Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri că un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti i-a admis o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu decizia Parchetului General de a clasa o anchetă care se referă la crimele comise de regimul comunist la Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, IICCMER susţine că, pe 25 iunie 2018, a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul făcea referire la perioada 1 ianuarie 1980 - 22 decembrie 1989, în care au murit 340 de minori.

Pe 13 martie 2023, un procuror de la Parchetul General a emis o ordonanţă de clasare în acest caz, iar pe 7 aprilie 2023 IICCMER a depus o plângere împotriva acestui document, pe care îl considera nelegal şi netemeinic, la procurorul ierarhic superior.

Plângerea Institutului a fost respinsă de procurorul ierarhic superior, invocându-se faptul că IICCMER nu ar avea un "interes legitim" pentru a formula o asemenea cerere, nefiind o veritabilă victimă implicată în dosar, ci un simplu denunţător.

Ulterior, IICCMER a atacat decizia de clasare la Curtea de Apel Bucureşti, după care, vineri, un judecător de la această instanţă a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate privind prevederile art. 336 alin. 1 rap. la art. 339 alin. 4 şi 6 şi a art. 340 alin. 1 Cod procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia RIL nr. 13/2011, care se referă la dreptul persoanelor de a face plângere împotriva actelor de urmărire penală întocmite de procurori.

"În cazul în care Curtea Constituţională decide că ordonanţa de clasare a dosarului este neconstituţională, decizia de clasare nu mai are efecte legale. Cu alte cuvinte, dosarul va fi redeschis, iar procurorii trebuie să reia investigaţiile şi să continue procedurile legale", precizează Institutul.

Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor "Orfelinatul Groazei", a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile.

În perioada 1956 - 2001, au fost internaţi 8.586 de copii la Siret, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER, cât şi pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor '80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă între 1.01.1980 - 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în anul 1991, în noile condiţii create prin implicarea unor organizaţii filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese.

Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale.

Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste.

Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul faţă de om şi fără asigurarea tuturor condiţiilor decente de viaţă, a avut printre consecinţe creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi.

Minorii ce necesitau protecţie din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: "recuperabili", "parţial-recuperabili" şi "nerecuperabili".

Diferenţierea era făcută între o categorie de minori, pe care statul încerca să-i "recupereze", total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli.

Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, "rebuturile" fiind ascunse şi, la limită, evacuate, arată Institutul.

În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţii IICCMER şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii uşor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susţin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existenţa unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)