Preşedintele CCR - întrevedere cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, s-a întâlnit, miercuri, cu Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, în cadrul întrevederii fiind evidenţiate relaţiile bilaterale "foarte bune şi continue" cu instanţa constituţională federală.
Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, Marian Enache a arătat că, încă de la înlăturarea regimului comunist şi începuturile democraţiei în România, statul român a primit sprijin de la instituţiile şi fundaţiile federale şi a beneficiat de expertiza constituţionaliştilor germani în procesul de elaborare a Constituţiei României din 1991.
Preşedintele CCR şi-a exprimat dorinţa de realizare, în mandatul său, a unei întâlniri bilaterale, la Bucureşti, cu judecătorii de la Curtea Constituţională Federală, subliniind forţa argumentativă a jurisprudenţei germane cu privire la valoarea demnităţii, protecţia drepturilor şi libertăţilor, precum şi a principiului proporţionalităţii.
Prezentă la discuţii, judecătorul Laura-Iuliana Scântei a evidenţiat importanţa relaţiilor dintre curţile constituţionale din statele membre ale Uniunii Europene, fiind o formă de diplomaţie judiciară care trebuie extinsă şi a apreciat Curtea Constituţională Federală, care reprezintă un reper în multe domenii, cum ar fi schimbările climatice şi materia bugetară.
Ambasadorul Peer Gebauer a apreciat că relaţiile bilaterale dintre cele două state sunt foarte strânse în mai multe domenii - economic, cultural, social şi academic - şi, în decursul ultimilor ani, ele au devenit şi mai importante.
"Germania este recunoscătoare pentru faptul că are în România un partener de încredere într-o regiune care a devenit din ce în ce mai importantă din punct de vedere geopolitic", a afirmat oficialul german, citat în comunicat.
De asemenea, din perspectiva formaţiei sale juridice, el a menţionat că ştie care sunt rolul şi problematica unei curţi constituţionale pentru buna funcţionare a unui stat şi că îl bucură faptul că există un schimb de experienţă consistent pe teme juridice, precum şi o tradiţie de colaborare între cele două curţi.
Peer Gebauer a salutat intenţia de a se realiza o întrevedere bilaterală la Bucureşti între cele două curţi constituţionale, punctând că provocările în faţa căreia se află instanţa română de contencios constituţional comportă similitudini cu cele ale instituţiei din Germania şi a subliniat că dreptul nu are graniţe. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGPR: Polițiștii au predat Germaniei un bărbat urmărit pentru trafic de persoane raportat la prelevarea de organe
Poliția Română a predat, luni, autorităților germane, un bărbat urmărit internațional, în baza unui mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane raportat la prelevarea și transplantul ilegal de organe umane. 'La data de 21 iulie 2026, în urma unei acțiuni organizate în comun cu autorități
Înalta Curte solicită respectarea Constituției în procesul de adoptare a legii salarizării
Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Senatului și Camerei Deputaților ca procedura parlamentară privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice să se desfășoare cu respectarea strictă a Constituției, susținând că ar exista 'serioase îndoieli' asupra validității etapelor parcurse deja. 'Î
Argeș: Un bărbat care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri și ar fi amenințat polițiștii, reținut pentru ultraj
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi agresat angajații unei săli de jocuri din Curtea de Argeș și apoi ar fi amenințat polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului, a fost reținut pentru ultraj și lovire sau alte violențe, au informat luni reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Incidentul a avut loc &
Arad: Primarul din Livada anunță că e anchetat de Parchetul European după o plângere depusă de fiul său
Primarul comunei arădene Livada, Adrian Țolea, a anunțat, luni, că este audiat de Parchetul European, în calitate de suspect, privind o finanțare de 30.000 de euro obținută de soția sa în urmă cu șapte ani, iar plângerea a fost depusă de fiul lor, care ar fi fost angajat în proiect în perioada respectivă. Primarul, care este și fo
Constanța: Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme, trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Doi inspectori vamali și reprezentantul unei firme au fost trimiși în judecată pentru luare de mită în formă continuată, respectiv dare de mită, inculpații asumându-și în totalitate faptele comise, a informat luni Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța. Potrivit sursei citate, procurorii anticorupție au d
Patru persoane care vindeau cocaină în Dolj, Ilfov și București, arestate preventiv
Patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vârste între 23 și 34 de ani, acuzate că vindeau cocaină în municipiul București și județele Ilfov și Dolj au fost arestate preventiv. Potrivit IPJ Dolj, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Timiș: Recidivist arestat preventiv pentru agresarea unui polițist
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru ultraj, după ce a lovit în gât un polițist care se afla în timpul serviciului și care intervenise pentru păstrarea ordinii și liniștii publice, într-un spațiu public din municipiul Timișoara. Potrivit comunicatului transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timiș
Bihor: Fostul polițist care îi amenda pe șoferi pe DN1, aflat în arest, a fost trimis în judecată
Un fost agent de poliție aflat în arest preventiv a fost trimis în judecată după ce s-ar fi dat drept polițist rutier și ar fi oprit în trafic doi șoferi, de la care ar fi obținut bani sub pretextul unor amenzi pentru presupuse încălcări ale regulilor de circulație. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lân
Teleorman: 13 persoane, reținute după un scandal în stradă în comuna Vârtoape
Polițiștii au reținut 13 persoane, după un scandal în stradă în comuna Vârtoape, în care cei în cauză s-au bătut, iar două persoane sunt cercetate și pentru furt, informează, duminică, IPJ Teleorman. 'Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit
Bihor: Avocatul Răzvan Doseanu solicită sprijinul colegilor din țară pentru apărarea familiei Pașca
Avocatul Răzvan Doseanu, din Baroul Bihor, face un apel public către colegii săi din țară pentru a se implica voluntar în apărarea familiei lui Viorel Pașca, într-un dosar de amploare în care urmează să fie audiate câteva sute de persoane din mai multe județe. Apelul de urgență este pentru Vrancea și Neamț, unde vor ave
Tulcea: Cadavrul unui tânăr dispărut, găsit într-o zonă împădurită de lângă Babadag
Cadavrul unui tânăr care fusese dat dispărut a fost găsit, sâmbătă, de polițiștii din Tulcea, într-o zonă împădurită din apropiere de orașul Babadag, unde au avut loc căutări, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul avea 26 de ani și a fost dat dispărut în 21 iulie, potrivit la Inspectoratului de Pol
Hunedoara: O femeie din Botoșani, reținută într-un dosar de înșelăciune prin metoda 'Accidentul'
O femeie în vârstă de 30 de ani din municipiul Botoșani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind bănuită de comiterea unei înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Hunedoara, cercetările au început d
Poliția de Frontieră: 30 de percheziții domiciliare, efectuate într-un dosar privind contrafacerea de produse și spălarea banilor
Un număr de 30 de percheziții au fost efectuate în municipiul București și în județele Prahova, Ialomița, Giurgiu și Ilfov de polițiștii de frontieră într-un dosar penal privind introducerea în țară și comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, precum și a unor produse accizabile provenite din activități ilicite. Potri
Dronă doborâtă la Buzău/Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București: Activitățile de cercetare la fața locului - finalizate
Activitățile de cercetare la fața locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din județul Buzău au fost finalizate, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P
Mehedinți: Urmărire în trafic - mașina abandonată de un șofer fără permis a lovit o autospecială de poliție
O autospecială de poliție a fost avariată după ce a fost lovită de un autoturism rămas neasigurat, abandonat de un șofer care încerca să scape de polițiști în urma unei urmăriri în trafic. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani și fără permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore, a informat, vineri, IPJ Mehedin








