Iaşi/Persoană prinsă în timp ce ridica un colet în care se afla ascunsă heroină; pachetul venea din Germania
Două persoane din Iaşi au fost reţinute pentru trafic de droguri, după ce una dintre ele a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ridica un colet, introdus în ţară din Germania, prin intermediul unei firme de transport, în care se aflau ascunse, printre obiecte de vestimentaţie, peste 40 de grame de heroină destinate comercializării.
''La data de 12 aprilie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT - ST Iaşi, au documentat activitatea infracţională a două persoane cercetate pentru introducere, fără drept, în ţară, de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu'', informează sâmbătă IGPR.
Astfel, la data de 12 aprilie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a două persoane.
Măsurile au fost luate după ce unul dintre cercetaţi a fost prins în flagrant delict, în timp ce ridica un colet, introdus în ţară, din Germania, prin intermediul unei firme de transport, în care se aflau ascunse, printre obiecte de vestimentaţie, peste 40 de grame de heroină destinată comercializării (din care rezultau minimum 1.333 de doze a 0,03 grame, generând un profit de 133.300 de lei), arată sursa citată.
Pe baza cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada mai 2023 - aprilie 2024, acţionând în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cercetaţii ar fi procurat, deţinut, depozitat, transportat şi vândut către consumatori din judeţul Iaşi droguri de mare risc (heroină).
De asemenea, în sarcina unuia dintre aceştia s-a reţinut şi faptul că ar fi deţinut, fără drept, droguri de risc şi de mare risc (heroină şi canabis) în vederea consumului propriu.
La data de 12 aprilie, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Iaşi, fiind identificate şi ridicate cantităţi de heroină, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Sâmbătă, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a celor doi, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Iaşi şi al jandarmilor ieşeni. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: 13 persoane, reținute după un scandal în stradă în comuna Vârtoape
Polițiștii au reținut 13 persoane, după un scandal în stradă în comuna Vârtoape, în care cei în cauză s-au bătut, iar două persoane sunt cercetate și pentru furt, informează, duminică, IPJ Teleorman. 'Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit
Bihor: Avocatul Răzvan Doseanu solicită sprijinul colegilor din țară pentru apărarea familiei Pașca
Avocatul Răzvan Doseanu, din Baroul Bihor, face un apel public către colegii săi din țară pentru a se implica voluntar în apărarea familiei lui Viorel Pașca, într-un dosar de amploare în care urmează să fie audiate câteva sute de persoane din mai multe județe. Apelul de urgență este pentru Vrancea și Neamț, unde vor ave
Tulcea: Cadavrul unui tânăr dispărut, găsit într-o zonă împădurită de lângă Babadag
Cadavrul unui tânăr care fusese dat dispărut a fost găsit, sâmbătă, de polițiștii din Tulcea, într-o zonă împădurită din apropiere de orașul Babadag, unde au avut loc căutări, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul avea 26 de ani și a fost dat dispărut în 21 iulie, potrivit la Inspectoratului de Pol
Hunedoara: O femeie din Botoșani, reținută într-un dosar de înșelăciune prin metoda 'Accidentul'
O femeie în vârstă de 30 de ani din municipiul Botoșani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind bănuită de comiterea unei înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Hunedoara, cercetările au început d
Poliția de Frontieră: 30 de percheziții domiciliare, efectuate într-un dosar privind contrafacerea de produse și spălarea banilor
Un număr de 30 de percheziții au fost efectuate în municipiul București și în județele Prahova, Ialomița, Giurgiu și Ilfov de polițiștii de frontieră într-un dosar penal privind introducerea în țară și comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, precum și a unor produse accizabile provenite din activități ilicite. Potri
Dronă doborâtă la Buzău/Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București: Activitățile de cercetare la fața locului - finalizate
Activitățile de cercetare la fața locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din județul Buzău au fost finalizate, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P
Mehedinți: Urmărire în trafic - mașina abandonată de un șofer fără permis a lovit o autospecială de poliție
O autospecială de poliție a fost avariată după ce a fost lovită de un autoturism rămas neasigurat, abandonat de un șofer care încerca să scape de polițiști în urma unei urmăriri în trafic. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani și fără permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore, a informat, vineri, IPJ Mehedin
Dronă doborâtă la Buzău/ Parchetul General: Drona era de tip Shahed
Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în zona Padina din județul Buzău era de tip Shahed, informează Parchetul General într-un comunicat de presă. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că azi, data de 24
Dronă doborâtă la Buzău/ MApN: Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Ministerul Apărării Naționale a informat vineri seara că echipele MApN aflate în teren au identificat zonele de impact rezultate în urma interceptării dronei de către o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române. Astfel, resturi din dronă și din racheta interceptoare au fost identificate în zona Padina, județul Buzău, iar
Cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție au fost plasați în arest la domiciliu
Tribunalul București a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzați de corupție să fie plasați în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba de Mihai Rafiu - directorul general al Uzinei Mecanice București, Tiberiu Alexandru Pîrvu - director general al Uzinei Mecanice Plopeni și Liliana Soresc
Liviu Luca și fosta conducere PSV Company, obligați să plătească daune de 15 milioane lei
Tribunalul Prahova a dispus vineri ca fostul sindicalist Liviu Luca și alți șase inculpați să plătească peste 15 milioane de lei cu titlu de daune materiale, în dosarul devalizării PSV Company SA (fostă Petromservice). Din banii luați fraudulos de la PSV Company, Liviu Luca și-a construit un conac în localitatea prahoveană Păulești
Fraudă la examenul pentru permis/Candidații primeau din exterior răspunsurile la teste folosind aparatură audio-video
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a reținut șase persoane, printre care se află și administratorul unei școli auto, acuzați că ajutau candidați la examenul pentru permisul de conducere să treacă de proba teoretică, prin oferirea în timp real a răspunsurilor corecte folosind aparatură audio și camere video. Opt inculpați su
DNA: Fostul secretar de stat Adrian Pintea, trimis în judecată; procurorii au pus sechestru pe un imobil
Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată,
Bihor: Decizia instanței privind ridicarea sechestrului de 6 milioane de euro în dosarul Pașca, amânată pe 31 iulie
Tribunalul Bihor a rămas în pronunțare și va decide în 31 iulie dacă menține sau ridică măsurile asigurătorii în valoare de peste 6 milioane de euro instituite asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani aparținând lui Viorel Pașca și membrilor familiei sale, într-un dosar în care apărarea susține că sechestrul este nelegal și neî
Corupție în industria de apărare/Procurorii au găsit 500.000 de euro în locuința directorului Uzinei Mecanice Plopeni
Procurorii DNA au găsit în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, director la Uzina de Armament Plopeni, sume de bani în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Banii au fost ridicați și vor fi puși sub sechestru. Trei directori de la două companii de stat de armament au fost reținuți vineri de procurorii







