Timiş: Reţinuţi de poliţişti pentru contrabandă cu ţigări
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii timişeni, într-un dosar de contrabandă cu ţigări neinscripţionate, după ce i-au surprins în flagrant pe raza municipiului Timişoara.
În cursul zilei de vineri, în portbagajul a două autoturisme au fost depistate câte două cutii care conţineau în total 40.000 de ţigarete, neinscripţionate. De asemenea, asupra unui conducător auto au fost descoperiţi 8.265 de lei şi 300 de euro, a informat sâmbătă Poliţia Timiş.
Au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară la imobilele acestor persoane, precum şi la un alt imobil folosit de una dintre ele pentru a depozita ţigaretele provenite din contrabandă, imobil la care au fost descoperite 520.000 de ţigarete fără timbru fiscal.
Întreaga cantitate de ţigarete, respectiv 560.000 de ţigarete, şi sumele de bani au fost ridicate, în vederea confiscării.
În urma probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Timiş.
Activitatea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Totodată, acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic Timiş şi al poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş. AGERPRES/ (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi
Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Tabăra anti-Bolojan obține în instanță suspendarea deciziilor PNL de sancționare a parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov a decis joi suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. 'Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al P
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Ciucu a fost chemat în calitate de suspect și a stat în sediul DNA aproximativ trei ore. La ieșirea din sediul DNA,
Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (pr
Harghita: 32 de cazuri de dispariție au fost sesizate la IPJ în primele cinci luni; toți minorii au fost găsiți
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal. Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisaru
Ciprian Ciucu a ajuns la DNA
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA, Ciucu nu a dorit să facă declarații presei. Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce
CCR amână cu o lună sesizarea lui Grindeanu în legătură cu OUG privind Programul SAFE
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat joi, pentru 15 iulie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvernul Bolojan, declanșat prin emiterea ordonanței de urgență privind Programul SAFE de înzestrare a arm
Ciprian Ciucu, chemat la DNA într-un dosar de corupție (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la DNA, pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Conform surselor citate, Ciucu este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era prim
Declic dă în judecată CSM pentru întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și ONG-uri
Comunitatea Declic a anunțat joi că va acționa în instanță Consiliul Superior al Magistraturii pentru întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști independenți și reprezentanți ai societății civile. 'Comunitatea Declic dă în judecată CSM și contestă oficial în instanță raportul Secției pentru judecători, prin c
Curtea de Apel din Paris dispune predarea lui Paul de România; decizia nu e definitivă
Curtea de Apel din Paris a dispus, joi, predarea către autoritățile române a lui Paul de România, care are de executat o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare, primită în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. 'Astăzi, 18 iunie, Curtea de Apel Paris a dispus predarea imed
Arme albe găsite la clanurile Ștoacă și Toboșarii: cuțite, săbii, cozi de topor, sticle cu benzină
Anchetatorii au confiscat un adevărat arsenal de la membrii clanurilor Ștoacă și Toboșarii, constând în cuțite, săbii, cozi de topor, spray-uri lacrimogene, sticle cu benzină. Miercuri, polițiștii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente au efectuat 21 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiec
CCR rediscută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, liderul USR, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei deciz
Patru polițiști de la Rutieră, acuzați că luau mită de la conducători auto
Patru agenți de poliție de la Brigada Rutieră a Capitalei sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind acuzați că au luat în mai multe rânduri bani de la șoferi, pentru a nu-i sancționa în urma unor abateri săvârșite în trafic. Conform Parchetului, î



