Bogdan Despescu (MAI): Şoferii vor primi permisul înapoi dacă analizele antidrog nu vin în 72 de ore

Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanţe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-şi primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor.
"În şedinţa Guvernului de astăzi, condusă de premierul României, (...) acesta ne-a solicitat un mecanism, o soluţie, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului iniţial în stradă care a ieşit pozitiv şi ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns. Până la următoarea şedinţă de guvern analizăm şi vom reglementa, vom vedea sub ce formă ca şi act normativ", a spus Despescu la Digi24.
El a explicat că, după ce conducătorul auto este oprit în stradă şi supus testului de consum de droguri, iar rezultatul a ieşit pozitiv, acesta este condus la o unitate medicală, autorizată, pentru prelevarea de probe. Dacă refuză, este condus, de asemenea, de echipajul de poliţie la aceleaşi unităţi medicale unde se recoltează probe biologice.
"Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto trebuie să aibă un răspuns de la autorităţi. În acele 72 de ore, şi dacă a ieşit la aparat pozitiv, şi dacă refuză, se procedează la retragerea permisului de conducere ca măsură administrativă de înlăturare a unui pericol imediat, până la obţinerea rezultatului - fără dosar penal. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, domnul premier a solicitat act normativ, ca după acest interval de timp să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice care vin după 72 de ore este pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influenţa produselor interzise", a afirmat Despescu.
Aparatul Drugtest, potrivit acestuia, detectează doar prezenţa substanţei, însă numai după ce vin rezultatele de la laborator, acestea pot fi considerate ca probe într-un dosar penal.
Poliţia Română menţionează că nu toţi şoferii care vor fi opriţi în trafic vor fi testaţi pentru consum de droguri, ci numai cei care se încadrează în anumite circumstanţe, precum antecedentele la consumul de substanţe interzise, sau prezenţa în autovehicul a unor recipiente susceptibile de a fi folosite la consumul de droguri. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CCR discută pe 27 martie sesizările pe legile privind doborârea dronelor și desfășurarea pe timp de pace a misiunilor militare
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 27 martie sesizările partidelor AUR, POT și SOS România în legătură cu Legea privind controlul utilizării spațiului aerian și cea care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiunilor militare pe teritoriul statului român, au precizat luni, pentru AGERPRES, oficial
Vrancea: Doi polițiști, soț și soție, au depistat un bebeluș luat de tată după un conflict în familie
Vigilența a doi polițiști din Focșani, soț și soție, a ajutat la depistarea rapidă a unui copil de opt luni care fusese luat de tată în urma unui conflict în familie, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Totul a început în seara zilei de 2 martie, când bunicul minorului a sunat l
Buzău: Patru bărbați, arestați după ce ar fi sustras peste 2.000 de metri de cablu de telefonie și internet
Patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi sustras pe parcursul anului trecut și în 2025 peste 2.000 de metri de cablu pentru distribuție telefonie și internet, valoarea prejudiciului fiind estimat la peste 60.000 lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, în data de 28 februarie po
Cluj: Trei persoane, arestate pentru trafic de substanțe psihoactive
Trei persoane au fost reținute de polițiștii clujeni și apoi au fost arestate pentru operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 perso
Dolj: SCJU Craiova ar putea plăti daune de 300.000 euro; o fetiță a rămas cu sechele după o perfuzie
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova ar putea plăti daune de 300.000 euro unei familii a cărei fetiță ar fi rămas cu sechele după administrarea unei perfuzii. Potrivit craiovajust.ro, fetița s-a născut în septembrie 2018 și la câteva zile după naștere medicii au decis să intervină laparoscopic pentru extirparea unui c
Avocat: Acuzatorul nu este în stare nici măcar la momentul acesta să explice ce anume a făcut domnul Buzatu
Apărătorii lui Dumitru Buzatu au cerut, luni, cu ocazia primului termen în procesul în care fostul lider PSD este acuzat de luare de mită, ca instanța să explice în ce constă exact învinuirea adusă clientului lor. 'Am făcut în instanță o referire foarte importantă la faptul că acuzatorul nu este în stare nici măcar la mo
Contestația lui Călin Georgescu, amânată pentru miercuri
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. În fața instanței s-au
Parlamentari USR sesizează Inspecția Judiciară în cazul fraților Tate
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a lămuri circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost depusă de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Ciprian Rus și Simona Spătaru, membri ai Comisiilor juridice din cele două
Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor
Călin Georgescu este așteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestație la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Procesul este programat pentru ora 13:00.
Arest preventiv pentru cetățeanul polonez depistat de jandarmi cu un cuțit la protestul din Piața Universității
Cetățeanul polonez care a fost depistat de jandarmi având asupra sa un cuțit la protestul de sâmbătă din Piața Universității a fost arestat preventiv, după ce, inițial, a fost reținut pentru 24 de ore. 'Față de bărbatul de cetățenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile', a informat duminică
IGPR: Peste 1,3 miliarde de lei - valoarea măsurilor asigurate aplicate și a prejudiciilor recuperate în 2024
În urma acțiunilor desfășurate în cursul anului 2024, valoarea măsurilor asiguratorii aplicate și a prejudiciilor recuperate de polițiștii de investigare a criminalității economice s-a ridicat la peste 1,3 miliarde de lei, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES. '
Timiș: Femeie arestată pentru trafic ilegal cu arme letale
O femeie în vârstă de 48 de ani a fost arestată preventiv după ce a introdus în țară arme letale procurate din Austria și a încercat să le vândă, aceasta fiind ajutată de o altă femeie de 52 de ani. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, polițiștii Secției 7 Rur
Cetățeanul polonez depistat de jandarmi cu un cuțit la protestul din Piața Universității, reținut pentru 24 de ore
Cetățeanul polonez care a fost depistat de jandarmi având asupra sa un cuțit la protestul de sâmbătă din Piața Universității a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit unui comunicat transmis de Jandarmeria Capitalei, la adunarea publică a fost identificat un bărbat de 36 de ani, cu cetățenie poloneză, care se afla sub control judic
IGPR: Peste 520 de persoane cu semnalări în Sistemul Informatic Schengen, depistate în perioada 21 - 27 februarie
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 21 - 27 februarie, 527 de persoane, 31 de autovehicule și 40 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES, au fost localiz
Protest AUR/Jandarmerie: Mai multe sancțiuni contravenționale, precum și un act de sesizare a organelor de urmărire penală
Jandarmii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale și, într-un caz, au sesizat organele de urmărire penală pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în urma protestului organizat de AUR, sâmbătă, în București. 'În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii