Cluj: Şeful IPJ, reţinut de DNA pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii
Şeful IPJ Cluj, chestorul de poliţie Mihai Rus, a fost reţinut, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.
În aceeaşi cauză au mai fost reţinuţi şeful Serviciului Rutier din IPJ Cluj, comisarul şef de poliţie Aurelian Mircea Rotar, dar şi doi agenţi de poliţie.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 iunie, a lui Mihai Rus, chestor de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) şi fals în declaraţii", se arată într-un comunicat al DNA Cluj transmis AGERPRES.
De asemenea, şeful Serviciului Rutier din IPJ Cluj, comisarul şef de poliţie Aurelian Mircea Rotar, a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în declaraţii şi omisiunea sesizării.
Alături de cei doi, în acelaşi dosar au mai fost reţinuţi agentul principal de poliţie Ioan Raul Paşca, pentru săvârşirea a două infracţiunii de abuz în serviciu, şi agentul principal de poliţie Cătălin Claudiu Mureşan, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit anchetatorilor, în data de 29 aprilie, Mihai Rus ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte şi suspecţii Cătălin-Claudiu Mureşan şi Ioan-Raul Paşca, acesta fiind surprins cu aparatul radar conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.
În acest context, Rus, împreună cu ceilalţi poliţişti cercetaţi în cauză, ar fi stabilit o modalitate prin care să nu i se aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale.
Concret, în urma discuţiilor purtate s-ar fi hotărât ca Mihai Rus să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi şi făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator Ioan-Raul Paşca să nu aplice sancţiunea contravenţională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripţie.
''De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca suspectul Mihai Rus să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliţie Ioan-Raul Paşca în contextul de mai sus", se arată în comunicatul DNA.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Cluj: Percheziţii ale procurorilor DNA la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Scandal după un accident; polițiștii au tras focuri de avertisment pentru aplanarea conflictului
Polițiștii dâmbovițeni au tras focuri de avertisment pentru aplanarea unui conflict izbucnit după ce o mașină a intrat în coliziune cu o căruță pe DN 7, în comuna Crângurile, iar familiile celor implicați în accident s-au luat la bătaie, informează, sâmbătă, IPJ Dâmbovița. În urma incidentului, d
IGPR: Peste 1.600 de accidente rutiere, înregistrate în primele 6 luni; peste 1.180.000 de sancțiuni contravenționale, aplicate
Peste 1.600 de accidente rutiere au fost înregistrate, la nivel național, în primele 6 luni ale anului, având ca urmare decesul a 492 de persoane și rănirea gravă a 1.384 de oameni, informează sâmbătă Inspectoratul General al Poliției Române. ''În primele 6 luni ale anului 2026, Poliția Română
Poliția de Frontieră: 15 cetățeni străini depistați ascunși într-un automarfar la Calafat
Poliția de Frontieră anunță, sâmbătă, că 15 cetățeni străini din Iran și Irak au fost depistați ascunși într-un automarfar, în parcarea din proximitatea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România. ''Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de
IGPR: Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun, capturate în primele 7 luni ale anului
Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 7 luni ale anului, fiind aplicate 907 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.740.013 lei, informează sâmbătă IGPR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada ianuarie - iulie 2026, la nivel național,
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale










