CCR discută sesizarea privind OUG care le permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere
Curtea Constituţională a României va discuta în şedinţa de miercuri sesizarea privind ordonanţa de urgenţă care le permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere.
Sesizarea fusese amânată în februarie de către CCR pentru data de 13 martie.
Legea transmisă către promulgare completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1. De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.
Anul trecut, în iulie, şeful statului a solicitat reexaminarea acestui act normativ de către Parlament din următoarele motive: plasarea greşită a intervenţiei legislative, precum şi neclaritatea legii din perspectiva modului în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică, dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere. De asemenea, preşedintele a invocat lipsa de claritate a intenţiei legiuitorului de a acorda dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce doar motociclete cu transmisie automată din categoria A1.
La sfârşitul lunii decembrie, în urma reexaminării, Parlamentul a transmis spre promulgare legea pentru completarea OUG 195/2002.
Iohannis arăta în sesizarea la CCR că legea introduce o nouă literă, cu următorul cuprins: permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/ greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.
Adeverinţa obţinută se înscrie în Registrul naţional al cursanţilor gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informaţia deţinerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în vederea introducerii menţiunilor corespunzătoare în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
Conform preşedintelui, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite.
În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adus o serie de amendamente, printre care înlocuirea sintagmei "deţinătorii permiselor trebuie să aibă (...) permisul pentru categoria B obţinut de minimum 3 ani" cu sintagma "deţinătorii permiselor să aibă (...) o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria de vehicule B".
Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a menţinut sintagma "o experienţă de cel puţin", însă a redus cu un an durata menţionată, şi anume la cel puţin 2 ani.
Preşedintele cerea CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională, în condiţiile în care intervenţiile realizate de Parlament au fost făcute cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare şi cu nerespectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor onlinbe: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacău: Focuri de avertisment trase de polițiști, după ce au fost atacați la o intervenție
Un echipaj de poliție a fost nevoit să tragă focuri de avertisment în plan vertical, în timpul unei intervenții pentru aplanarea unui conflict în comuna Faraoani, după ce au fost atacați de doi bărbați, care au reușit să fugă, dar ulterior au fost prinși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul d
Alba: Un bărbat care deținea ilegal arme și amenajase o zonă de vânătoare la Rimetea, reținut pentru braconaj
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care ar fi avut asupra lui o armă letală și una neletală în timp ce se afla fără autorizație de vânătoare pe un fond din afara localității Rimetea, a fost reținut de polițiști pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, au informat, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Jude
Dâmbovița: Scandal după un accident; polițiștii au tras focuri de avertisment pentru aplanarea conflictului
Polițiștii dâmbovițeni au tras focuri de avertisment pentru aplanarea unui conflict izbucnit după ce o mașină a intrat în coliziune cu o căruță pe DN 7, în comuna Crângurile, iar familiile celor implicați în accident s-au luat la bătaie, informează, sâmbătă, IPJ Dâmbovița. În urma incidentului, d
IGPR: Peste 1.600 de accidente rutiere, înregistrate în primele 6 luni; peste 1.180.000 de sancțiuni contravenționale, aplicate
Peste 1.600 de accidente rutiere au fost înregistrate, la nivel național, în primele 6 luni ale anului, având ca urmare decesul a 492 de persoane și rănirea gravă a 1.384 de oameni, informează sâmbătă Inspectoratul General al Poliției Române. ''În primele 6 luni ale anului 2026, Poliția Română
Poliția de Frontieră: 15 cetățeni străini depistați ascunși într-un automarfar la Calafat
Poliția de Frontieră anunță, sâmbătă, că 15 cetățeni străini din Iran și Irak au fost depistați ascunși într-un automarfar, în parcarea din proximitatea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România. ''Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de
IGPR: Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun, capturate în primele 7 luni ale anului
Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 7 luni ale anului, fiind aplicate 907 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.740.013 lei, informează sâmbătă IGPR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada ianuarie - iulie 2026, la nivel național,
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f










