Fost director în Primăria Capitalei, trimis în judecată pentru angajări nelegale
Victor Emanuel Picu, fost director al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public din cadrul Primăriei Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar în care este acuzat că a angajat nelegal o femeie în funcţia de şef birou.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mariana Radu (angajat în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public) - complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual; Cristina Luminiţa Cristea (şef al compartimentului de resurse umane) - complicitate la abuz în serviciu; Gheorghiţă Matei (primarul comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa) - abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual; Emilian Petre Dragne (secretar general al comunei Şelaru) - complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Valentina Ţoancă (femeia angajată nelegal în funcţia şef al Biroului Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică) şi soţul acesteia, Stelian Dorel Ţoancă. Acesta din urmă a candidat în 2020 la funcţia de primar al comunei Şelaru din partea PNL, însă a pierdut alegerile, fiind pentru o scurtă perioadă consilier local.
Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul vizează modalitatea în care, la începutul anului 2021, Valentina Ţoancă a ocupat funcţia de şef al Biroului Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică din cadrul instituţiei condusă de Victor Emanuel Picu.
Concret, Gheorghiţă Matei (primarul comunei Şelaru) şi Emilian Petre Dragne (secretarul general al comunei), beneficiind de ajutorul lui Stelian Dorel Ţoancă, ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul instituţiei pe care o conduceau, pe Valentina Ţoancă, în funcţia de consilier personal.
Procurorii spun că acest demers ar fi fost doar unul formal, pentru a-i crea Valentinei Ţoancă vocaţia pentru a îndeplini condiţiile detaşării la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti.
Pe lângă caracterul formal, această angajare s-ar fi realizat în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii) şi cu falsificarea mai multor documente.
Astfel, la doar 6 zile de la angajarea în comuna Şelaru, perioadă în care Valentina Ţoancă nu s-ar fi prezentat nicio zi la locul de muncă, respectiv la data de 15 martie 2021, Gheorghiţă Matei şi Emilian Petre Dragne ar fi aprobat detaşarea acesteia la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public din cadrul Primăriei Bucureşti.
Cu această detaşare ar fi fost de acord şi directorul general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, Victor Emanuel Picu, care, beneficiind de ajutorul subordonatelor sale, Mariana Radu şi Cristina-Luminiţa Cristea, ar fi creat aparenţele unui cadru legal de numire a Valentinei Ţoancă în funcţia de şef al Biroului Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, pe care ar fi ocupat-o în perioada 15 martie 2021 - 14 martie 2022, deşi aceasta nu avea niciun fel de studii de specialitate în domeniul respectiv.
Prin aceste demersuri, Valentina Ţoancă ar fi obţinut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat în mod nelegal de la cele două instituţii publice, în sumă totală de 125.424 lei (brut).
Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi primăria comunei Şelaru nu s-au constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt









