logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR respinge sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie (surse)

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Judecătorii de la Instanţa supremă au admis în luna martie o cerere depusă de reprezentanţii Partidului Reînnoim Proiectul European în România - REPER privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024, prin care au fost comasate alegerile locale cu cele europarlamentare.

Pe 16 martie, la constituirea Biroului Electoral Central, au fost respinse cererile REPER şi PMP de a avea câte un reprezentant în BEC, fiind invocate prevederile ordonanţei de comasare a alegerilor.

REPER a deschis un proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care a atacat procesul-verbal de constituire a Biroului Electoral Central, însă contestaţia a fost respinsă de judecători.

Pe de altă parte, magistraţii au admis o cerere a REPER de sesizare a CCR în legătură cu ordonanţa de comasare a alegerilor.

"Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petentul Partidul Reînnoim Proiectul European în România - REPER. Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024, în ansamblul său. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19 martie 2024", se arată în hotărârea instanţei.

Ordonanţa de urgenţă 21/2024, publicată pe 8 martie, prin care au fost comasate alegerile locale cu cele europarlamentare, prevede la art. 2 lit. c) că din BEC fac parte membrii propuşi de partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului la data constituirii acestuia ca urmare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

De asemenea, art. 2, lit.d) prevede că din BEC vor face parte membrii propuşi de partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.

Conform unor adrese ale Senatului şi Camerei Deputaţilor transmise la BEC de Autoritatea Electorală Permanentă, partidele politice care au avut grup parlamentar propriu şi care pot desemna reprezentanţi în BEC sunt: PSD, PNL, USR, AUR şi UDMR.

De asemenea, partidele care au obţinut mandate la alegerile europarlamentare din 2019 sunt: PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, Pro România şi PMP.

REPER a trimis pe 15 martie o adresă la BEC în care solicita înregistrarea lui Tiberiu Ionuţ Petrescu ca reprezentant al său în Biroul Electoral Central. Cererea a fost respinsă pe motiv că REPER nu a obţinut mandate la alegerile europarlamentare din anul 2019.

REPER are în prezent cinci europarlamentari, însă ei au fost aleşi în anul 2019 pe lista alianţei USR-PLUS. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 18-08-2026 05:19

Tribunalul București discută cererea STB de a intra în insolvență

Tribunalul București va discuta marți cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat joia trecută și a primit un prim termen pe data de 18 august, Societatea de Transport București STB SA fiind menționată drept debitor, în timp

Justitie si interne 17-08-2026 19:44

Galați: Bărbat cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit soția cu mașina pe o trecere de pietoni

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Galați este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit intenționat cu autoturismul soția, care traversa strada pe o trecere de pietoni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. ''În data de 17 august 2026, la ora 15:33, Inspectoratul de P

Justitie si interne 17-08-2026 19:27

Danileț, despre decizia CCR în cazul Fritz: Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să ne convingă că albul e negru

Fostul judecător Cristi Danileț susține că există o decizie a Curții Constituționale din 2005 prin care s-a stabilit că un mandat în curs nu poate fi întrerupt, însă este sigur că, în cazul amendamentului la legea ANI care îl vizează pe Dominic Fritz, motivarea va fi redactată de un anumit magistrat asistent ''desemnat să facă un

Justitie si interne 17-08-2026 17:45

CCR: Reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului

Curtea Constituțională a României a stabilit, luni, cu privire la modificările aduse la Legea integrității, că reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, luni, AGERPRES, judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi,

Justitie si interne 17-08-2026 15:15

CCR: Amendamentul prin care aleșii incompatibili își pierd funcțiile, declarat constituțional; vizat - Dominic Fritz

Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Cu majoritate de voturi, CCR a declarat ca fiind constituțională prevederea din lege care menționează înceta

Justitie si interne 17-08-2026 15:03

CCR: Sintagma ''persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți'' din Legea ANI - neconstituțională

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma ''persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți'' din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Președintele Nicușor Dan a criticat, &i

Justitie si interne 17-08-2026 12:58

Simina Tănăsescu nu mai este judecător raportor pe Legea integrității (surse)

Șefa Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a decis să nu mai fie judecător raportor în cazul sesizărilor formulate față de Legea integrității, au declarat luni surse judiciare, pentru AGERPRES.

Justitie si interne 17-08-2026 12:34

Giurgiu: Bunuri și țigarete în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Țigarete și bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, au fost ridicate de polițiștii de frontieră în cadrul unor acțiuni de control desfășurate, la finalul săptămânii trecute, pe Drumul Național 5, potrivit comunicatului de presă transmis, luni, de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

Justitie si interne 17-08-2026 11:53

Prahova: Bărbat reținut după ce a fost prins conducând un autoturism cu numere false specifice corpului diplomatic

Un bărbat de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce, în urma unei alerte generată de sistemul LPR, a fost prins conducând pe DN 1 un autoturism pe care erau montate plăcuțe de înmatriculare care imitau plăcuțele specifice corpului diplomatic, a informat, luni, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova. Conform sursei citate,

Justitie si interne 17-08-2026 11:53

Mandat de arestare pe numele unui ultras dinamovist, acuzat că a lovit doi jandarmi

Un membru al galeriei dinamoviste PCH a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a lovit doi jandarmi în timpul unui incident care a avut loc sâmbătă între zeci de suporteri în stația de metrou Basarab, înaintea meciului de fotbal Rapid - Dinamo. Pentru aplanarea conflictului, la fața locului au intervenit jandarm

Justitie si interne 17-08-2026 10:51

ICCJ - reacție după întâlnirea șefei CCR cu Bolojan: O asemenea situație nu poate rămâne fără consecințe

Înalta Curte de Casație și Justiție o critică pe șefa Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, privind întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu premierul interimar Ilie Bolojan, susținând că o asemenea situație 'nu poate rămâne neclarificată și nici fără consecințe instituționale pe măsura gravității sale'. 'Explicațiil

Justitie si interne 17-08-2026 10:32

Bacău: Bărbat suspectat că și-a înjunghiat mortal soția și cumnata; el a încercat apoi să se sinucidă

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din orașul Comănești, este suspectat că și-a înjunghiat mortal soția și cumnata, după care ar fi încercat să se sinucidă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Crimele au avut loc luni dimineață în imobilul în care locuiau victimele, autoritățile fiind anunțate de o femeie

Justitie si interne 17-08-2026 10:12

Tulcea: O fetiță de opt ani a murit într-o piscină; dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii tulceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce o fetiță în vârstă de opt ani a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o piscină a unei unități de cazare din satul Mineri, județul Tulcea. Fetița se afla împreună cu părinții ei la unitatea de cazare care deține și un tobogan cu apă

Justitie si interne 17-08-2026 09:23

Arad: Dosar de ucidere din culpă după ce angajatul rănit în explozia de la Compania de Transport Public a murit

Polițiștii arădeni au întocmit, luni, un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, după ce angajatul Companiei de Transport Public (CTP) Arad rănit în explozia de joi a decedat în spita

Justitie si interne 17-08-2026 05:30

Curtea Constituțională a României discută sesizările privind Legea ANI

Curtea Constituțională a României discută, luni, sesizările formulate față de legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, cu referire la extinderea obligației de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese, sintagma 'persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți', intruziunea &icir