Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj: Raisa, fetiţa din Breasta, a fost omorâtă de verişorul de 15 ani
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni din comuna Breasta, judeţul Dolj, care a fost găsită moartă în urmă cu două zile, a decedat după ce verişorul ei, de 15 ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit şi apoi ar fi strangulat-o cu o funie din material textil, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Raisa a fost victima unor acţiuni de violenţă, iar în urma administrării mai multor mijloace de probă s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârsta de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă în urma cărora a rezultat decesul fetiţei Raisa Maria Nicoleta Stan.
Minorul de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor calificat, urmând să fie prezentat, joi, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică - Serviciul de Cercetări la Faţa Locului, Serviciul Criminalistic Dolj, dar şi mai multe structuri din cadrul IPJ Dolj, IJJ Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi, ISU Dolj, a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului. În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare. În urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei Stan Raisa Maria Nicoleta", a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia, iar conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta.
"Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil, împotriva acestuia a fost formulată o acuzaţie oficială şi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 - art. 189 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p", informează Parchetul.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
Raisa a dispărut luni de acasă, iar marţi, după aproape 24 de ore de căutări, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor. AGERPRES / (AS - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde










