Anul trecut au fost înregistrate peste 108.000 de cazuri de violenţă domestică
Poliţiştii au intervenit, anul trecut, la 108.831 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 51.690 în mediul urban şi 57.141 în mediul rural, anunţă IGPR.
Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română, în 94.710 de situaţii, poliţiştii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin numărul de urgenţă 112.
Numărul faptelor care constituie fapte penale din sfera violenţei domestice a fost de 57.851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violenţe.
În anul 2023, au fost emise de către instanţele judecătoreşti 11.887 de ordine de protecţie, 5.386 din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 4.279 de infracţiuni.
În această perioadă, au fost emise de poliţişti 13.231 de ordine de protecţie provizorii (cu 259 mai multe faţă de anul 2022, respectiv cu 2%), 5.386 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie, reprezentând aproximativ 41%.
În ceea ce priveşt nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 864 de infracţiuni.
În anul 2023, la nivelul Poliţiei Capitalei şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), au fost emise 3.656 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 2.411 ordine de protecţie provizorii şi 1.245 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).
În 468 de situaţii, victima a fost de acord şi a fost pusă în aplicare măsura "obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", reprezentând 12,8% din totalul ordinelor de protecţie provizorii şi ordinelor de protecţie emise.
În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, au fost înregistrate în total 401 infracţiuni, dintre care 17 de distrugere, 307 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 77 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.
În cadrul dosarelor penale întocmite, pentru 27 dintre persoanele care au săvârşit aceste infracţiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 reţineri, 4 arestări preventive şi 5 plasări sub control judiciar.
De asemenea, poliţiştii au intervenit în 1.789 de situaţii, ca urmare a alertelor generate de SIME.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a respectării măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare, spun poliţiştii.
Monitorizarea se realizează automat, fără intervenţie umană, sistematic şi exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora şi în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate şi a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de poliţiştii care pun în aplicare măsura.
După introducerea în sistem a semnalării, poliţistul nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic.
Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei şi transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenţie, către dispeceratul SIME şi 112 şi astfel către cel mai apropiat echipaj din rândul forţelor de ordine, pentru intervenţie, explică poliţiştii.
Începând cu 1 ianuarie 2024, 20 de judeţe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
Astfel, sistemul a fost operaţionalizat în Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:
Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean












