Instanţa supremă dispune reabilitarea fostului ministru Monica Iacob Ridzi, condamnată în dosarul '2 Mai'
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus reabilitarea fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, astfel încât condamnarea de cinci ani închisoare primită în dosarul "2 Mai" va fi ştearsă din cazierul judiciar.
"Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de persoana condamnată Iacob Ridzi Monica Maria. Dispune reabilitarea judecătorească a persoanei condamnate Iacob Ridzi Monica Maria cu privire la condamnarea de 5 (cinci) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr.73 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosarul nr. 3721/1/2011, definitivă prin decizia penală nr. 24 din 16 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2616/1/2014. Încetează decăderile, interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia Instanţei supreme.
Condamnată definitiv în anul 2015 pentru abuz în serviciu, Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat în noiembrie 2017, după ce a executat efectiv doi ani şi opt luni închisoare, restul până la cinci ani petrecându-i în libertate, dar cu anumite interdicţii.
În urma obţinerii reabilitării, ea scapă de toate interdicţiile, iar condamnarea îi va fi ştearsă din cazierul judiciar.
În timpul detenţiei, Monica Iacob Ridzi s-a plâns în repetate rânduri de condiţiile din penitenciar.
"Sunt două săptămâni de când sunt în penitenciar dintr-o gravă eroare judiciară, două săptămâni de chin, de umilinţă, de durere, de suferinţă. Două săptămâni în care m-am simţit tot mai rău, două săptămâni în care medicul penitenciarului - o doamnă căreia nu am ce să-i reproşez - văzând cât îmi este de rău, a făcut eforturi să mă trimită la un spital pentru investigaţii ce îmi sunt urgente şi necesare având în vedere bolile grave de care sufăr (...) Am fost condamnată să stau în frig, mă încălzesc - ca şi celelalte deţinute - cu sticle cu apă încălzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac duş de trei ori pe săptămână în cele zece minute cât este apă caldă acum (cele zece minute la împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duş - de fapt, o ţeavă de duş, dar ne bucurăm ca nişte copii când o avem...)", scria Ridzi în 2015 pe blogul personal, la puţin timp după ce a fost încarcerată.
Monica Iacob Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, a fost trimisă în judecată în mai 2011 de procurorii DNA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice fără drept.
Concret, ea a fost acuzată că a plătit servicii fictive unor companii pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului în anul 2009, prejudiciul fiind estimat la 650.000 de euro.
În dosarul "2 Mai" au fost condamnate alte 11 persoane, printre care foşti angajaţi ai Ministerului Tineretului şi administratori de firme. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp











