Prahova: Liviu Luca scapă de proces; era acuzat de însuşirea frauduloasă a fondurilor PSV Company
Fostul sindicalist Liviu Luca scapă de procesul în care era judecat pentru acuzaţii referitoare la însuşirea frauduloasă a fondurilor PSV Company (fosta Petromservice) pentru construirea unui ansamblu de locuinţe, decizia pronunţată de Tribunalul Prahova nefiind definitivă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus încetarea procesului penal faţă de Liviu Luca şi alţi şapte inculpaţi trimişi în judecată de DIICOT Ploieşti în vara anului 2016, invocând articolul din Codul de Procedură Penală care spune că "a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică".
Pe de altă parte, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă PSV Company SA şi în consecinţă îi obligă pe inculpaţii Luca Liviu, Mihai Sorin, Florea Radu, Stan Gheorghe, Şupeală Gheorghe, Anagnastopol Zizi, Sprinţaru Nicolae, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 15.591.262 lei.
Decizia nu este definitivă.
Liviu Luca şi alte şapte persoane au fost deferiţi justiţiei, în iunie 2016, de DIICOT Ploieşti într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, între care constituire de grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.
Potrivit unui comunicat DIICOT, în acest dosar Luca este acuzat că şi-a însuşit în mod fraudulos fonduri din patrimoniul PSV Company, pentru construirea unui ansamblu de locuinţe.
În aceeaşi cauză au mai fost trimişi în judecată inculpaţii Sorin Mihai, Radu Florea, Gheorghe Stan, Gheorghe Şupeală, Zizi Anagnastopol, Mircea Băicoianu şi Nicolae Sprinţaru, acuzaţiile aduse lor fiind cele de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani.
Procurorii arată că, în perioada 2005 - 2009, Liviu Luca a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta Petromservice SA) pentru ca acestea să fie folosite pentru construirea "Ansamblului de locuinţe şi anexe gospodăreşti'' situat în Păuleşti, judeţul Prahova.
La grupul infracţional au aderat şi inculpaţii Zizi Anagnastopol, director economic în cadrul SC PSV Company SA, Sorin Mihai, director general, Gheorghe Şupeală, director general, Gheorghe Stan, director economic în cadrul SC Edilconst SA, şi Radu Florea, director general al societăţii.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 17.07.2005 - 27.02.2009, reprezentanţii SC PSV Company SA, prin Zizi Anagnastopol, Sorin Mihai şi Gheorghe Şupeală, au virat în mod nelegal către SC Edilconst SA, în interesul lui Liviu Luca, suma de 14.649.762,73 lei, reprezentând lucrări de construcţii executate la "Ansamblu sediu social şi anexe SC Profesional Corpconsult SA - Păuleşti''. Astfel, PSV Company a fost prejudiciată cu suma de 14.649.762,73 lei.
"De asemenea, s-a reţinut că membrii grupului infracţional, prin actele ulterioare pe care le-au îndeplinit, au încercat să disimuleze faptul că inculpatul Luca Liviu este adevăratul beneficiar al construcţiei", mai afirmau procurorii DIICOT. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I









