Foşti şefi ai Loteriei rămân fără 500.000 euro, reprezentând bani şi maşini primite ca mită
Curtea de Apel Bucureşti a închis definitiv un dosar în care foşti şefi ai Loteriei Române au fost acuzaţi că au primit mită de la un dealer auto constând în bani, trei maşini de lux (Cadillac, Hummer, BMW) şi 182 de autovehicule second hand, în schimbul atribuirii unui contract de reînnoire a parcului auto al companiei.
Judecătorii au dispus încetarea procesului penal ca urmare a punerii în aplicare a unor decizii ale Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, în condiţiile în care infracţiunile au fost comise în anul 2010.
În schimb, judecătorii au dispus confiscarea a peste 2,6 milioane lei (peste 500.000 euro), reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor maşini primite de la o firmă de doi şefi şpăgari ai Loteriei.
Este vorba de Remus Leonard Lăzăreanu, fost director executiv al Loteriei, de la care au fost confiscate sumele de 250.000 lei şi 16.000 lei, şi Ovidiu Rîpanu (fost şef Serviciu Achiziţii), care trebuie să achite sumele de 831.061 lei, 25.347 lei, 1.179.029 lei ( reprezentând 182 de autovehicule second hand), 160.683 lei (contravaloarea unui Cadillac) şi 139.365 lei (contravaloarea unui Hummer),
În acest dosar au mai fost judecaţi Nicolae Virgil Sorescu (administratorul unui dealer auto) şi Constantin Brăduţ Răducanu (administrator de firmă), care au scăpat de asemenea de acuzaţii prin prescrierea faptelor, şi Gheorghe Benea, fost director general al Loteriei, care a decedat în ianuarie 2021, având o formă severă de Covid.
Potrivit DNA, la data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naţionale Loteria Română a atribuit unui dealer auto, administrat de Nicolae Virgil Sorescu, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei. Contractul a fost iniţiat, fundamentat şi atribuit anume pentru a favoriza respectiva firmă.
În acest sens, au fost preluate de la Nicolae Virgil Sorescu specificaţiile tehnice ale autoturismelor ce urmau a fi comercializate - date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fişa de date a achiziţiei s-a impus introducerea unor condiţii restrictive de participare, în scopul eliminării concurenţei.
Mai mult, din analiza documentaţiei existente la dosar a rezultat faptul că nu se impunea schimbarea parcului auto în integralitatea lui, pentru anul 2010 fiind solicitate de către centrele din Maramureş şi Bistriţa Năsăud doar 5 autoutilitare şi un autovehicul.
În aceste condiţii, până la sfârşitul anului 2010, Loteria Română a virat dealer-ului auto suma totală de 9.902.498 lei.
Pentru atribuirea contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea companiei au primit sume de bani şi bunuri.
Astfel, în cursul lunii februarie 2010, Ovidiu Rîpanu, în calitate de şef Serviciu Achiziţii în cadrul Loteriei şi în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor, împreună cu Remus Leonard Lăzăreanu, Cornelia Olaru (referent în cadrul Loteriei) şi Gheorghe Benea, a pretins suma de 1,5 milioane lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel şi un autovehiculului marca BMW, precum şi 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy-back.
Din aceste foloase, Ovidiu Rîpanu a primit suma totală de 831.062 lei, în perioada iulie - septembrie 2010 (bani remişi din conturile societăţii administrate de Nicolae Sorescu în contul unei firme aparţinând lui Rîpanu); două autovehicule noi - marca Cadillac în sumă de 160.683 lei şi marca Hummer în valoare de 139.365 lei; autovehicule second hand în valoare de 1.179.029 lei, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011.
Dintre cele patru autovehicule pretinse anterior, în cursul lunii iulie 2010, Gheorghe Benea a primit, prin intermediul fiicei sale, Laura Benea, un autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.
De asemenea, Cornelia Olaru, referent în cadrul Loteriei şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentaţia legată de licitaţie.
DNA mai arată că Remus Lăzăreanu a primit de la Nicolae Sorescu suma de 250.000 lei.
De asemenea, Constantin Brăduţ Răducanu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale (care a vândut Loteriei 51 de autoturisme, prin intermediul firmei lui Sorescu), a remis inculpaţilor Ovidiu Rîpanu şi Remus Lăzăreanu suma de 41.347 lei, din care 16.000 lei au ajuns la Lăzăreanu, iar diferenţa de 25.347 lei a rămas în contul unei societăţi controlate de Rîpanu.
Pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracţiunii de luare de mită, Rîpanu a preconstituit relaţii comerciale nereale, vizând prestări de servicii fictive, folosindu-se de două firme pe care le controla.
În acest sens, Rîpanu, în înţelegere cu Sorescu, a inventat în sarcina firmei care a obţinut contractul cu Loteria o "datorie" fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operaţiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenţa că banii nu ar fi fost primiţi drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.
În acelaşi mod s-a procedat şi cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Iniţial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.
În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la Loterie (în baza contractului de buy-back), societatea - dealer auto a emis către una dintre firmele controlate de Rîpanu 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la CNLR în sistem buy-back) în valoare de 1.212.935 lei.
Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu nu a achitat decât suma de 33.905 lei.
"Aşadar, conform înţelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu şi autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back, ulterior fiind inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidenţele contabile ale dealer-ului auto. În cursul lunii aprilie 2010, în acelaşi sens, inculpatul Răducanu Constantin Brăduţ a determinat două persoane din cadrul firmei pe care o administra să primească şi să avizeze plata sumei de 41.347 lei către una dintre societăţile controlate de Rîpanu Ovidiu drept contravaloarea unor servicii care în realitate nu s-au realizat", mai spun procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:
Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean












