Mureş: Socrii lui Cătălin Cherecheş rămân cu condamnările la închisoare cu suspendarea executării pedepsei
Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, rămân cu condamnările de 3 ani, respectiv, 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, a decis, joi, Curtea de Apel Târgu Mureş.
Curtea de Apel Târgu Mureş a admis, joi, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curţii de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a constatat rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în cazul celor doi, singura diferenţă faţă de hotărârea primei instanţe fiind încetarea de drept a măsurii controlului judiciar.
"În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza în limitele de mai jos: a.) În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei G.C. perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu cuprinsă între 09 noiembrie 2023 - 07 februarie 2024. Constată că la data de astăzi, data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, măsura preventivă a controlului judiciar sub puterea căreia se află inculpata G. C. încetează de drept. b.) În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului G D P (), perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu cuprinsă între 09 noiembrie 2023 - 07 februarie 2024. Constată că la data de astăzi, data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, măsura preventivă a controlului judiciar sub puterea căreia se află inculpatul G.D.P. încetează de drept", a arătat Curtea de Apel Târgu Mureş în dispozitivul hotărârii.
Instanţa a menţinut toate celelalte dispoziţii din hotărârea atacată care nu contravin prezentei hotărâri.
Prima instanţă i-a obligat pe cei doi ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte o serie de măsuri de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, cei doi vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalul Municipal "Dr. Eugen Nicoară" din Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, judeţul Mureş, pe o perioadă de 120 zile, respectiv 100 de zile.
Totodată, instanţa a menţinut măsura confiscării sumei de 50.000 euro de la inculpata G.C., "reprezentând suma de bani remisă de inculpată magistratului F.H.G.R. prin intermediului colaboratorului cu identitate reală F.H.R." şi a respins solicitarea de confiscare prin echivalent a contravalorii produselor de cofetărie remise de inculpata G.C. martorului denunţător F.H.R.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au arătat, în data de 25 noiembrie 2023, că în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, "inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 - 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite".
Potrivit DNA, această "ofertă" iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.
"Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puţin egală cu suma menţionată anterior, restul urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare. În contextul menţionat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj - Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis şi alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul, atât în vederea 'rezolvării problemei' la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro", au precizat procurorii DNA la momentul respectiv, într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial










