logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sesizarea privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ, la CCR

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ.

Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale, la finalul lunii noiembrie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ privind modificarea şi completarea Legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.

Legea, care i-a fost transmisă preşedintelui de Parlament pe 13 noiembrie în vederea promulgării, are ca obiect de reglementare stabilirea duratei de 5 ani pentru mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi pentru preşedinţii de secţie, mandat care poate fi reînnoit o singură dată, introducerea unor dispoziţii referitoare la dezvoltarea carierei personalului de altă specialitate decât cea juridică, modificarea unor proceduri şi atribuţii ale Consiliului Legislativ, restructurarea departamentelor din cadrul Consiliului Legislativ, precum şi armonizarea unor norme juridice cu legislaţia cadru aplicabilă.

"Prin procedura de adoptare şi prin conţinutul normativ, considerăm că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2) din Constituţie, cu referire la art. 75 alin. (1), (3), (4) şi (5), prin raportare la art. 73 alin (3) lit. j), art. 79, precum şi dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Constituţie", spune şeful statului în sesizare.

Preşedintele Iohannis invocă atât motive de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi intrinsecă.

El arată că legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde dispoziţii care vizează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, precum şi dispoziţii care vizează statutul personalului acestei instituţii, inclusiv funcţionari publici, aspect ce atrage incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 79 alin. (2) referitoare la rolul Consiliului Legislativ şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la încadrarea reglementării statutului funcţionarilor publici în domeniile stabilite de legiuitorul constituant ca aparţinând legii organice.

Potrivit şefului statului, la adoptarea legii a fost încălcat principiul bicameralismului.

"Adoptarea prevederilor referitoare la statutul personalului Consiliului Legislativ, pentru care se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, un statut special al unei categorii de funcţionari publici, prevederi ce includ regimul incompatibilităţilor, condiţiile de vechime, aspecte care vizează naşterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu, drepturile şi obligaţiile aplicabile din Legea 7/2006 este rezultatul adoptării acestora într-o singură Cameră, fiind încălcat principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, cu referire la art. 75 alin. (1), (3), (4) şi (5) care configurează bicameralismul funcţional", se arată în sesizare.

Iohannis mai susţine că actul normativ încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie.

Şeful statului afirmă că abrogarea prevederii potrivit căreia printre atribuţiile Consiliului Legislativ se numără cea de a examina "conformitatea legislaţiei cu prevederile şi principiile Constituţiei şi sesizează birourile permanente ale Camerelor Parlamentului şi, după caz, Guvernul asupra cazurilor de neconstituţionalitate constatate; prezintă, în cel mult 12 luni de la înfiinţare, propuneri pentru punerea de acord a legislaţiei anterioare Constituţiei cu prevederile şi principiile acesteia" echivalează cu eliminarea unei garanţii a supremaţiei Constituţiei.

"Mai mult, o astfel de intervenţie şi eliminare a acestei atribuţii a Consiliului Legislativ conduce şi la imposibilitatea acestuia de a aduce în atenţia Parlamentului şi Guvernului, în activitatea de avizare a proiectelor de acte normative, eventualele aspectele de neconstituţionalitate pe care le prezintă acele proiecte supuse avizării, misiunea constituţională a Consiliului Legislativ fiind tocmai aceea de a contribui, şi în calitate de autoritate avizatoare, la o mai bună legiferare, realizată în conformitate cu principiile şi dispoziţiile Legii fundamentale", spune Klaus Iohannis.

În opinia preşedintelui, actul normativ încalcă şi art. 1 alin. (5), cu afectarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ prevăzut de art. 79 din Constituţie, prin prevederea conform căreia "propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, în termen de 15 zile lucrătoare, iar proiectele de lege iniţiate de Guvern sau proiectele de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, de secretarul general al acestuia".

Şeful statului afirmă că norma este neclară oferind posibilitatea mai multor interpretări ale momentului de la care ar începe să curgă termenul de 15 zile lucrătoare. El adaugă că acesta generează neclaritate în ceea ce priveşte termenul în care secretarul general al Guvernului îşi poate exercita această competenţă.

Preşedintele Iohannis afirmă că era necesar ca termenele care implică sesizarea Consiliului Legislativ să fie prevăzute la nivelul unor acte cu forţă juridică primară.

El mai arată, printre altele, că prevederea potrivit căreia "pentru funcţiile de şef serviciu, şef birou şi consilier este necesară o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei, pentru funcţia de expert este necesară o vechime de cel puţin 3 ani în specialitatea funcţiei, iar pentru funcţia de consultant nu este necesară vechime în specialitate" nu este corelată cu dispoziţiile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Şeful statului mai invocă faptul că legea încalcă şi art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 137 alin. (1) din Constituţie prin prevederea conform căreia "normativele de cheltuieli referitoare la acţiunile de protocol şi dotarea cu autoturisme se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului Legislativ, cu încadrarea în bugetul propriu aprobat cu această destinaţie".

"Câtă vreme art. 1 din OG nr. 80/2001 limitează expres şi explicit reglementarea prin normative proprii, instituirea unor reguli prin legea criticată, care derogă implicit de la norma generală, încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000 şi creează un regim distinct, diferit de standardele reglementate pentru întreg sistemul public", transmite Iohannis.

Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că actul normativ privind modificarea şi completarea Legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ este neconstituţional. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 20-06-2026 10:04

Călărași: Patru persoane, reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie

Patru persoane au fost reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Călărași, minorii fiind preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru evaluare și instituirea măsurilor de protecție. Polițiști

Justitie si interne 19-06-2026 21:14

Denise Rifai, audiată două ore la DNA

Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost audiată timp de două ore de procurorii anticorupție, în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. Atât la intrare, cât și la ieșire, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian

Justitie si interne 19-06-2026 20:56

Plângere penală la DNA, făcută de STP pe numele primarului din Alba Iulia

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, vineri, că Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ai cărei angajați au oprit lucrul de câteva zile, a depus o plângere penală la DNA pe numele său. 'Azi-dimineață am fost notificați oficial că STP a depus o plângere penală la DNA pe numele meu. (...). Voi răspunde, cu d

Justitie si interne 19-06-2026 19:31

Protest în Piața Victoriei/ Jandarmeria ia măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice

Jandarmeria Capitalei anunță că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Capitală, în contextul organizării, începând cu ora 19:00, a unui protest în Piața Victoriei. ''Având în vedere informațiile existente în spațiul public referitoare la organiz

Justitie si interne 19-06-2026 18:38

Moderatoarea TV Denise Rifai, audiată la DNA în dosarul lui Ciucu

Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei

Justitie si interne 19-06-2026 17:28

Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență

Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-

Justitie si interne 19-06-2026 16:17

Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL

Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici

Justitie si interne 19-06-2026 16:01

O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)

Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei

Justitie si interne 19-06-2026 15:20

Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere

Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe

Justitie si interne 19-06-2026 15:08

Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din no

Justitie si interne 19-06-2026 14:51

Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice

Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel

Justitie si interne 19-06-2026 11:50

Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa

Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției m

Justitie si interne 19-06-2026 11:45

Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare

O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar pr

Justitie si interne 19-06-2026 10:23

Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunere

Justitie si interne 18-06-2026 20:36

UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi