Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi metode de înşelăciune prin promiterea de investiţii profitabile
Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi modalităţi de înşelăciune prin care persoanelor le sunt propuse oportunităţi de investiţii extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu ar exista.
Poliţia Română anunţă, vineri, într-un comunicat transmis AGERPRES, că a fost sesizată cu privire la existenţa unor noi modalităţi de comitere a fraudelor cu investiţii, prin care indivizii sau entităţile necinstite promit investitorilor potenţiali oportunităţi de investiţii extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu există sau sunt înşelătoare.
"Din sesizările primite de Poliţia Română, s-a constatat faptul că persoanele vătămate ar fi accesat pe diferite reţele de socializare postări ce conţin reclame cu privire la servicii de investiţii financiare. Pentru a crea credibilitate, aceştia fie folosesc denumirea unor companii româneşti cunoscute, fie creează conţinut media fictiv - videofilmări ale unor personalităţi cunoscute care fac reclamă acestor scheme frauduloase. Persoanele interesate sunt apoi redirecţionate către o pagină unde le sunt solicitate datele de contact. În continuare, sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care utilizează numere de telefon atât româneşti, cât şi din Marea Britanie", se precizează în comunicat.
Autorii, după discuţii repetate, reuşesc să convingă victimele să "investească" iniţial sume mici, de regulă 1.200 de lei, pe diferite platforme de investiţii online, special create în acest scop, menţionează sursa citată, care adaugă că, în multe situaţii, sub pretextul că vor acorda suport tehnic, atacatorii conving persoanele vătămate să îşi instaleze pe dispozitivele electronice folosite (telefon, tabletă, laptop etc.), aplicaţii tip remote desktop (control de la distanţă), prin care aceştia capătă control total al acelor dispozitive.
"Controlând dispozitivul victimei, autorii dobândesc accesul şi la aplicaţiile bancare ale acestuia, astfel fie transferă soldul existent către conturile altor victime, fie îl convertesc în criptomonedă. De asemenea, chiar dacă victimele nu au fonduri disponibile, autorii contractează credite online în numele acestora, sumele fiind sustrase modalitatea descrisă mai sus. Investitorii pierd bani şi, în cele mai multe cazuri, economiile de o viaţă", arată Poliţia Română. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călărași: Patru persoane, reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie
Patru persoane au fost reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Călărași, minorii fiind preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru evaluare și instituirea măsurilor de protecție. Polițiști
Denise Rifai, audiată două ore la DNA
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost audiată timp de două ore de procurorii anticorupție, în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. Atât la intrare, cât și la ieșire, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian
Plângere penală la DNA, făcută de STP pe numele primarului din Alba Iulia
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, vineri, că Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ai cărei angajați au oprit lucrul de câteva zile, a depus o plângere penală la DNA pe numele său. 'Azi-dimineață am fost notificați oficial că STP a depus o plângere penală la DNA pe numele meu. (...). Voi răspunde, cu d
Protest în Piața Victoriei/ Jandarmeria ia măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice
Jandarmeria Capitalei anunță că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Capitală, în contextul organizării, începând cu ora 19:00, a unui protest în Piața Victoriei. ''Având în vedere informațiile existente în spațiul public referitoare la organiz
Moderatoarea TV Denise Rifai, audiată la DNA în dosarul lui Ciucu
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei
Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență
Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-
Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici
O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)
Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei
Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere
Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe
Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din no
Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice
Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel
Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa
Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției m
Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare
O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar pr
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunere
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi






