IGI, despre dosarul privind traficul de migranţi: Ne delimităm ferm de acţiuni care nu sunt în concordanţă cu legea
Inspectoratul General pentru Imigrări transmite, marţi, cu referire la dosarul de trafic de migranţi în care este implicat un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că se delimitează ferm de orice acţiuni necorespunzătoare care nu sunt în concordanţă cu legea şi aduc atingere valorilor acesteia.
"Cu privire la aspectele în cauza instrumentată de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Biroul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări este abilitat să comunice următoarele: Precizăm că instituţia noastră se delimitează ferm de orice acţiuni necorespunzătoare care nu sunt în concordanţă cu legea şi aduc atingere valorilor acesteia. De fiecare dată, atunci când situaţia a impus, unitatea noastră a sesizat organele de parchet competente cu privire la posibile infracţiuni", arată sursa citată.
Potrivit acesteia, începând din anul 2022 şi până în prezent, în şase situaţii Inspectoratul General pentru Imigrări a sesizat organele competente ale statului cu privire la suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, respectiv privind traficul de migranţi (unităţi de parchet teritoriale, DGA, DIICOT).
Totodată, IGI menţionează că, împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, efectuează permanent consiliere şi activităţi de prevenţie a corupţiei la nivelul tuturor structurilor subordonate.
Astfel, în anul 2022 au fost efectuate 53 de astfel de activităţi la care au participat 518 poliţişti, dintre care 48 cu funcţii de conducere şi 470 cu funcţii de execuţie; în anul 2023 au fost efectuate 34 de astfel activităţi la care au participat 306 poliţişti, dintre care 30 cu funcţii de conducere şi 276 cu funcţii de execuţie; în acest an au fost efectuate 50 de activităţi la care au participat 524 de poliţişti, dintre care 31 de poliţişti cu funcţii de conducere şi 493 cu funcţii de execuţie).
Un număr de 67 de mandate de percheziţie domiciliară sunt puse în aplicare, marţi, în şapte judeţe, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Caraş-Severin, într-un dosar penal care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi traficul de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, percheziţiile sunt efectuate în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiul Bucureşti, din cercetările efectuate până în prezent stabilindu-se că gruparea ar fi obţinut ilegal obţinerea de avize de muncă pentru 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh.
Acţiunile procurorilor DIICOT se desfăşoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA, care efectuează cercetări într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea unor infracţiuni de corupţie aflate în legătură directă cu infracţiunile cercetate de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: 13 persoane, reținute după un scandal în stradă în comuna Vârtoape
Polițiștii au reținut 13 persoane, după un scandal în stradă în comuna Vârtoape, în care cei în cauză s-au bătut, iar două persoane sunt cercetate și pentru furt, informează, duminică, IPJ Teleorman. 'Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit
Bihor: Avocatul Răzvan Doseanu solicită sprijinul colegilor din țară pentru apărarea familiei Pașca
Avocatul Răzvan Doseanu, din Baroul Bihor, face un apel public către colegii săi din țară pentru a se implica voluntar în apărarea familiei lui Viorel Pașca, într-un dosar de amploare în care urmează să fie audiate câteva sute de persoane din mai multe județe. Apelul de urgență este pentru Vrancea și Neamț, unde vor ave
Tulcea: Cadavrul unui tânăr dispărut, găsit într-o zonă împădurită de lângă Babadag
Cadavrul unui tânăr care fusese dat dispărut a fost găsit, sâmbătă, de polițiștii din Tulcea, într-o zonă împădurită din apropiere de orașul Babadag, unde au avut loc căutări, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul avea 26 de ani și a fost dat dispărut în 21 iulie, potrivit la Inspectoratului de Pol
Hunedoara: O femeie din Botoșani, reținută într-un dosar de înșelăciune prin metoda 'Accidentul'
O femeie în vârstă de 30 de ani din municipiul Botoșani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind bănuită de comiterea unei înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Hunedoara, cercetările au început d
Poliția de Frontieră: 30 de percheziții domiciliare, efectuate într-un dosar privind contrafacerea de produse și spălarea banilor
Un număr de 30 de percheziții au fost efectuate în municipiul București și în județele Prahova, Ialomița, Giurgiu și Ilfov de polițiștii de frontieră într-un dosar penal privind introducerea în țară și comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, precum și a unor produse accizabile provenite din activități ilicite. Potri
Dronă doborâtă la Buzău/Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București: Activitățile de cercetare la fața locului - finalizate
Activitățile de cercetare la fața locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din județul Buzău au fost finalizate, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P
Mehedinți: Urmărire în trafic - mașina abandonată de un șofer fără permis a lovit o autospecială de poliție
O autospecială de poliție a fost avariată după ce a fost lovită de un autoturism rămas neasigurat, abandonat de un șofer care încerca să scape de polițiști în urma unei urmăriri în trafic. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani și fără permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore, a informat, vineri, IPJ Mehedin
Dronă doborâtă la Buzău/ Parchetul General: Drona era de tip Shahed
Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în zona Padina din județul Buzău era de tip Shahed, informează Parchetul General într-un comunicat de presă. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că azi, data de 24
Dronă doborâtă la Buzău/ MApN: Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Ministerul Apărării Naționale a informat vineri seara că echipele MApN aflate în teren au identificat zonele de impact rezultate în urma interceptării dronei de către o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române. Astfel, resturi din dronă și din racheta interceptoare au fost identificate în zona Padina, județul Buzău, iar
Cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție au fost plasați în arest la domiciliu
Tribunalul București a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție să fie plasați în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba de Mihai Rafiu - directorul general al Uzinei Mecanice București, Tiberiu Alexandru Pîrvu - director general al Uzinei Mecanice Plopeni și Liliana Soresc
Liviu Luca și fosta conducere PSV Company, obligați să plătească daune de 15 milioane lei
Tribunalul Prahova a dispus vineri ca fostul sindicalist Liviu Luca și alți șase inculpați să plătească peste 15 milioane de lei cu titlu de daune materiale, în dosarul devalizării PSV Company SA (fostă Petromservice). Din banii luați fraudulos de la PSV Company, Liviu Luca și-a construit un conac în localitatea prahoveană Păulești
Fraudă la examenul pentru permis/Candidații primeau din exterior răspunsurile la teste folosind aparatură audio-video
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a reținut șase persoane, printre care se află și administratorul unei școli auto, acuzați că ajutau candidați la examenul pentru permisul de conducere să treacă de proba teoretică, prin oferirea în timp real a răspunsurilor corecte folosind aparatură audio și camere video. Opt inculpați su
DNA: Fostul secretar de stat Adrian Pintea, trimis în judecată; procurorii au pus sechestru pe un imobil
Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată,
Bihor: Decizia instanței privind ridicarea sechestrului de 6 milioane de euro în dosarul Pașca, amânată pe 31 iulie
Tribunalul Bihor a rămas în pronunțare și va decide în 31 iulie dacă menține sau ridică măsurile asigurătorii în valoare de peste 6 milioane de euro instituite asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani aparținând lui Viorel Pașca și membrilor familiei sale, într-un dosar în care apărarea susține că sechestrul este nelegal și neî
Corupție în industria de apărare/Procurorii au găsit 500.000 de euro în locuința directorului Uzinei Mecanice Plopeni
Procurorii DNA au găsit în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, director la Uzina de Armament Plopeni, sume de bani în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Banii au fost ridicați și vor fi puși sub sechestru. Trei directori de la două companii de stat de armament au fost reținuți vineri de procurorii







