 112 fiind primite mai multe apeluri în urma unor conflicte verbale iscate între cei doi, informează, marți, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova. 'În cadrul audierii din d
Ministerul Justiției: Radu Marinescu - vizită de șase ore la Penitenciarul Jilava
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vizitat marți, timp de șase ore, Penitenciarul și Spitalul București-Jilava. Potrivit unui comunicat al ministerului transmis AGERPRES, în cadrul vizitelor de lucru au fost analizate aspecte importante privind condițiile de detenție, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, deficitul de resurse umane, precum
Proiect management Savonea (ICCJ): În spațiul public, eșecurile procurorilor pentru rechizitoriile slabe - imputate instanței
Judecătoarea Lia Savonea, care candidează la funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, susține că, frecvent, în spațiul public, se constată că eșecurile procurorilor pentru rechizitoriile slabe sunt imputate instanței de judecată, confuzia afectând 'grav' încrederea în actul de justiție. De-a lungul ti
Judecătoarea Lia Savonea - singurul candidat pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a anunțat, marți, Consiliul Superior al Magistraturii. Pe 19 mai, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat declanșarea procedurii privind numirea unui nou șef al ICCJ. Potrivit anu
Tribunalul Vaslui a menținut controlul judiciar în cazul lui Dumitru Buzatu
Tribunalul Vaslui a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile în cazul lui Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită, hotărârea nefiind definitivă. Decizia vine după ce, în cursul zilei de luni, avocații fostului lider PSD și președinte al Consiliului Județean Vaslui au solicitat înlocuirea măs
Giurgiu: Trupul tânărului care a intrat în apele Canalului Plantelor a fost găsit la patru metri adâncime
Trupul tânărului în vârstă de 20 de ani care a intrat în apele Canalului Plantelor la Dunăre, în zona Plaja Veche din municipiul Giurgiu, a fost găsit de scafandri la o adâncime de patru metri.
Ministrul Apărării: Prezența militară a Statelor Unite în România este un pilon esențial al securității Flancului estic
Prezența militară a Statelor Unite ale Americii în România este un pilon esențial al securității Flancului estic și un semnal clar de solidaritate aliată, a afirmat, marți, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a avut o întrevedere, la sediul MApN, cu însărcinatul cu afaceri ad interim la Ambasada SUA de la București, Michael Dickerso
Covasna: Militari și civili urcă din nou pe vârful Caraiman pentru a cinsti memoria eroilor
Un grup de militari și civili va urca, miercuri, la Crucea Eroilor de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi, pentru a aduce un omagiu soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial. Este al șaselea an în care militarii Batalionului Vânători de Munte 'Cireșoaia' din Sfântu Gheorghe organizează acest eveniment, pentru a
Patronul clubului 'Expirat' din Capitală, reținut pentru trafic de droguri (surse)
Andrei Șoșa, patronul clubului 'Expirat' din București, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut marți de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința lui au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, droguri pe care le-a adus din Marea Britanie, au declarat surse judiciare pentru AGER
Parchetul General: 15 persoane, plasate sub control judiciar pentru evaziune fiscală în domeniul transportului de lemne
Parchetul General a dispus plasarea sub control judiciar a 15 persoane acuzate de evaziune fiscală, într-un dosar în care o grupare este investigată că a efectuat 145 de transporturi de cherestea fără documente justificative - facturi, avize de însoțire material lemnos. Doi lideri ai acestei grupări au fost plasați sub măsura controlului judi
Timiș: Dosar penal pentru vătămare din culpă în cazul liftului prăbușit în gol
Polițiștii timișeni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea /neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, după ce patru persoane, între care un copil, au ajuns la spital, marți, în urma prăbușirii în gol a liftului în care se aflau. Polițiștii Secției 2 Timișoara au fo
Percheziții DNA la Primăria Iași privind verificarea unor documente de la Serviciul Resurse Umane
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție, mai multe percheziții având loc, marți, în cadrul Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei I