logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Incendiu la Ferma Dacilor/ Prahova: Cornel Dinicu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Imagine din galeria Agerpres

Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al Fermei Dacilor, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Totodată, Judecătoria Ploieşti a dispus plasarea în arest la domiciliu a altor două persoane reţinute în acest dosar, fiind vorba despre un bărbat - Vitomir Adrian Ristin şi o femeie - Adelina Elena Ilie, implicate în administrarea complexului turistic de la Tohani, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Decizia nu este definitivă.

"Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (...) Faţă de acestea, (...), procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reţinându-se, în esenţă, următoarele: în perioada 2016 - 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de 'cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată', desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova", informa, anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, şi anume ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii, arătau anchetatorii.

"De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric'", preciza Parchetul.

Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea 'pompă de apă' având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Totodată, anchetatorii spun că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), însă probele de până acum nu au relevat indicii care să confirme o incendiere intenţionată.

"Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului. În întreg acest context, s-a reţinut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, respectiv: a) imobilul a fost construit fără autorizaţie de construcţie, b) mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad), c) imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, d) imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la ISU Prahova, e) a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi f) cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator, îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente", mai arătau procurorii.

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Totodată, se aşteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joia trecută aparţin ultimei victime date dispărute.  AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Prahova: Administratorii Fermei Dacilor şi Cornel Dinicu, duşi la instanţă cu propunere de arestare

 

Prahova: Administratorii Fermei Dacilor şi Cornel Dinicu, duşi din nou la audieri

 

Prahova: Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reţinut

 

* Incendiu la Ferma Dacilor/ Avocatul fostului primar de la Gura Vadului spune că el crede că a fost o mână criminală 

 

Incendiu la Ferma Dacilor/ Fostul şi actualul primar de la Gura Vadului şi un alt funcţionar, vizaţi de percheziţii (surse)

 

Incendiu la Ferma Dacilor/ Urmărirea penală a fost extinsă; percheziţii la mai multe adrese

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 22-04-2025 13:25

IGPF: 524 de fapte ilegale înregistrate la frontiere în perioada minivacanței de Paște; bunuri de 1,3 milioane de lei - confiscate

Polițiștii de frontieră au constatat, în perioada minivacanței de Paște, 524 de fapte ilegale și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 1,3 milioane lei. ''În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătorile Pascale, 17- 21 aprilie, aproximativ 3.500 de polițiști de frontieră au efec

Justitie si interne 21-04-2025 12:25

Tulcea: Surori minore dispărute, date în urmărire la nivel național

Polițiștii caută două surori minore care au plecat de acasă și nu au mai revenit, acestea fiind date în urmărire la nivel național, a anunțat luni IPJ Tulcea. Foto: (c) IPJ Tulcea ''Po

Justitie si interne 18-04-2025 15:26

Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete

Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund

Justitie si interne 18-04-2025 13:05

Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului

Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa

Justitie si interne 17-04-2025 17:22

'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă

Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș

Justitie si interne 17-04-2025 12:58

Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită

Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser

Justitie si interne 17-04-2025 10:28

Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei

Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț

Justitie si interne 17-04-2025 09:43

Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani

Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 17-04-2025 07:43

'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă

Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis

Justitie si interne 16-04-2025 21:00

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î

Justitie si interne 16-04-2025 18:41

Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc

Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun

Justitie si interne 16-04-2025 17:31

Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi

Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu

Justitie si interne 16-04-2025 16:48

MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare

Justitie si interne 16-04-2025 16:22

Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri

Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital

Justitie si interne 16-04-2025 15:57

Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.