Peste 180 de percheziţii domicilare, pentru destructurare unor grupări infracţionale; 11 kg de canabis şi 24 de kilograme de droguri, confiscate

Poliţiştii au efectuat în perioada 7-20 iunie un număr de 189 de percheziţii domiciliare şi 14 acţiuni de prindere în flagrant delict, în urma cărora au fost confiscate 11,8 kilograme de canabis, 402 grame de cocaină şi 24,4 kilograme de alte droguri.
Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de IGPR, poliţiştii din structurile de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 58 de acţiuni operative (dintre care 20 acţiuni de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic şi consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică şi spălare de bani.
Au fost efectuate 189 de percheziţii domiciliare şi 14 acţiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 205 mandate de aducere. Au fost derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 138 de persoane.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 79 de ordonanţe de reţinere şi 49 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, faţă de 15 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
În urma activităţilor, au fost confiscate ori au fost instituite măsuri asigurătorii asupra a 11,8 kilograme, o cultură şi 83 de plante de canabis, 402 grame de cocaină, 24,4 kilograme şi 59 de doze de alte droguri şi 22.669 diverse comprimate, precizează sursa citată.
De asemenea, au fost indisponibilizate 24 de grindere, 15 cântare, 160 de telefoane mobile, 41 de sisteme informatice, 148 de medii de stocare, 2 arme neletale, 306.330 de lei, 44.065 de euro, 120 de dolari şi aproximativ 1 kilogram de bijuterii din aur.
În cadrul acţiunilor, alături de poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, precum şi jandarmi. AGERPRERS/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Fapte contravenționale sau penale privind legislația electorală - ce sancțiuni se pot aplica
Alegătorii trebuie să știe că în cazul încălcării legislației electorale pot fi sancționați penal sau contravențional. Pentru corecta informare a publicului și pentru a evita riscul comiterii unor abateri de la normele legale din motive de necunoaștere a legii, Ministerul Afacerilor Interne a venit cu precizări privind principalele
Ialomița: Percheziții în dosare privind regimul armelor și al munițiilor; un bărbat a fost reținut
Polițiștii ialomițeni au efectuat opt percheziții domiciliare în mai multe localități din județ în șapte dosare penale ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, un bărbat fiind reținut pentru 24 de ore, iar mai multe arme și cartușe confiscate. 'În urma activităților, polițiștii au descoperit în i
VIDEO Dinu (IGPR): Peste 1.100 de arme de foc - indisponibilizate în primele patru luni ale anului
Peste 1.100 de arme de foc au fost indisponibilizate de polițiști în primele patru luni ale anului, a anunțat, sâmbătă, directorul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, comisar-șef de poliție Nicolae Adrian Dinu. 'În primele patru luni ale acestui an, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și S
VIDEO Prezidențiale2025/ Dajbog: Aproximativ 43.000 de angajați ai MAI mențin siguranța publică în ziua votului
Aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor menține siguranța publică și vor asigura protecția secțiilor de vot în ziua alegerilor, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'În ziua alegerilor, aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor asigur
Prezidențiale2025/MAI atrage atenția cu privire la o campanie de influențare a alegerilor prin site-uri clonate
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis, vineri, că a fost reluată o campanie de influențare a procesului electoral prin folosirea de pagini clonate ale unor instituții publice, televiziuni și agenții de presă. Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, în continuarea avertizărilor anterioare privind campania de influențare
Teleorman: Persoană de 28 de ani, arestată preventiv pentru trafic de droguri
Poliția Teleorman anunță, vineri, că o persoană de 28 de ani cercetată pentru trafic de droguri a fost arestată preventiv, iar la perchezițiile domiciliare au fost găsite droguri, grindere, cântare și bani. 'Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritor
Avocat din București, trimis în judecată pentru proxenetism
Un avocat din Capitală a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru proxenetism, fiind acuzat că la firma de servicii de masaj erotic pe care o administra, în realitate, angajatele practicau prostituția. 'În cauză s-a dispus trimiterea în judecată, în st
Prezidențiale2025/MAI: Informațiile privind presupuse fraude în procesul electoral sunt false
Ministerul Afacerilor Interne precizează că informațiile apărute în spațiul public privind presupuse 'fraude în procesul electoral', sunt false.
Porumbei de mare valoare furați de o grupare de români din Belgia, returnați în țara de origine
DIICOT a anunțat că reprezentanți ai autorităților belgiene au preluat din România 69 de exemplare de porumbei de concurs și reproducere de mare valoare, furați din Belgia în urmă cu câteva luni de o grupare de români. La sfârșitul lunii aprilie, procurorii DIICOT și polițiști ai Direcției Investigații Criminale -
Sălaj: Femeie din Zalău înșelată cu aproape 50.000 de lei printr-o fraudă de tip 'spoofing'
O femeie din Zalău a fost victima unei fraude de tip 'spoofing', ea fiind convinsă, în urma unui apel telefonic, să vireze aproape 50.000 de lei din contul său bancar într-un alt cont. 'Joi, 15 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 57 d
Tribunalul București dispune arestarea preventivă a primarului din Sinaia
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar. DNA a solicitat la tribunal înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu măsura arestării preventive faț
Prezidențiale2025/Ministerul de Interne: Angajații MAI, polițiști și militari, au obligația să manifeste echidistanță față de toți actorii politici
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reamintește că, potrivit cadrului legal, ofițerii, subofițerii și agenții au obligația să nu exprime opinii politice în spațiul public. Totodată, angajații MAI, polițiști și militari, au obligația să respecte statutul și să manifeste echidistanță față de toți actorii politici, se arată într-un co
Bistrița-Năsăud: Instanța a încuviințat arestarea preventivă a directorului medical de la Ambulanță
Judecătoria Bistrița a admis, joi, propunerea de arestare preventivă a directorului medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, acuzat de procurori de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Soluția a fost publicată pe portatul instanțelor de judecată, fiind dispusă emiterea mandatului de ares
Botoșani: Primarii din Flămânzi și Mihai Eminescu, plasați sub control judiciar
Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, acuzați de luare de mită, au fost plasați sub control judiciar, potrivit unei hotărâri adoptate, joi, de Curtea de Apel Suceava. Instanța din Suceava a decis înlocuirea măsurii arestării preventive luată pe 8 mai față de cei doi prima
IGPR: Trei persoane, între 18 și 32 de ani, prinse în flagrant cu 5,5 kilograme de cannabis aduse din Spania
Trei persoane, cu vârste între 18 și 32 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, după ce au fost prinse în flagrant cu 5,5 kilograme de cannabis aduse din Spania. 'Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București (BCCO), împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au docume