logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Constanţa: Studentul care şi-a incendiat profesorul, reţinut pentru tentativă de omor

Imagine din galeria Agerpres

Studentul care joi şi-a incendiat dascălul, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. De asemenea, în prezenta cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, şi de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa.

"Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri şi pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore", se arată în comunicat.

Ulterior, tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa. El va fi prezentat, vineri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

"Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul dosarului penal întocmit", se menţionează în comunicat.

Joi, un student la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Ovidius din Constanţa, a aruncat spirt peste un profesor, în vârstă de 70 de ani şi i-a dat foc folosind o brichetă, din cauza notei pe care acesta i-a dat-o la un examen. Victima a fost rănită la un picior.

Când a fost dus de poliţişti la sediul IPJ, pentru audieri, studentul i-a înjurat pe ziariştii care au încercat să-i adreseze întrebări referitor la cele petrecute.

 

***ORA 14:16 Constanţa: Un student şi-a incendiat profesorul din cauza notei pe care acesta i-a dat-o la un examen

 

Un student de la o universitate din Constanţa, nemulţumit de o notă primită, şi-a incendiat, joi, profesorul, victima fiind rănită la un picior, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Conform sursei citate, la data de 27 iunie, în jurul orei 12,30, lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa - Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi că în incinta unei universităţi din municipiul Constanţa ar fi avut loc un incident între un cadru didactic şi un student.

"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Din primele cercetări efectuate a reieşit că un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Acesta ar fi suferit vătămări corporale minore la un picior.

"Cercetările în acest caz sunt în curs de desfăşurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului şi luării măsurilor legale ce se impun", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editori: Anamaria Constantin, Antonia Niţă, editori online: Irina Giurgiu, Alexandru Cojocaru)

 

***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 
 

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 31-10-2026 17:27

Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani

Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost

Justitie si interne 30-10-2026 19:11

Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone

Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p

Justitie si interne 30-10-2026 15:14

Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D

Justitie si interne 30-10-2026 15:08

Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat

Justitie si interne 30-10-2026 14:37

Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP

Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil

Justitie si interne 30-10-2026 14:06

Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița

Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de

Justitie si interne 29-10-2026 17:47

Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)

Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal

Justitie si interne 29-10-2026 16:53

Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco

Justitie si interne 29-10-2026 16:13

Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)

Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st

Justitie si interne 29-10-2026 16:11

Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car

Justitie si interne 29-10-2026 15:36

Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie

Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului

Justitie si interne 29-10-2026 14:36

Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''

O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean

Justitie si interne 29-10-2026 13:28

Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru

Justitie si interne 29-10-2026 13:09

Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp

Justitie si interne 29-10-2026 12:51

Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene

Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial